Jurisprudenta I.C.C.J.- „Acţiunea. Modificarea, completarea acţiunii”

Codul de procedură civilă, prin art. 132, distinge două categorii de cereri: de întregire şi de modificare a cererii iniţiale. Cererile  de întregire au ca obiect completarea lipsurilor din cuprinsul cererii iniţiale, cum ar fi, de exemplu, prezentarea unor elemente suplimentare pentru identificarea bunurilor sau pentru completarea elementelor de fapt. Din contră, cererile de modificare sunt acelea prin care reclamantul urmăreşte să schimbe unele elemente importante ale cererii de chemare în judecată, precum : părţile, obiectul cererii sau temeiul juridic  al acesteia.

Distincţia este importantă, deoarece, conform art. 132 şi art. 134 C.pr.civ., cererea de modificare a acţiunii nu poate fi primită, fără acordul celorlalte părţi, decât la prima zi de înfăţişare, care este aceea în care părţile pot pune concluzii.

Alfel, cererea este tardivă ca şi aceea care a fost introdusă în rejudecare, urmare a casării cu trimitere, unde  judecata se desfăşoară în limite precis determinate, în sensul dispoziţiilor art. 315 C.pr.civ., limite ce nu pot fi depăşite ori ignorate prin soluţionarea unui alt obiect al acţiunii care nu exista formulat la data când s-a judecat primul recurs.

Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1403 din 23 februarie 2005

 

Prin recursul declarat, reclamantul recurent  P.M. a susţinut, în esenţă, că nelegal, în fond după casarea primelor hotărâri, Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, prin sentinţa nr. 951 din 27 noiembrie 2002, în primă instanţă, şi Curtea de apel Bucureşti, secţia a III a civilă, prin decizia nr. 334/A din 5 iunie 2003, în apel, au respins ca tardivă cererea de modificare a acţiunii prin care a cerut, pe lângă restituirea în natură a unui imobil, preluat în mod abuziv de stat, anularea contractelor prin care apartamentele ce compuneau imobilul au fost vândute chiriaşilor.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 134 Cod procedură civilă, este socotită ca primă zi de înfăţişare aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii.

În conformitate cu art. 132 alin. (1) din acelaşi cod, la prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum şi pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării.

Alin. (2) al aceluiaşi articol dispune că cererea nu se socoteşte modificată şi nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă: 1. când se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii; 2. când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii; 3. când cere valoarea obiectului pierdut sau pierit; 4. când înlocuieşte cererea în constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotrivă, în cazul în care cererea în constatare nu poate fi primită.

Din textele mai sus citate rezultă că legea de procedură distinge două categorii de cereri: de întregire şi de modificare a cererii iniţiale. În doctrină şi jurisprudenţă se regăsesc criterii pentru ca diferenţierea dintre cele două categorii de cereri să fie evidentă şi uşor de făcut. Astfel, cererile de întregire au ca obiect completarea lipsurilor din cuprinsul cererii iniţiale, cum ar fi, exempli gratia, prezentarea unor elemente suplimentare pentru identificarea bunurilor sau pentru completarea elementelor de fapt. Din contra, cererile de modificare sunt acelea prin care reclamantul urmăreşte să schimbe unele elemente importante ale cererii de chemare în judecată, precum: părţile, obiectul cererii sau temeiul juridic al acesteia.

În lumina celor ce preced, cererea reclamantului din 14 august 2002 în baza căruia a solicitat anularea celor trei contracte de vânzare-cumpărare şi obligarea intervenienţilor-cumpărători la predarea celor trei apartamente ce compun nemişcătorul, nu reprezintă o cerere de întregire a acţiunii iniţiale sau o cerere precizatoare, aşa cum eronat susţine recurentul, ci o evidentă cerere modificatoare a acţiunii, pentru că prin intermediul ei reclamantul a urmărit să schimbe două elemente esenţiale ale acţiunii introductive de instanţă: obiectul cererii (anularea contractelor) şi părţile ce urmau a cădea în pretenţii (intervenienţii, iar nu pârâţii iniţiali).

Întrucât norma procedurală înscrisă în art. 132 alin. (1) Cod procedură civilă conţine prevederi ce sunt statornicite în interesul pârâtului, ei i se conferă şi un caracter imperativ în măsura în care atât pârâţii, cât şi intervenienţii, nu au consimţit expres sau tacit la modificarea acţiunii ulterioară primei zile de înfăţişare, ci, din contra, s-au opus modificării      într-un mod neechivoc. Neefectuarea modificării la prima zi de înfăţişare, trebuia să atragă sancţiunea decăderii din dreptul de a o mai îndeplini. Este adevărat că instanţa de apel a respins cererea din 14 august 2002 ca tardivă, în loc să constate decăderea reclamantului din dreptul de a modifica acţiunea, dar o atare eroare de apreciere nu poate fi îndreptată în recursul reclamantului.

Reclamantul şi-a modificat acţiunea la data de 14 august 2002 în condiţiile în care din data de 20 februarie 2002, prezent fiind la judecată, cunoştea atât situaţia juridică a imobilului revendicat, cât şi poziţia procesuală a intervenienţilor, care, prin cererile formulate la 20 februarie 2002, urmăreau recunoaşterea judecătorească a validităţii contractelor încheiate. Cum, de la data de 20 februarie 2002 şi până la data promovării cererii modificatoare, au fost acordate de tribunal trei termene de judecată în care părţile au dezbătut, în contradictoriu, diferite aspecte de fond ale litigiului, critica adusă de recurent instanţei de apel referitoare la eronata interpretare a noţiunii de „prima zi de înfăţişare”, se priveşte ca nefondată.

Este de observat că cererea modificatoare a fost formulată de către reclamant nu numai cu mult după prima zi de înfăţişare, dar a fost introdusă în rejudecare, urmare a casării cu trimitere, unde judecata se desfăşoară în limite precis stabilite, în sensul dispoziţiilor art. 315 Cod procedură civilă, limite ce nu pot fi depăşite ori ignorate prin soluţionarea unui alt obiect al acţiunii, care nu exista formulat la data când s-a judecat primul recurs.

Cu toate că excede recursului de faţă, este de observat că cererea modificatoare din 14 august 2002, prin care s-a cerut anularea celor trei contracte de vânzare-cumpărare (iar nu nulitatea lor absolută aşa cum greşit a apreciat instanţa de fond) nu răspundea unor cerinţe minimale impuse de art. 112 Cod procedură civilă, întrucât cererea nu cuprindea motivele de fapt şi temeiurile de drept ale anulării actelor juridice şi nici nu a expus, spre examinare, vreun motiv de anulabilitate, în condiţiile în care erau în discuţie trei contracte de vânzare-cumpărare cu părţi, obiect şi cauze distincte.

Conform celor expuse, se constată că imobilul este în stăpânirea intervenienţilor cumpărători a căror contracte de vânzare-cumpărare se bucură de prezumţia de legalitate, după cum, la rându-i, şi cumpărătorii imobilului sunt prezumaţi ca fiind subdobânditori de bună-credinţă, încât, cu îndreptăţire, acţiunea în revendicare împotriva pârâţilor Municipiul Bucureşti şi S.C. Herăstrău Nord S.A. a fost respinsă, astfel că şi ultima critică adusă de recurent deciziei dată în apel se priveşte ca nefondată.       

Ca urmare, recursul a fost respins ca nefondat.   

Sursa: Inalta Curte de Casatie si Justitie

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: