Rovinieta. Noutati legislative.

 Astazi intra in vigoare Legea nr.144/2012, publicata in Monitorul Oficial nr.509 din 24 iulie 2012, prin care au fost aduse modificari Ordonantei Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, în sensul:

– calificarii contraventiei de a circula fara a detine rovinieta valabila, ca fiind continua;

eliminarii obligatiei de plata a tarifului de despagubire;

anularii tarifelor de despăgubire aplicate si contestate in instanta pana la data intrarii in vigoare a legii.

Iata textul Legii:

ART. I – Ordonanta Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 8, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„Art. 8. – (1) Fapta de a circula fără a deţine rovinieta valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă.”

2. La articolul 8, alineatele (3), (3^1) şi (6) se abrogă.

3. La articolul 9, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenţiei se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administraţiei şi Internelor – Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmeşte şi se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenţiei, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenţiei pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).”

4. Articolul 14 va avea următorul cuprins:

„Art. 14. – Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă.”

5. Anexa nr. 4 se abrogă.

ART. II – Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanta Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aplicate şi contestate în instanţă până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

ART. III – În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va modifica Normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor si infrastructurii nr.769/2010 cu modificările şi completările ulterioare, în mod corespunzător modificărilor aduse prin prezenta lege.

ART. IV – Ordonanta Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: