Rezolutiune contract de intretinere. Interpretarea contractului dupa intentia comuna a partilor.

ROMANIA

JUDETUL HUNEDOARA

JUDECATORIA HATEG

Dosar nr. (…)/240/2009

SENTINŢA CIVILĂ  Nr. 984/2009

Şedinţa publică de la 19 noiembrie 2009

PREŞEDINTE DEMIS-MARIUS SPĂRIOS

Grefier MARCELA DANIELA RAŢIU

 

            Pe rol fiind soluţionarea cauzei civile privind pe reclamanţii (…) şi (…) împotriva pârâţilor (…) şi (…) având ca obiect reziliere contract de întreţinere.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică s-au prezentat: reclamantul (…) asistat de avocat (…) şi avocat (…), pentru pârâţi.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care:

S-a procedat la luarea unui supliment de interogatoriu reclamantului (…), răspunsurile acestuia fiind consemnate în înscrisul ataşat la dosar.

Instanţa a pus în discuţie dacă mai sunt alte cereri.

Reprezentanţii părţilor au învederat instanţei că nu au alte cereri de formulat.

Instanţa, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamanţilor a solicitat admiterea acţiunii întrucât reclamanţii sunt persoane în vârstă şi bolnave, care au efectiv nevoie de întreţinere, iar pârâţii nu au asigurat această condiţie. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat şi taxa judiciară de timbru.

Reprezentanta pârâţilor a solicitat respingerea acţiunii, ca nedovedită şi menţinerea contractului de întreţinere încheiat între părţi, întrucât pârâţii şi-au respectat obligaţiile, aşa cum au fost convenite iniţial, iar  reclamanţii doresc de fapt să încheie un alt contract de întreţinere cu fiul lor. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.        

În replică, reprezentantul reclamanţilor, a învederat instanţei că pârâţii au fost cei care au beneficiat de ajutorul reclamanţilor cu bani şi produse agricole.

Instanţa a declarat dezbaterile închise şi a reţinut cauza în pronunţare.

J U D E C Ă T O R I A,

 

Deliberând asupra cauzei deduse judecăţii, reţine următoarele:

1.      Cererea introductivă de instanţă.

Prin cererea de chemare în judecată (f.1) înregistrată la Judecătoria Haţeg în dosarul nr. (…)/240 din 10.03.2009, reclamanţii (…) şi (…) au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii (…) şi (…), rezilierea contractului de întreţinere nr. (…)/20.12.2009 şi revenirea la situaţia anterioară din C.F..

În susţinerea cererii de chemare în judecată, reclamanţii au arătat că pârîţii nu îşi îndeplinesc obligaţia de întreţinere, nu se ocupă de ei, nu stau cu ei, deşi sunt bolnavi.

În drept, reclamanţii nu şi-au motivat cererea.

La cererea de chemare în judecată, au anexat copia contractului de întreţinere (f.2).

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 102 lei (chitanţele seria TS2A nr.4398278 – f.12 şi nr.4002263-f.17) şi timbru judiciar de 60 de bani.

2. Poziţia pârâţilor.

Pentru termenul de judecată din data de 27.08.2009, pârâţii (…) şi (…) au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională (f.29-30).

Prin întâmpinare, pârâţii au solicitat, respingerea în totalitate a acţiunii reclamanţilor şi menţinerea contractului de întreţinere, întrucât pârâta (…) este fiica reclamanţilor iar pârâtul (…) ginerele acestora, legătura de rudenie dintre părţi manifestându-se prin sprijinul material şi moral acordat de pârâţi reclamanţilor cu mult timp înaintea încheierii contractului de întreţinere, pe când reclamanţii încă locuiau cu fiul lor (…) şi soţia acestuia, pe care însă i-au evacuat în anul 1999, în urmna unor dispute, pârâţii plătind cu acea ocazie celor evacuaţi suma de 25.987.085 lei (ROL), reprezentând îmbunătăţirile aduse de aceştia imobilului. De asemenea, pârâţii au mai arătat că de la data încheierii contractului şi până în ajnul 2009 părţile s-au înţeles foarte bine, între ele neexistând certuri sau neînţelegeri, conduita reclamanţilor schimbându-se după ce aceştia s-au împăcat cu (…), acesta fiind probabil motivul pentru care reclamanţii doresc desfiinţarea contractului de întreţinere.

Cererea reconvenţională a fost disjunsă de instanţă (f.31), formându-se un alt dosar, întrucât a fost tardiv introdusă, iar reclamanţii s-au opus judecării acesteia o dată cu cererea principală.

3.      Probatoriul administrat în cauză.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse de reclamanţi contractul de întreţinere (f.2), extras C.F. (f.18-20) şi acte medicale (f.46,47), precum şi proba testimonială, fiind audiaţi martorii (…) (f.24); (…) (f.26); (…) (f.27). De asemenea, au fost luat interogatorii reclamantului (…) (f.21,50) şi pârâţilor (…) (f.22) şi (…) (f.23).

4.      Soluţia adoptată.

Analizând cauza dedusă judecăţii prin prisma probatorului administrat, susţinerilor părţilor şi legislaţiei în vigoare, instanţa apreciază acţiunea formulată de reclamanţi ca fiind nefondată, din motivele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Între reclamanţii (…)şi (…), în calitate de transmiţători, pe de o parte, şi pârâţii (…)şi (…), în calitate de dobânditori, pe de altă parte, s-a încheiat contractul de întreţinere autentificat la Biroul Notarului Public (…)sub nr. (…)/20.12.1999, prin care reclamanţii au transmis pârâţilor nuda proprietate asupra imobilului situat în comuna S(…), sat B(…), nr.5(…), judeţul Hunedoara, înregistrat în C.F. nr. (…), nr.top.142, reţinându-şi uzufructul viager, în schimbul obligaţiei pârâţilor de a le presta întreţinerea care să constea în „asigurarea cu cele necesare traiului, acordarea asistenţei medicale în caz de boală şi înmormântare conform obiceiului”.  

Contractul de întreţinere este un contract nenumit, ceea ce înseamnă că nu beneficiază de o reglementare distinctă în dreptul pozitiv, fiindu-i astfel aplicabile dispoziţiile de drept comun în materie de convenţii.

Obligaţia de întreţinere ce revine pârâţilor a fost determinată în cuprinsul contractului încheiat între părţi. În principiu, obligaţia de a presta întreţinerea este, în esenţă, o obligaţie de a face care se execută zi de zi. Cu toate acestea, părţile au posibilitatea ca, în temeiul principiului libertăţii contractuale, să stabilească modalităţi specifice de executare a acestei obligaţii.

Potrivit art.977 din Codul civil, „Interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor. În lumina acestor dispoziţii, instanţa reţine că pârâţii locuiau, la data încheierii contractului şi locuiesc şi în prezent, în comuna Z(…), sat V(…), judeţul Caraş-Severin, iar reclamanţii locuiesc în comuna S(…), sat B(…), judeţul Hunedoara, aşadar la o distanţă care nu le permite pârâţilor să presteze întreţinerea zilnic, fapt cunoscut şi recunoscut de către reclamantul (…), potrivit răspunsului său la interogatoriu (f.50), astfel că în mod evident nu putea să fie voinţa părţilor ca pârâţii să presteze zilnic întreţinerea, ceea ce rezultă şi din faptul că pe o perioadă relativ lungă, de aproape 10 ani, nu au fost probleme între părţi cu privire la modul de prestare a întreţinerii, deşi aceasta nu era prestată zilnic, după cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (f.24 şi 26). Mai mult, din declaraţia martorei (…) (f.24) rezultă că pârâţii veneau la domiciliul reclamanţilor de câte ori aceştia îi chemau, asigurându-le şi necesarul de lemne.

Pentru ca un contract de întreţinere să fie rezoluţionat este necesar ca: debitorul întreţinerii să nu îşi fi executat obligaţiile ce îi revin şi neexecutarea să îi fie imputabilă, condiţii ce rezultă din dispoziţiile art.1020 din Codul civil.

Din probele administrate în cauză nu rezultă o neexecutare a obligaţiei de întreţinere care să fie imputabilă pârâţilor, acestora putându-li-se reproşa, eventual, doar că nu au fost prezenţi în situaţiile când urgenţe medicale reclamau transportarea imediată a reclamanţilor la o unitate medicală, ceea ce însă nu li se poate imputa ca o neexecutare a obligaţiei de întreţinere, datorită distanţei mari dintre domiciliul lor şi cel al pârâţilor. Dimpotrivă, instanţa reţine că pârâţii au depus diligenţe pentru a îmbunătăţi traiul reclamanţilor, plătind muncitori pentru a lucra terenurile acestora (declaraţie martor (…), f.27), asigurând necesarul de lemne (declaraţie martor (…), f.24) şi ajutând, în general, pe reclamanţi, la treburile gospodăreşti (declaraţie martor (…), f.26). Faptul că, în perioada aprilie-iulie 2009, pârâţii nu i-au mai vizitat pe reclamanţi, astfel cum rezultă din declaraţia martorului (…) (f.26), se datorează în mod evident deteriorării relaţiilor dintre părţi, inerentă situaţiei litigioase create prin introducerea acţiunii reclamanţilor, pârâţii declarându-se, cu toate acestea, de acord chiar ca pârâta să se mute cu reclamanţii dacă situaţia va reclama o astfel de măsură, pentru a avea mai bine grijă de aceştia (f.22).

Prin urmare, având în vedere că în cauză nu rezultă, din probele administrate, niciun motiv pentru rezoluţiunea contractului de întreţinere, urmează ca acţiunea formulată de reclamanţi să fie respinsă.

De asemenea, făcând aplicarea dispoziţiilor art.274 din Codul de procedură civilă, instanţa îi va obliga pe reclamanţi la plata către pârâţi a cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocatului ales.

 Date fiind cele ce preced,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

 

Respinge, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii (…) şi (…), domiciliaţi în comuna (…), judeţul Hunedoara împotriva pârâţilor (…) şi (…), domiciliaţi în comuna (…), sat (…), judeţul Caraş-Severin.

Obligă reclamanţii la plata către pârâţi a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, în sumă de 500 lei.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2009.

           P R E Ş E D I N T E,                                                  GREFIER,

      DEMIS-MARIUS SPĂRIOS                  MARCELA-DANIELA RAŢIU

 

 NOTA: Hotararea a devenit irevocabila prin respingerea recursului reclamantilor.

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: