Divort. Grava si iremediabila vatamare a relatilor dintre soti cauzata de violenta conjugala. Interesul superior al copilului.

Dosar nr. (…)/(…)/2008

R O M Â N I A
JUDECĂTORIA PETROŞANI
JUDEŢUL HUNEDOARA

SENTINŢA CIVILĂ NR. 332/2009
Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2009
PREŞEDINTE – Demis Marius Spărios – judecător
GREFIER – (…)

Pe rol fiind judecarea acţiunii civile formulată de reclamanta (…) împotriva pârâtului (…), pentru divorţ.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică s-au prezentat reclamanta asistată de av. (…) în substituirea av. (…), pârâtul şi martorii (…) şi (…), lipsă martora (…)şi martorul (…).
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
S-au identificat reclamanta (…) cu cartea de identitate seria HD, nr. (…) şi pârâtul cu cartea de identitate seria HD, nr. (…).
În temeiul art. 193 c.pr.civ., s-a procedat la audierea martorilor (…) şi (…), sub prestare de jurământ, declaraţiile acestora fiind consemnate în scris şi ataşate la dosar.
Pârâtul a învederat instanţei că nu mai insistă în audierea martorei lipsă (…), depunând la dosar copia carnetului său de muncă, comunicând un exemplar al acestora şi cu reclamanta.
Av. (…), pentru reclamantă, a depus la dosar delegaţia de substituire şi a învederat instanţei că nu mai insistă în audierea martorului (…), solicitând omiterea audierii acestuia şi acordarea cuvântului pe fond, întrucât nu mai are cereri de probe.
Pârâtul de asemenea, a declarat că nu mai are cereri de probe de formulat, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Având în vedere că părţile au declarat că renunţă la audierea martorilor lipsă (…) şi (…), instanţa revine asupra acestei probe şi omite audierea acestor martori şi nemaifiind alte cereri de formulat şi probe de administrat, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Av. (…) pentru reclamantă, a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtului, revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, încredinţarea minorei spre creştere şi educare şi evacuarea pârâtului din imobil, fără cheltuieli de judecată.
Pârâtul a declarat că este de acord cu admiterea acţiunii, însă solicită desfacerea căsătoriei din vina ambilor, revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, încredinţarea minorei spre creştere şi educare la reclamantă, însă nu este de acord cu evacuarea sa din imobil întrucât nu are unde să locuiască; fără cheltuieli de judecată.

I N S T A N Ţ A:

Deliberând, reţine următoarele:
1.Acţiunea introductivă de instanţă.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Petroşani în dosarul cu nr. (…)/(…) din 22.10.2008, reclamanta (…), cu domiciliul ales în municipiul Lupeni, judeţul Hunedoara, a chemat în judecată pe pârâtul (…), domiciliat în aceeaşi localitate, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, să se dispună desfacerea căsătoriei încheiate între părţi, din vina exclusivă a pârâtului, revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei, încredinţarea spre creştere şi educare a minorei (…) reclamantei şi evacuarea pârâtului din apartamentul situat în municipiul Lupeni, (…), judeţul Hunedoara. Instanţa constată că la formularea acestui capăt de cerere, reclamanta din eroare a trecut adresa unde locuieşte în prezent, în loc de adresa fostei locuinţe comune, din care, de fapt, doreşte evacuarea pârâtului, respectiv adresa din municipiul Lupeni, (…), judeţul Hunedoara.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat, în fapt, că s-a căsătorit cu pârâtul în data de (…).1988, iar din căsătorie au rezultat trei copii, din care doi sunt majori, iar minora (…) are vârsta de 8 ani. A mai arătat că ea şi pârâtul sunt despărţiţi în fapt de la data de 16.10.2008, fiind nevoită să părăsească locuinţa comună şi să se refugieze la locuinţa surorii sale, din cauza comportamentului violent, fizic şi verbal, al pârâtului. De asemenea, reclamanta susţine că pârâtul a întreţinut relaţii extraconjugale, că acesta a contractat mai multe datorii, pentru plata cărora a fost nevoie de intervenţia reclamantei care a restituit sumele datorate, punând astfel în pericol situaţia celor trei copii, ale căror nevoi au fost sacrificate.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.37, alin.(2), art.40 şi art.42 din Codul familiei, precum şi pe ale art. 1410 şi următoarele din Codul civil.
În probaţiune, reclamanta a depus, anexate cererii de chemare în judecată, în copie, actul său de identitate (f.5), certificatul de căsătorie (f.6), certificate de naştere (f.7-9), contractul de închiriere a locuinţei situate în municipiul Lupeni, (…), judeţul Hunedoara (f.10-16), a propus audierea martorilor (…),(…),(…) şi a solicitat efectuarea unei anchete sociale la domiciliul său.
Cererea a fost timbrată cu 40 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanţei seria TS3A, nr. (…) (f.4) şi 0,50 lei timbru judiciar.
2. Poziţia pârâtului.
Pârâtul nu a depus întâmpinare la dosar, însă s-a prezentat în faţa instanţei şi a solicitat administrarea probei cu martorii (…),(…),(…) şi (…). La cuvântul pe fond, pârâtul a solicitat desfacerea căsătoriei din vina ambilor soţi, revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, încredinţarea minorei spre creştere şi educare la reclamantă şi respingerea capătului de cerere privind evacuarea sa din imobil întrucât nu are unde să locuiască.
3. Starea de fapt reţinută de instanţă.
Analizând înscrisurile depuse de reclamantă ca anexe ale cererii de chemare în judecată, ancheta socială efectuată de Autoritatea Tutelară a Municipiului Lupeni (f.30), declaraţiile martorilor (…) (f.39-40), (…) (f.41-42), (…) (f.50) şi (…) (f.51) şi copia carnetului de muncă al pârâtului (f.52-66), instanţa reţine, în fapt, că părţile s-au căsătorit în data de (…) 1988, iar din căsătoria lor au rezultat trei copii: (…), născută la data de (…).1989, (…), născut la data de (…).1988 şi (…), născută la data de (…).2000.
Cei doi soţi au locuit împreună până în data de 16.10.2008, când reclamanta a părăsit locuinţa comună, mutându-se în apartamentul surorii sale. Pârâtul a avut mai multe relaţii extraconjugale (declaraţii martori – f.39, 41, 50, 51) şi era violent faţă de reclamantă, lovind-o pe aceasta chiar şi în perioada în care era însărcinată, în anul 2002, potrivit declaraţiei martorei (…) (f.39). Pârâtul a lucrat o perioadă în Spania, iar la întoarcere a avut o atitudine distantă faţă de reclamantă (declaraţii martori, f.39, 40). De asemenea, pârâtul cheltuia banii familiei la jocurile de noroc (declaraţie martor, f.39) şi a prezentat situaţii necorespunzătoare adevărului pentru a contracta un împrumut de la C.A.R. şi de la sindicatul E.M. Valea de Brazi (f.41).
Reclamanta are beneficiul contractului de închiriere asupra locuinţei din municipiul Lupeni, (…), judeţul Hunedoara (f.10) şi lucrează ca electrician la E.M. P(…), fapt ce rezultă din ancheta socială efectuată în cauză (f.30). De creşterea şi educarea minorei se ocupă ambele părţi.
4. Soluţia adoptată.
a. Capătul de cerere privind desfacerea căsătoriei.
După cum rezultă din starea de fapt descrisă mai sus, în prezent, relaţiile dintre cei doi soţi sunt vătămate de manifestările violente faţă de reclamată ale soţului pârât, precum şi din cauza cheltuielilor efectuate de acesta, în mod nejustificat şi în scopuri exclusiv personale, din bugetul familiei.
Potrivit declaraţiilor date sub prestare de jurământ de către martorele Şerban (…) şi (…), pârâtul a a vut un comportament violent şi a lovit-o de mai multe ori pe reclamantă, inclusiv când aceasta era însărcinată.
Niciun motiv nu poate justifica violenţa conjugală, care denotă astfel grava şi iremediabila vătămare a relaţiilor dintre părţi şi imposibilitatea continuării căsătoriei. Spre aceeaşi concluzie conduce şi faptul că pârâtul a întreţinut relaţii extraconjugale.
În consecinţă, instanţa, în temeiul dispoziţiilor 38, alin.(1) din Codul familiei, va declara desfăcută căsătoria părţilor, din vina exclusivă a pârâtului.
b. Capătul de cerere privind revenirea reclamantei la numele anterior. Având în vedere că între soţi nu a intervenit o învoială cu privire la păstrarea de către reclamantă a numelui purtat de aceasta în timpul căsătoriei, reclamanta solicitând expres revenirea la numele anterior, se va dispune, în conformitate cu prevederile art.40, alin.(3) din Codul familiei, ca reclamanta să poarte, pe viitor, numele de familie „(…)”.
c. Capătul de cerere privind încredinţarea spre creştere şi educare a minorei.
În adoptarea oricărei hotărâri care priveşte copiii, trebuie să prevaleze interesul superior al acestora, regulă care a fost statuată, cu valoare de principiu, prin dispoziţiile art.3, paragraful 1 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr.18/1990, precum şi prin prevederile art.2 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
În lumina acestui principiu, este neîndoielnic faptul că dezvoltarea armonioasă a unui copil, din punct de vedere fizic, mental, spiritual, moral şi social se poate realiza în cele mai bune condiţii doar alături de părinţii săi.
Pentru a se realiza efectiv acest deziderat, este nevoie însă ca mediul familial astfel constituit să ofere liniştea şi armonia necesare. În cazul în care relaţiile dintre părinţii copilului sunt incompatibile cu o convieţuire paşnică şi sunt grav vătămate, apare necesitatea stabilirii căruia dintre cei doi părinţi urmează a-i fi încredinţat minorul spre creştere şi educare, competenţa în a hotărî asupra acestui aspect revenind instanţei de judecată, astfel cum rezultă din dispoziţiile art.42, alin.(1) din Codul familiei.
În primii ani de viaţă, precum şi ulterior, copilul dezvoltă o relaţie specială cu mama sa, având nevoie de atenţie şi căldură din partea acesteia. Acesta este considerentul care impune concluzia că în interesul minorei (…), născută la data de (…).2000, este de a rămâne cât mai aproape de mama sa – reclamanta, care potrivit şi concluziilor anchetei sociale întocmite în cauză (f.30), prezintă garanţiile morale şi materiale pentru a asigura creşterea şi educarea minorei, spre deosebire de tatăl său, care este exclusiv vinovat de deteriorarea relaţiilor conjugale şi care şi-a manifestat violenţa verbală inclusiv faţă de minoră (declaraţie martor, f.41).
În consecinţă, instanţa va încredinţa pe minora (…), spre creştere şi educare, reclamantei.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a obligaţiei de întreţinere a acestei minore, care incumbă pârâtului, instanţa reţine că prin sentinţa pronunţată la data de (…).2008 în dosarul nr. (…)/(…)/2008 al Judecătoriei Petroşani, acesta a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 100 lei lunar până la majoratul minorei, astfel că nu se impune ca instanţa să se pronunţe asupra acestui aspect în prezenta cauză, mai ales că nici reclamanta nu a formulat nicio cerere în acest sens.
d. Capătul de cerere privind evacuarea pârâtului.
Având în vedere că minoira a fost încredinţată spre creştere şi educare reclamantei, precum şi că aceasta este beneficiara contractului de închiriere nr. (…)/3/(…).2007, având ca obiect locuinţa situată în municipiul Lupeni, (…), judeţul Hunedoara, instanţa va admite şi acest capăt de cerere şi va dispune evacuarea pârâtului din această locuinţă.
Întrucât în mod eronat în minuta sentinţei a fost trecută adresa menţionată greşit în cererea de chemare în judecată ca fiind cea de la care s-a solicitat evacuarea pârâtului, în loc de cea a locuinţei comune a părţilor, prin încheierea din data de 20.02.2009 s-a dispus îndreptarea acestei erori materiale.
Faţă de cele de mai sus şi vâzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta (…), cu domiciliul ales în municipiul Lupeni, (…), judeţul Hunedoara, împotriva pârâtului (…), domiciliat în municipiul Lupeni, (…), judeţul Hunedoara şi, în consecinţă:
Declară desfăcută, din vina exclusivă a pârâtului, căsătoria încheiată între părţi la data de (…)1988 şi înscrisă în registrul de stare civilă al Primăriei U(…), judeţul H(…) sub nr. (…) din (…).1988;
Reclamanta va purta în viitor numele T(…), iar pârâtul pe acela de B(…).
Încredinţează reclamantei, spre creştere şi educare, pe minora (…), născută la data de (…).2000;
Dispune evacuarea pârâtului din locuinţa situată în municipiul Lupeni, (…), judeţul Hunedoara.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 ianuarie 2009.

             PREŞEDINTE                                                                                 GREFIER
DEMIS-MARIUS SPĂRIOS                                                                          (…)

NOTA: Prin decizia din data de 22.10.2009, Tribunalul Hunedoara a respins apelul formulat de parat impotriva sentintei.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: