Contract pentru achitarea in rate a tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale (rovinieta). Clauze abuzive.

ROMÂNIA

JUDECATORIA HATEG,

 JUDETUL HUNEDOARA

Dosar nr. (…)/240/2009

 

 SENTINTA CIVILĂ  Nr. 96 /2010

Şedinţa publică de la 28 ianuarie 2010

PREŞEDINTE: DEMIS-MARIUS SPĂRIOS

Grefier: ILINA DĂNĂU

 

Pe rol fiind soluţionarea cauzei civile privind pe reclamanta C.N.A.D.N.R. PRIN DIRECŢIA REGIONALĂ DRUMURI ŞI PODURI TIMIŞOARA împotriva pârâtului (…) având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică s-a prezentat pârâtul (…), lipsă fiind reclamanta.

Procedura  legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Pârâtul a menţionat  că  nu  mai  are alte  cereri  de probe de  formulat, consideră  că nu are ce să plătească.

Instanţa, nemaifiind alte cereri de formulat şi probe de administrat,  a constatat  cauza  în stare  de judecată şi a acordat cuvântul pe fond.

Pârâtul a solicitat  respingerea acţiunii reclamantei; fără  cheltuieli  de  judecată.

Instanţa a declarat dezbaterile închise şi a reţinut cauza în pronunţare.

J U D E C Ă T O R I A,

 Deliberând asupra cauzei deduse judecăţii, reţine următoarele:

I. Cererea introductivă de instanţă şi argumentele reclamantei.

Prin cererea (f.2-3), înregistrată la Judecătoria Haţeg în dosarul nr. (…)/240 din 17.08.2009, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA – prin DIRECŢIA REGIONALĂ DRUMURI ŞI PODURI TIMIŞOARA a solicitat obligarea pârâtului (…) la plata sumei de 1355,38 RON, reprezentând contravaloarea ratelor neachitate în sumă de 605,35 lei şi penalităţi de întârziere în cuantum de 750,04 lei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat, în fapt, că între părţi s-a încheiat, la data de 17.02.2006, contractul nr. (…), având ca obiect încasarea tarifului de utilizare a drumurilor naţionale, de la pârât, în patru rate trimestriale conform anexei la contract, însă pârâtul nu a achitat rata 4 la scadenţă, în cuantum de 605,35 lei, astfel că au fost calculate penalităţi în cuantum de 750,04 lei până la data de 30.07.2009. De asemenea, reclamanta a precizat că a încercat recuperarea creanţei pe calea procedurii somaţiei de plată, cauză ce a făcut obiectul dosarului nr. (…)/240/2009 al Tribunalului Hunedoara.

În drept, creditoarea a invocat dispoziţiile art.969 din Codul civil.

În probaţiune, creditoarea a depus, anexate cererii: înscrisul denumit „situaţie sume datorate” (f.4) şi contractul nr. (…)/17.02.2006 (f.5-8).

Cererea a fost timbrată cu 119,50 lei taxă judiciară de timbru, conform ordinului de plată nr. (…)/25.08.2009 (f.12) şi 3 lei timbru judiciar.

Prin răspunsul la întâmpinarea pârâtului (f.25-26), reclamanta a arătat că: potrivit art.2, alin.(2) din contract, factura se emite de către încasator în momentul încasării sumelor; dispoziţiile care privesc suspendarea valabilităţii rovinietei-talon şi a rovinietei-ecuson nu se referă la exonerarea pârâtului de obligaţia achitării contravalorii rovinietei; prevederile art.5 alin.(1) din contract se referă la situaţia când parcul auto al beneficiarului se diminuează, fiind stipulat că în acest caz părţile încheie un act adiţional de reziliere a contractului, beneficiarul având obligaţia de a se prezenta la Oficiul Poştal care a încheiat contractul cu copia certificatului de radiere, pârâtul neîndeplinindu-şi această obligaţie; pârâtul nu este în situaţia de a invoca excepţia de neexecutare a contractului, atât timp cât el însuşi nu şi-a executat obligaţiile contractuale ce îi reveneau; penalităţile au fost calculate potrivit prevederilor contractuale; creanţa este certă, lichidă şi exigibilă.

II. Poziţia şi argumentele pârâtului.

Pârâtul a formulat întâmpinare (f.19-20), prin care a solicitat respingerea acţiunii în pretenţii a reclamantei, ca netemeinică şi nelegală, întrucât: a plătit pentru perioada trimestrelor I-III, cât a utilizat infrastructura de transport rutier; pentru trimestrul IV nu i s-a eliberat rovinieta, astfel că este absurd să plătească ceva ce nu a folosit; în cazul în care utiliza infrastructura fără a deţine rovinietă ar fi fost pasibil de amendă contravenţională de 5000 lei; nu a folosit maşina care făcea obiectul tarifului stabilit prin contract, fiind în tratative cu o persoană pentru vânzarea acesteia; contractul poate fi reziliat oricând, prin consimţământ mutual, iar prin nefolosirea infrastructurii şi neachitarea rovinietei a considerat contractul reziliat; pe perioada neachitării ratei (ratelor) valabilitatea rovinietei se suspendă, potrivit art.3 pct.1 din contract, prevedere ce se constituie într-un pact comisoriu expres de gradul 1; penalităţile sunt calculate eronat.

III. Probatoriul administrat în cauză.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, depuse de creditoare, pe lângă cele anexate cererii introductive fiind depuse: Ordonanţa nr.1417/CA/2009 pronunţată de Tribunalul Hunedoara (f.27-29); cursul valutar şi modul de calcul al debitului (f.30).

IV. Aprecierea şi concluziile instanţei.

IV.1. Competenţa materială şi procedura concilierii directe.

Având în vedere practica recentă a Curţii de Apel Alba-Iulia, materializată prin regulatorul de competenţă care stabileşte că pentru soluţionarea litigiilor care au acelaşi obiect cu prezenta cauză competenţa materială aparţine judecătoriilor, întrucât contractul încheiat între părţi are natura unui contract comercial de adeziune, instanţa a reţinut cauza spre competentă soluţionare, chiar dacă, anterior, Tribunalul Hunedoara a înţeles să soluţioneze cererea de emitere a somaţiei de plată, având aceleaşi părţi, pronunţând Ordonanţa nr.1417/CA/2009, în dosarul nr. (…)/240/2009.

În ceea ce priveşte concilierea directă, obligatorie în litigiile de natură comercială, potrivit dispoziţiilor art.7201 din Codul de procedură civilă, instanţa va reţine că aceasta a fost efectuată în cauză, prin parcurgerea procedurii somaţiei de plată, aceeaşi concluzie fiind reţinută, cu privire la această chestiune şi în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr.3184/30.09.2004 a Secţiei Comerciale (publicată pe pagina de internet a instanţei supreme, la adresa www.scj.ro, secţiunea „Secţia Comercială – Jurisprudenţă – Selecţii 2004”).

IV.2 Asupra fondului cauzei.

Întrucât prin cererea sa reclamanta solicită obligarea pârâtului atât la îndeplinirea unei obligaţii principale de plată, cât şi a uneia accesorii (penalităţi), instanţa va analiza pe rând aceste capete de cerere. 

IV.2.1. Obligaţia principală.

Potrivit art.129, alin.(6) din Codul de procedură civilă, „În toate cazurile, judecatorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”.

Analizând solicitarea reclamantei în lumina acestor dispoziţii, instanţa reţine că se solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 605,35 lei, reprezentând contravaloarea ratei nr.4 stabilite în sarcina acestuia prin contractul intervenit între părţi. Potrivit art.2, pct.9 din contractul nr.12/17.02.2006, „Cuantumul în lei a tarifului de utilizare va fi determinat pe baza cursului valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării fiecărei rate. Prin curs de schimb valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului, se înţelege cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României în penultima zi lucrătoare a lunii respective.”. Aşadar, tariful de utilizare fiind stabilit prin contract în moneda „euro”, transformarea acestuia în lei trebuie să fie făcută raportat la data achitării fiecărei rate. Prin urmare, în cazul neachitării ratei, nu este posibilă stabilirea cu certitudine a cuantumului acelei rate, decât prin raportare la data achitării. Suma indicată de reclamantă drept cuantum al pretenţiilor sale (605,35 lei) a fost obţinută prin transformarea sumei de 144 euro (rata 4, scadentă la data de 16.11.2006 – f.8) în lei la cursul B.N.R. din data de 30 iulie 2009 (f.4). Ulterior, la solicitarea instanţei, reclamanta a depus la dosar (f.30) calculul debitului şi cursul euro, de unde rezultă că obligaţia principală (rata 4) are cuantumul de 527,18 lei, rezultat ca urmare a convertirii sumei în euro la cursul B.N.R. din data de 30.01.2008.

Faţă de aceste aspecte, instanţa reţine că cererea reclamantei privind obligaţia principală, nu poate fi admisă, în modul în care a fost formulată, iar instanţa nu are posibilitatea de a proceda la calculul altor sume şi în alt mod decât a cerut reclamanta.

De asemenea, instanţa mai reţine că pârâtului nu i-a fost eliberată rovinieta pentru perioada în care ar avea de plată rata nr.4 din tariful de utilizare, însă obligaţia sa de plată subzistă, potrivit contractului, deşi această perioadă a expirat, fapta de a circula pe drumurile naţionale fără a deţine rovinietă constituind contravenţie, potrivit art.8, alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 şi fiind sancţionată cu amendă.

Prin urmare, în eventualitatea achitării de către pârât a ratei nr.4 potrivit contractului, reclamanta nu va fi în măsură să execute efectiv obligaţia corelativă care îi revine, de a elibera rovinieta pentru trimestrul IV al anului 2006.

Această situaţie – de obligare a beneficiarului la plata rovinietei chiar după expirarea perioadei pentru care ar fi trebuit să fie aceasta valabilă – nu este, de altfel, prevăzută de contractul încheiat între părţi, cererea reclamantei fiind astfel lipsită de temei. 

IV.2.2. Obligaţia accesorie (penalităţile).

În ceea ce priveşte obligaţia accesorie, de plată a penalităţilor, instanţa reţine că aceasta este întemeiată pe prevederile art.3, pct.1 din contract, care stipulează că „pentru neachitarea la termenele şi în cuantumul stabilit prin prezentul contract a sumelor reprezentând rate eşalonate ale tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, beneficiarul datorează Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. prin subunităţile teritoriale, potrivit contractului, penalităţi de întârziere calculate prin aplicarea cotei de 0,15% pe zi de întârziere asupra sumei totale datorate, în EURO, la cursul B.N.R. valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenţei ratei”.

Potrivit dispoziţiilor art.1, alin.(3) din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, „se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”, iar potrivit art.4, alin.(1) şi (2) din aceeaşi lege:

„(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”,

„(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv”.

De asemenea, potrivit art.3, alin.(1) al Directivei nr.93/13/CEE/1993, „O condiţie contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind inechitabilă dacă, în contradicţie cu condiţia de bună credinţă, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, în detrimentul consumatorului”.

În lumina acestor dispoziţii, având în vedere că clauzele contractuale menţionate stabilesc în sarcina beneficiarului obligaţia de plată a penalităţilor în cazul în care nu achită sau achită cu întârziere rata, deşi nu i se eliberează rovinieta decât în momentul în care achită tariful de utilizare, instanţa reţine că prin această clauză se stabileşte pârâtului o sarcină disproporţionată şi neîntemeiată pe existenţa unei contraprestaţii, acesta neavând posibilitatea reală de negociere a acestui aspect, contractul fiind preformulat şi standardizat, astfel că se impune cu forţa evidenţei concluzia că ne aflăm în prezenţa unei clauze contractuale abuzive, care nu îşi are legitimarea în nicio prevedere legală sau normativă incidentă, fiind de natură a prejudicia în mod nejustificat interesele consumatorului – pârâtul din prezenta cauză.

În ceea ce priveşte posibilitatea instanţei de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze din contract, aceasta există, în acest sens statuând Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, prin Decizia pronunţată la 27.06.2000 în cauzele reunite C-240/98 la C-244/98, publicată pe pagina de internet a Curţii, www.curia.europa.eu, Secţiunea „Jurisprudenţă”.

Prin urmare, instanţa va respinge, ca neîntemeiată, şi cererea de obligare a pârâtului la plata penalităţilor.

Date fiind cele ce preced şi văzând că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată, potrivit dispoziţiilor art.274 din Codul de procedură civilă,  

 PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN N UMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

           Respinge, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA, prin DIRECŢIA REGIONALĂ DRUMURI ŞI PODURI TIMIŞOARA, cu sediul în municipiul Timişoara, (…), judeţul Timiş împotriva pârâtului (…), domiciliat în (…).

        Definitivă.

       Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

        Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2010.

                   P R E Ş E D I N T E,                                                GREFIER,

               DEMIS-MARIUS SPĂRIOS                              ILINA DĂNĂU

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: