[Inalta Curte de Casatie si Justitie]: Conflict de competenta.

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4430/2011                Dosar nr. 1600/240/2010

 Şedinţa din 25 mai 2011

 Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 18 mai 2010, P.L. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anularea în totalitate a actului administrativ (titlului de despăgubire) – decizia nr. 10176/FF din 07 decembrie 2009 şi obligarea, în principal, a pârâtului la emiterea unui nou titlu de despăgubire (decizie) pentru terenul în suprafaţă de 0,72 ha, în sumă de 57.600 euro şi, în subsidiar, obligarea pârâtului la emiterea unui nou titlu de despăgubire pentru terenul menţionat, reprezentând diferenţa de valoare dintre suma de 57.600 euro şi suma de 37.235 RON stabilită prin titlul contestat. A solicitat, totodată, suspendarea actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a cauzei. În continuare, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 euro reprezentând daune materiale ce constă în nefolosinţa terenului ocupat, pentru perioada de 20 de ani, respectiv contravaloarea recoltei care s-ar fi putut obţine dacă era folosit terenul în litigiu sau unul similar şi la plata sumei de 3.000 euro reprezentând daune morale pentru suferinţa psihică şi fizică cauzată de imposibilitatea de a se folosi de proprietatea asupra terenului, ocupat timp de 20 de ani de pârât, fără drept, cât şi de perioada de timp în care acesta nu a soluţionat într-un termen rezonabil problema despăgubirii sale.

În drept, acţiunea a fost întemeiată şi pe dispoziţiile art. 19-20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi art. 8 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa nr. 273/F/Ca din 09 noiembrie 2010, Curtea de Apel Alba lulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, ridicată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat capătul 4 din cererea introductivă de instanţă, respectiv cererea în pretenţii formulată de reclamantul P.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în favoarea Judecătoriei Haţeg.

S-a reţinut că instanţa a fost învestită, urmare disjungerii din dosar a capătului 4 din cerere, cu o acţiune în despăgubiri, respectiv pretenţia de 30.000 euro cu titlu de despăgubiri materiale şi cea de 3.000 euro cu titlu de daune morale.

S-a constatat că aceste despăgubiri sunt independente de cererea principală, neconstituind o consecinţă a anulării actului administrativ contestat, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, astfel încât cererea cu respectivul obiect este una cu caracter incidental, pentru care poate opera prorogarea de competenţă, dacă nu se încalcă normele de competenţă materială.

Sub aspect material însă, competenţa de soluţionare a acestor cereri revine instanţelor de drept comun, în speţă judecătoriei, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., astfel că nu poate opera prorogarea legală de competenţă prevăzută de art. 17 din cod.

Judecătoria Haţeg, prin sentinţa civilă nr. 162 din 17 februarie 2011 a. admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Haţeg, ridicată din oficiu de instanţă. A declinat, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamant. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă. A înaintat dosarul cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competentă pentru a hotărî asupra conflictului.

S-a constatat că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a formulat patru solicitări, iar capătul 4, cu a cărui soluţionare a fost învestită, prin declinare, Judecătoria Haţeg are drept obiect o cerere de acordare a unor despăgubiri pentru nefolosirea, timp de 20 de ani, a terenului ocupat, precum şi pentru nesoluţionarea de către pârât, într-un termen rezonabil a cererii reclamantului.

Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, atunci când reclamantul îşi valorifică, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, mai multe pretenţii se face în conformitate cu dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., din economia cărora rezultă că instanţa competentă să rezolve capătul principal se va pronunţa şi asupra celorlalte capete chiar dacă, formulate separat, acestea ar fi fost de competenţa altor instanţe.

Prin chiar hotărârea de declinare a competenţei, Curtea de Apel Alba lulia a calificat drept incidental capătul de cerere nr. 4, astfel încât în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 17 C. proc. civ. potrivit cărora prorogarea legală de competenţă operează şi în privinţa cererilor incidentale ca şi cazul celor accesorii.

Mai mult, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

Regulatorul de competenţă urmează a fi pronunţat în favoarea Curţii de Apel Alba lulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în considerarea argumentelor ce succed:

Acţiunea formulată de P.L. are ca obiect, în principal, anularea actului administrativ – titlu de despăgubire, reprezentat de decizia nr. 10176/FF din 07 decembrie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, şi obligarea pârâtului Statul Român la emiterea unui nou titlu de despăgubire în sumă de 57.600 euro.

Prin aceeaşi acţiune, reclamantul a solicitat şi obligarea pârâtului Statul Român prin Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata unor sume reprezentând daune materiale rezultate din lipsa folosinţei terenului în litigiu şi contravaloarea beneficiului nerealizat, precum şi daune morale pentru nerezolvarea într-un termen rezonabil a cererii sale.

Conflictul de competenţă vizează soluţionarea capătului de cerere având ca obiect acordarea daunelor materiale şi morale, disjuns din acţiunea principală.

Chiar dacă aceste despăgubiri nu constituie strict o consecinţă a anulării actului administrativ contestat, la stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, atunci când reclamantul îşi valorifică, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, mai multe pretenţii, urmează a se avea în vedere instanţa competentă să rezolve capătul principal, aceasta urmând a se pronunţa şi asupra celorlalte capete chiar dacă, formulate separat, acestea ar fi fost de competenţa altor instanţe.

În speţă, se reţine că respectivul capăt de cerere este unul subsecvent acţiunii principale, cauza supusă judecăţii reprezentând un litigiu unitar, nesusceptibil a fi soluţionat de către instanţe diferite.

Această soluţie răspunde şi cerinţei unei bune administrări a justiţiei, care impune o judecată unitară dată fiind legătura dintre capetele de cerere.

În considerarea celor ce preced, competenţa soluţionării acţiunii revine Curţii de Apel Alba lulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

 PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba lulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2011.

Sursa: Inalta Curte de Casatie si Justitie

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: