Actiunea în evacuare. Deosebirea fata de actiunea in revendicare.

Acţiunea în revendicare, fondată pe art. 480 C.civ. este acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, acţiune reală deci, prin care reclamantul cere instanţei de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat şi, pe cale de consecinţă, să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului.

Spre deosebire de acţiunea în revendicare, acţiunea în evacuare, reglementată prin art. 1410 şi urm. C.civ., este specifică raporturilor juridice de locaţiune, adică acelor raporturi prin care o parte, numită locator, s-a obligat să procure celeilalte părţi, numită locatar, folosinţa pe timp determinat a unui bun individual determinat şi neconsumptibil în schimbul unei sume de bani, numită chirie.

Dreptul real de proprietate nu poate fi apărat decât pe calea acţiunii în revendicare, nicidecum pe calea acţiunii în evacuare.

Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2102 din 17 martie 2005

Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentinţa civilă nt. 5762 din 17 noiembrie 2003, a admis acţiunea reclamantei S.C.”B.M.”-SRL şi a dispus evacuarea pârâtului S.C. de pe terenul şi din saivanul prevăzute hotărâre.

Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, prin decizie nr. 539/A din 17 martie 2004, a respins ca nefonat apelul pârâtului.

În esenţă, instanţele au reţinut că reclamanta este proprietara terenului şi saivanului, astfel că se impune evacuarea pârâtului care având posesia, consideră inadmisibilă acţiunea în evacuare.

Prin recursul declarat, pârâtul susţine căeste inadmisibilă acţiunea în evacuare.

Recursul este întemeiat.

Reclamanta a investit instanţa de judecată cu o acţiune având un obiect clar determinat, anume evacuarea pârâtului dintr-un imobil, teren şi construcţie, precizat ca atare, în mod expres, şi în apel, prin întâmpinare, arătând că nu a înţeles să utilizeze calea acţiunii în revendicare.

În motivarea acţiunii, reclamanta arată că evacuarea cerută se impune prin aceea că a dobândit proprietatea imobilului, prin contract de vânzare-cumpărare, iar acesta a fost ocupat fără nici un titlu de către pârât, care se opune la restituirea lui,.

Între obiectul pricinii şi motivarea acţiunii există o vădită contradicţie, prin obiect acţiunea fiind de evacuare, iar motivarea aparţinând acţiunii în revendicare după natura dreptului şi scopul urmărit.

Cele două acţiuni, de drept comun, prezintă însă deosebiri esenţiale.

Acţiunea în revendicare este acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, acţiune reală, deci, prin care reclamantul cere instanţei de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat şi, pe cale de consecinţă, să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului.

Spre deosebire de acţiunea în revendicare, acţiunea în evacuare, este specifică raporturilor juridice de locaţiune, adică acelor raporturi prin care o parte, numită locator, s-a obligat să procure celeilalte părţi, numită locatar, folosinţa pe timp determinat a unui bun individual determinat şi neconsumptibil în schimbul unei sume de bani, numită chirie.

Asemenea raporturi juridice au ca efect translaţiunea folosinţei unui bun, locatarul fiind un detentor care nu dobândeşte drepturi reale asupra bunului, având obligaţia restituirii acestuia.

Cu alte cuvinte, raporturile juridice din materia locaţiunii sunt raporturi de obligaţii.

În cauza de faţă, între reclamantă şi pârât nu au existat raporturi de obligaţii derivate din locaţiune, ci raporturi de drept real constând în exercitarea fără drept de către pârât a posesiei asupra imobilului proprietatea reclamantului.

Ca urmare, dreptul real de proprietate al reclamantului nu poate fi apărat decât pe calea acţiunii în revendicare, nicidecum pe calea acţiunii în evacuare.

Cum însă reclamanta a înţeles să utilizeze calea acţiunii în evacuare şi nu pe cea în revendicare pusă la îndemâna sa, iar judecătorii nu pot schimba obiectul acţiunii, ci doar eventual temeiul juridic al acesteia (art.129 alin. ultim Cod procedură civilă), instanţele aveau obligaţia de a respinge ca inadmisibilă acţiunea în evacuare.

În consecinţă, s-a admis recursul, s-a casat decizia atacată, precum şi sentinţa de primă instanţă, iar pe fond s-a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Sursa: Inalta Curte de Casatie si Justitie

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: