Plangere contraventionala. Protectia mediului-un obiectiv de interes public major.

ROMANIA

JUDETUL HUNEDOARA

JUDECATORIA HATEG

 

Dosar nr. (…)/240/2009

 

SENTINŢA CIVILĂ nr.1028/2009

Şedinţa publică de la 09 decembrie  2009

Completul de judecată constituit din:

PREŞEDINTE: Spărios Demis-Marius, judecător

GREFIER: Bendea Nicoleta-Simona

 

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind plângerea formulată de petent  (…)  împotriva procesului verbal de  constatare   a contravenţiilor  seria JR  nr. 70(…) încheiat la data de 13.08.2009 de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara „Decebal”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică s-a prezentat  consilier juridic (…) pentru intimat, petentul şi martora (…).

Procedura a  fost  legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care :

Reprezentantul intimatului a depus la dosar întâmpinare  şi o serie de acte  în câte două exemplare, din care  un exemplar s-a comunicat petentului.

Reprezentantul intimatului a solicitat luarea unui interogatoriu petentului  înainte  de audierea martorei.

Instanţa a admis proba solicitată.

S-a procedat la luarea unui interogatoriu petentului, răspunsurile acestuia fiind  consemnate  şi ataşate la dosar.

S-a procedat la audierea martorei (…), sub prestare de jurământ, depoziţia acesteia fiind consemnată  şi ataşată la dosar.

Părţile nu au avut alte cereri de formulat.

Instanţa a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul pe fond.

Petentul a  solicitat  admiterea  acţiunii şi a  învederat că a intrat în arealul Parcului Retezat, iar pe partea dreaptă a drumului nu era nici un indicator ”accesul interzis”. De asemenea, a menţionat că i-a fost aplicată o sancţiune conform art. 52 din L.265/2006, dar nu era implicat în practicarea  de sporturi. Petentul a mai învederat că semnul accesul interzis era pe partea stângă a drumului şi nu a fost observat. Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatului a solicitat respingerea  plângerii contravenţionale, menţinându-se  ca temeinic şi legal procesul-verbal atacat conform întâmpinării depuse la dosar. De asemenea a invocat HG nr.230/2003 publicată în M.O. nr.190 din 26.03.2003 menţionând că  există prezumţia că toţi cetăţenii o  cunosc. Fără cheltuieli de judecată.

Instanţa a declarat dezbaterile închise şi a reţinut cauza în pronunţare.

J U D E C Ă T O R I A,

 

Deliberând asupra cauzei deduse judecăţii, reţine următoarele:

I.                    Sesizarea instanţei.

Prin plângerea contravenţională (f.3-4) înregistrată la Judecătoria Haţeg în dosarul nr. (…)/240 din 28.08.2009, petentul (…) a contestat  procesul-verbal seria JR nr.700(…), întocmit de I,J,J, Hunedoara la data de 13.08.2009 solicitând să se dispună înlocuirea sancţiunii amenzii de 3000 lei cu sancţiunea avertismentului.

În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esenţă, că în cursul zilei de 13 august 2009 a făcut o excursie la Cabana „Pietrele” din Masivul Retezat, urcând către cabană cu autoturismul proprietate personală, pe drumul public ce urcă dinspre localitatea Nucşoara, fără a observa indicatorul cu „Accesul interzis”, care se afla în partea dreaptă în direcţia sa de mers şi în dreptul căruia staţiona un microbuz, astfel că a fost sancţionat  de agentul constatator din cadrul Jandarmeriei Române cu amendă în cuantum de 3000 lei, potrivit art.52, alin.(3), lit.”d” din Legea nr.265/2006, sancţiune pe care o apreciază prea severă. De asemenea, petentul a mai arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru constatarea contravenţiei, întrucât scopul excursiei sale nu era acela de a practica sporturi, astfel cum cere textul legal, precum şi că a fost discriminat, întrucât pentru acelaşi gen de faptă conducătoarea autovehiculului în care călătoreau prietenii săi a fost sancţionată cu „avertisment”

La plângere, petentul a anexat, în copie: procesul-verbal atacat (f.5); un proces-verbal prin care a fost aplicată sancţiunea „avertisment” (f.6); două fotografii (f.7-8).

Plângerea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, potrivit art.36 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001.

II. Poziţia intimatului.

Intimatul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara a formulat întâmpinare (f.23-24) pe care a depus-o la dosar depusă pentru termenul de judecată din data de 09.12.2009 şi prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale şi menţinerea procesului-verbal astfel cum a fost încheiat de agentul constatator, întrucât fapta a fost săvârşită de către petent, care a pătruns în aria protejată a Parcului Naţional Retezat, împreună cu un grup de persoane, cu autoturismele, deşi legea interzice astfel de fapte şi le sancţionează drept contravenţii, motivul pentru care petentului i-a fost aplicată o amendă, iar însoţitoarei sale doar avertisment s-a datorat rugăminţilor petentului, care a învederat agentului constatator că locuiesc împreună, iar plata a două amenzi ar fi excesiv de împovărătoare în raport de veniturile lor. Totodată, intimatul a mai învederat că aria supusă regimului protejat este precizată în Hotărârea Guvernului nr.230/2003, publicată în M.Of.nr.190 din 26.03.2003, existând astfel prezumţia că toţi cetăţenii o cunosc, iar întrucât procesul-verbal se bucură de prezumţia de legalitate, sarcina probei contrare revine petentului.

În drept, intimatul şi-a întemeiat, generic, susţinerile pe dispoziţiile O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului şi ale O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

În probaţiune, intimatul a anexat întâmpinării sale: raport al agentului constatator (f.25); fotografii (f.26-28); sentinţa civilă nr.120/04.02.2009 a Judecătoriei Haţeg (f.29-30).

III.               Probatoriul administrat în cauză.

Pe lângă înscrisurile depuse de părţi anexate plângerii şi, respectiv, întâmpinării, în cauză a mai fost administrată proba interogatoriul petentului (f.17, 31) şi proba testimonială, fiind audiată martora (…) (f.32), propusă de petent.

IV.              Starea de fapt relevantă, reţinută de instanţă.

Din probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine că petentul a fost sancţionat contravenţional, prin procesul-verbal seria JR nr.700(…) (f.5), întocmit de agentul constatator din cadrul intimatului, la data de 13.08.2009, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.52, lit.”d” din Legea nr.265/2006 şi sancţionată de art.96, pct.21 din acelaşi act normativ, constând în aceea că în data de 13.08.2009, la ora 1700, „a pătruns în zona ariei protejate a PARCULUI NAŢIONAL RETEZAT cu autoturismul marca (…) cu numărul (…)în faţa CABANEI PIETRELE din MASIVUL RETEZAT”.

Petentul a semnat procesul-verbal şi a obiectat, în sensul că nu a observat semnele care interzic accesul.

Potrivit declaraţiei martorei, aceasta, împreună cu petentul şi alţi 8 prieteni şi cunoscuţi s-au deplasat, cu patru autoturisme, în Masivul Retezat şi au urcat până lângă Cabana „Pietrele”, fără a observa vreun semn care să interzică accesul, iar drumul pe care s-au deplasat nu prezintă marcaje.

V.                 Soluţia adoptată.

Dreptul comun în materie contravenţională îl constituie prevederile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată prin Legea nr.180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Aceste prevederi reglementează procedura judiciară de soluţionare a plângerilor formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în art.31-36, iar sub aspect procedural art.47 dispune că prevederile ordonanţei se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, astfel că se impune concluzia că dreptul obiectiv românesc plasează domeniul contravenţional în sfera extra-penală.

Sub aspectul sarcinii probei, în materie civilă sunt aplicabile dispoziţiile art.1169 din Codul civil, potrivit cărora „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”.

În materie de probaţiune, însă, Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 cuprinde dispoziţii speciale, în art.34, alin.(1), potrivit căruia Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării”. Aceste dispoziţii conferă, aşadar, un rol activ instanţei în administrarea probelor şi verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal.

Se pune, însă, şi problema analizării aplicabilităţii în materia contravenţională a dispoziţiilor art.6 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, sub aspectul garanţiilor procesuale recunoscute acuzatului în materie penală.

Această problemă a fost dezbătută în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în mai multe cauze, fiind stabilite astfel, în jurisprudenţa acestei instanţe, criteriile necesare identificării noţiunii autonome de „acuzaţie în materie penală”, independent de calificarea dată faptei în dreptul intern.

Astfel, în cauza Öztürk împotriva Germaniei (cauza nr.8544/79), Curtea a reafirmat, prin hotărârea pronunţată la data de 21 februarie 1984 (paragraful 50), autonomia noţiunii de „penal” şi a sintetizat criteriile adoptate în hotărâri anterioare pentru stabilirea apartenenţei la materia penală a faptei sancţionate. Aceste criterii, stabilite de Curte, sunt: calificarea dată faptei în dreptul intern; natura faptei incriminate; natura şi gravitatea sancţiunii. 

În ceea ce priveşte contravenţia din procesul-verbal atacat, aceasta este sancţionată cu amendă. Analizând amenda contravenţională din perspectiva ultimului dintre cele trei criterii stabilite de Curtea Europeană a drepturilor Omului şi evocate mai sus, se constată că aceasta nu are caracterul de despăgubire pentru acoperirea unui prejudiciu, ci are un caracter preventiv şi sancţionator, iar Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa (cauza nr.61821 – Ziliberberg împotriva Moldovei, hotărârea pronunţată la data de 1 februarie 2005, paragraful 33), că în acest caz sancţiunea poate fi tratată ca  specifică dreptului penal. Această concluzie se impune, chiar dacă potrivit art.8, alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001, sancţiunea contravenţională are caracter administrativ, întrucât calificarea dată de dreptul intern este relativă.

În consecinţă, devin operante în cauză dispoziţiile art.6 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, inclusiv prezumţia de nevinovăţie.

Deşi de lege lata nu este stabilită în mod expres natura juridică a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi nici forţa sa probantă, Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 limitându-se a arăta, în art.15, alin.(1) că acesta este actul „încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori”, opinia majoritară a doctrinei juridice şi a practicii judiciare este în senul că acesta este un act administrativ, întrucât reprezintă o manifestare de voinţă cu caracter unilateral a unui organ administrativ, emisă în temeiul puterii publice cu scopul de a produce efecte juridice.

Fiind act administrativ, procesul-verbal  de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii contravenţionale are forţa probantă a unui astfel de act, beneficiind de prezumţia de legalitate şi temeinicie (în acest sens, pe larg în Mircea Ursuţa, „Procedura contravenţională”, „Universul Juridic”, Bucureşti 2008, p.204-229).

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind materia prezumţiei de nevinovăţie sub aspectul sarcinii probei, s-a reţinut că art.6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale nu interzice existenţa unor prezumţii de fapt şi de drept în măsura în care este respectată cerinţa proporţionalităţii între mijloacele folosite şi scopul legitim urmărit (în acest sens, cauzele Salabiaku împotriva Franţei şi Janosevic împotriva Suediei).

Aşadar, prezumţia de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu este, în sine, contrară dispoziţiilor art.6, paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, atât timp cât aceasta se păstrează în limite rezonabile, ţinând cont de gravitatea faptelor si păstrând dreptul la apărare (Cauza 28183/03, Anghel împotriva României, paragraful 60).

În concluzie, procesul-verbal de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor contravenţionale legal întocmit face dovada, până la proba contrarie, asupra celor menţionate în cuprinsul său, contravenientul având posibilitatea de a propune probe în apărarea sa, iar instanţa având un rol activ în administrarea probatoriului specific procedurii contravenţionale.

Prin urmare, în soluţionarea plângerii contravenţionale, instanţa trebuie să procedeze la verificarea respectării cerinţelor prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art.17 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001, precum şi a celor sancţionate cu nulitatea relativă, prevăzute de art.16 şi art.19 din acelaşi act normativ, iar apoi să verifice temeinicia procesului-verbal atacat, petentul având posibilitatea să propună probe în apărarea sa.

Procedând astfel, instanţa reţine, în lumina probelor administrate în cauză, că procesul-verbal atacat cuprinde toate menţiunile obligatorii, iar amenda aplicată este cea minimă prevăzută de lege (3000 lei).

În ceea ce priveşte încadrarea legală, instanţa reţine că procesul-verbal atacat face referire la art.52, lit.”d” şi art.96, pct.21 din Legea nr.265/2006, această încadrare nefiind exactă, întrucât articolele respective fac parte din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului, act normativ pe care Legea nr.256/2006 îl aprobă şi îl modifică.

Prin urmare, având în vedere că, după apariţia Legii nr.256/2006, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.196/2005 a mai fost modificată, prin: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2007, Ordonanţa  de urgenţă a Guvernului nr. 114/2007 şi  Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 164/2008, încadrarea corectă a faptei este în dispoziţiile art.96, alin.(1) pct.21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3000 de lei la 6000 de lei, pentru persoane fizice, încălcarea obligaţiilor „de a nu intra pe suprafaţa ariilor naturale protejate şi a nu practica sporturi în afară drumurilor permise accesului public cu mijloace motorizate bazate pe folosirea combustibililor fosili.”

Încadrarea juridică inexactă a faptei nu afectează existenţa acesteia şi nu aduce, în sine, vreo vătămare intereselor legale ale petentului, astfel că nu poate atrage nulitatea procesului-verbal.

În ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal, instanţa reţine că fapta a fost comisă de către petent şi, mai mult, acesta a atras după el încă trei autovehicule, în care călătoreau, în parte, cetăţeni străini (declaraţia martorei, fila 32), ceea ce conferă faptei sale un caracter agravat.

Susţinerea petentului în sensul că nu a observat semnul de interzicere a accesului nu poate fi contrazisă, însă nu este de natură a atrage atenuarea răspunderii acestuia, în condiţiile în care interdicţia de a pătrunde în ariile protejate este instituită prin lege, astfel cum s-a reţinut mai sus, iar prin Hotărârea Guvernului nr.230/2003, anexa 1, este delimitat Parcul Naţional Retezat, ca Rezervaţie a Biosferei, desemnată, în acest sens, la nivel internaţional, de către Comitetul MAB UNESCO.

Prin urmare, susţinerea de către petent a necunoaşterii zonei şi a regulilor speciale aplicabile acesteia nu poate fi privită ca întemeiată, cu atât mai mult cu cât aspectele relevate mai sus sunt de notorietate, iar protecţia mediului înconjurător este un obiectiv de interes public major.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, instanţa apreciază că, având în vedere pericolul social generic al faptei săvârşite de petent, precum şi circumstanţele agravante constând în pătrunderea în aria protejată cu un convoi de patru autovehicule, circumstanţe care sporesc pericolul concret al faptei faţă de valorile apărate de norma contravenţională, îndreptăţesc concluzia că aplicarea amenzii contravenţionale în cuantumul său minim este echitabilă, astfel că nu se justifică aplicarea sancţiunii „avertisment”.

Faţă de cele ce preced şi văzând că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată, potrivit art.274 din Codul de procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN  NUMELE  LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

 

Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul (…), domiciliat în municipiul (…),(…) împotriva procesului-verbal seria JR nr.700(…) întocmit la data de 13.08.2009 de agentul constatator din cadrul intimatului Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Hunedoara, cu sediul în municipiul Deva, str.Victor Şuiagă, nr.10, judeţul Hunedoara.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 09 decembrie 2009.

             PREŞEDINTE,                                                               GREFIER,

   DEMIS-MARIUS SPĂRIOS                      NICOLETA-SIMONA BENDEA

 NOTA: Hotararea a devenit irevocabila, prin respingerea recursului petentului.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: