O nouă Directivă privind combaterea fraudelor împotriva intereselor financiare ale UE

În data de 17 august 2017 a intrat în vigoare  Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal.

Această Directivă înlocuiește, începând cu data de 6 iulie 2019, Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene din 26 iulie 1995 (așa-numita Convenție PIF), inclusiv Protocoalele la aceasta din 27 septembrie 1996, din 29 noiembrie 1996 și din 19 iunie 1997 (a se vedea, în acest sens, art.16 din Directivă).

Totodată, Directiva stabilește ca termen de transpunere a sa de către Statele Membre acceași dată de 6 iulie 2019 ( a se vedea art.17 par.1 al Directivei).

Textul integral al Directivei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L198/29/28.07.2017, poate fi citit AICI.

 

Anunțuri

[Comisia Europeană]: Directivele privind remediile şi căile de atac în achiziţiile publice nu necesită deocamdată modificări

Într-un Raport dat publicităţii la începutul acestui an, Comisia Europeană a analizat necesitatea aducerii unor modificări Directivelor privind căile de atac şi remediile în achiziţiile publice (Directiva 89/665/CEE și Directiva 92/13/CEE, astfel cum au fost modificate prin Directiva 2007/66/CE), ca urmare a intrării în vigoare a noilor directive privind contractele publice (achiziţii publice şi concesiuni).

În urma acestei analize, Comisia a concluzionat că directivele privind căile de atac, în special modificările introduse prin Directiva 2007/66/CE, își îndeplinesc în mare măsură obiectivele într-un mod eficace și eficient, cu toate că nu a fost posibilă cuantificarea măsurii concrete a costurilor/beneficiilor acestora.

Comisia a mai considerat că, în pofida faptului că se înregistrează anumite preocupări în unele state membre, acestea rezultă de regulă din măsuri naționale și nu din directivele privind căile de atac în sine.

De asemenea, Coimisia a apreciat că, în termeni calitativi generali, beneficiile directivelor privind căile de atac depășesc costurile lor, astfel că acestea rămân relevante și continuă să aducă valoare adăugată europeană.

Textul integral al Raportului poate fi citit AICI.

Pentru informaţii detaliate, în special cu privire la transpunerea directivelor în cauză de către Statele Membre, recomand lectura Referatului Grupului de Lucru, în baza căruia a fost întocmit Raportul.

Acest Referat este disponibil doar în limba engleză, AICI.

Publicarea noilor legi privind achiziţiile publice şi concesiunile

În 23 mai 2016 s-au publicat noi legi privind achiziţiile publice şi concesiunile, după cum urmează:

  • Legea nr.98/2016 privind achiziţile publice – Monitorul Oficial, partea I, nr.390/23.05.2016;
  • Legea nr.99/2016 privind achiziţiile sectoriale – Monitorul Oficial, partea I nr.391/23.05.2016;
  • Legea nr.100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii- Monitorul Oficial, partea I nr.392/23.05.2016;
  • Legea nr.101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii – Monitorul Oficial, partea I nr.393/23.05.2016.

Cele 4 legi reprezintă transpuneri în dreptul naţional ale directivelor europene în materie, intrate în vigoare, cu excepţia celor care privesc remediile şi căile de atac, de la 18 aprilie 2016.

Aspecte referitoare la transpunerea noilor Directive privind achizițiile publice și concesiunile

Termenul de transpunere a noilor Directive privind achizițiile publice și concesiunile, adoptate în anul 2014 (Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CEDirectiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de abrogare a Directivei 2004/17/CΕDirectiva 2014/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune) a expirat la data de 18 aprilie 2016.

Până la această dată, numai 7 din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au raportat Comisiei adoptarea de măsuri pentru implementarea Directivei 2014/24 (Danemarca, Spania, Franța, Lituania, Ungaria, Portugalia, Marea Britanie). Și Directiva 2014/23 beneficiază de măsuri de transpunere în 7 state (Danemarca, Spania, Franța, Ungaria, Austria, Portugalia, Marea Britanie), în timp ce Directiva 2014/25 doar în 6 state (Danemarca, Spania, Franța, Ungaria, Portugalia, Marea Britanie).

După cum se poate observa, România nu se află printre statele care au fost apte să raporteze adoptarea de măsuri pentru transpunerea acestor importante norme ale Uniunii.

Proiectele de lege privind achizițiile publice, care au drept scop transpunerea noilor Directive, se află încă în procesul de adoptare.

Astfel, potrivit unui comunicat al Camerei Deputaților, în data de 18 aprilie 2016 aceasta a adoptat pe articole următoarele proiecte de lege:

  1. Proiectul de Lege privind achizițiile sectoriale (PL-x 17/2016) — lege ordinară;
  2. Proiectul de Lege privind achizițiile publice (PL-x 18/2016) — lege ordinară;
  3. Proiectul de Lege privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (PL-x 19/2016) — lege ordinară;
  4. Proiectul de Lege privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii (PL-x 20/2016) — lege ordinară.

Potrivit aceluiași comunicat, proiectele de lege menționate vor fi supuse procedurii votului final în ședința plenară de miercuri, 20 aprilie.

Este de notat că cele patru proiecte de lege au intrat în dezbaterea Camerei Deputaților cu o serie de amendamente propuse și adoptate în comisiile de specialitate.

Camera Deputaților este cameră decizională.

Senatul a adoptat proiectele de lege în data de 9 februarie 2016.

Cel puțin până la intrarea în vigoare a măsurilor legislative de transpunere a directivelor privind achizițiile publice și concesiunile, aceste acte ale Uniunii își produc atât efectul direct (numai în plan vertical și doar în privința dispozițiilor care sunt necondiționate și suficient de clare și precise, astfel cum a statuat Curtea Europeană de Justiție în Hotărârea din data de 26.02.1986, pronunțată în cauza C-152/84 – MarshallECLI:EU:C:1986:84, respectiv în  Hotărârea din 04.12.1974, pronunțată în cauza 41/74 – Van Duyn, ECLI:EU:C:1974:133), cât și efectul indirect (în sensul că dreptul național trebuie interpretat „în lumina” acestor directive, așa cum a reținut Curtea Europeană de Justiție în Hotărârea din 10.04.1984, pronunțată în cauza Von Colson, C-14/83, ECLI:EU:C:1984:153).

În ce privește eventuale discuții referitoare la corecta sau greșita transpunere a directivelor, acestea vor avea obiect numai după publicarea noilor legi în forma lor finală.

Noi praguri aplicabile procedurilor de achizitie publica si concesiuni

Comisia Europeana a stabilit noi praguri valorice pentru achizitiile publice si concesiuni, in vigoare de la 1 ianuarie 2016.

Astfel:

1. Prin Regulamentul Delegat (UE) al Comisiei 2015/2170 s-a modificat Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE si s-au stabilit urmatoarele valori (praguri) de la care sunt aplicabile dispozitiile Directivei in procedurile de achizitii publice:

– pentru achizitiile publice de lucrari: valoarea de „5 186 000 EUR” se inlocuieste cu            „5 225 000 EUR”;

– pentru achizițiile publice de produse și de servicii atribuite de autoritățile guvernamentale centrale și concursurile de proiecte organizate de aceste autorități: valoarea de „134 000 EUR” se înlocuiește cu „135 000 EUR”;

– pentru achizițiile publice de produse și de servicii atribuite de autoritățile contractante regionale și locale și concursurile de proiecte organizate de aceste autorități: valoarea de „207 000 EUR” se înlocuiește cu „209 000 EUR”;

– pentru contractele de lucrări subvenționate direct cu peste 50 % de autoritățile contractante si care includ activități de geniu civil sau lucrări de construcție pentru spitale, instalații destinate activităților sportive, recreative și de agrement, clădiri școlare și universitare și clădiri de uz administrativ: valoarea de „5 186 000 EUR” se înlocuiește cu „5 225 000 EUR”;

– pentru contractele de servicii subvenționate direct cu peste 50 % de autoritățile contractante si care au legatura cu un contract de lucrari din categoria anterioara (liniuta de mai sus): valoarea de „207 000 EUR” se înlocuiește cu „209 000 EUR”.

2. Prin Regulamentul Delegat (UE) al Comisiei 2015/2171 s-a modificat Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului si s-au stabilit urmatoarele valori (praguri) de la care sunt aplicabile dispozitiile Directivei in procedurile de achizitii publice de utilitati (în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale):

– pentru contractele de achiziții de produse și de servicii, precum și pentru concursurile de proiecte: valoarea de „414 000 EUR” se înlocuiește cu „418 000 EUR”;

– pentru contractele de achiziții de lucrări: valoarea de „5 186 000 EUR” se înlocuiește cu „5 225 000 EUR”.

3. Prin Regulamentul Delegat (UE) al Comisiei 2015/2172 s-a modificat Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune si s-au stabilit urmatoarele valori (praguri) de la care sunt aplicabile dispozitiile Directivei in aceste proceduri:

– valoarea de „5 186 000 EUR” se înlocuiește cu „5 225 000 EUR”.

De precizat ca toate valorile mentionate sunt fara TVA, precum si ca Directivele mentionate trebuie transpuse in Statele Membre pana cel tarziu la 18 aprilie 2016. Romania este in curs de indeplinire a obligatiei de transpunere, proiectele de lege privind achizitiile publice, respectiv achizitiile sectoriale, aflandu-se in prezent la Senat, pentru dezbatere.

De asemenea, potrivit art. 288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Regulamentele au aplicabilitate generală și sunt obligatorii în toate elementele lor, aplicându-se direct în fiecare stat membru.

Trebuie precizat şi că, pentru perioada în care se mai aplică vechile Directive, până la transpunerea celor noi, Comisia a stabilit praguri identice cu cele de mai sus, prin Regulamentele (UE) 2015/2342 (pentru Directiva 2004/18/CE), 2015/2341 (pentru Directiva 2004/17/CE), 2015/2340 (pentru Directiva 2009/81/CE).

Totodată, prin Comunicările nr. 2015/C418/01 (pentru pragurile aplicabile vechilor Directive) și nr.2015/C392/01 (pentru noile Directive), Comisia a stabilit valorile corespunzătoare în monedele naționale, altele decât euro, ale acestor praguri (inclusiv în lei).

C.J.U.E.: Achiziții publice. Excludere de la participarea la o procedură de cerere de ofertă pentru nedepunerea unei declarații de acceptare a unei convenții de legalitate privind combaterea activităților infracționale. Conformitate cu principiile dreptului U.E..

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a zecea)

22 octombrie 2015

„Trimitere preliminară – Contracte de achiziții publice – Directiva 2004/18/CE – Motive de excludere de la participarea la o procedură de cerere de ofertă – Contract care nu atinge pragul de aplicare a acestei directive – Norme fundamentale ale Tratatului FUE – Declarație de acceptare a unei convenții de legalitate privind combaterea activităților infracționale – Excludere pentru nedepunerea unei astfel de declarații – Admisibilitate – Proporționalitate”

În cauza C‑425/14,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Consiglio di Giustizia amministrativa per la Regione Siciliana (Consiliul de Justiție Administrativă pentru Regiunea Sicilia, Italia), prin decizia din 9 iulie 2014, primită de Curte la 17 septembrie 2014, în procedura

Impresa Edilux Srl, în calitate de mandatar al asocierii temporare de întreprinderi,

Società Italiana Costruzioni e Forniture Srl (SICEF)

împotriva

Assessorato Beni Culturali e Identità Siciliana – Servizio Soprintendenza Provincia di Trapani,

Assessorato ai Beni Culturali e dell’Identità Siciliana,

UREGA – Sezione provinciale di Trapani,

Assessorato delle Infrastrutture e della Mobilità della Regione Siciliana,

cu participarea:

Icogen Srl,

CURTEA (Camera a zecea),

compusă din domnul D. Šváby, președintele Camerei a opta, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a zecea, și domnii E. Juhász și C. Vajda (raportor), judecători,

avocat general: domnul P. Cruz Villalón,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru Impresa Edilux Srl, în calitate de mandatar al asocierii temporare de întreprinderi, și Società Italiana Costruzioni e Forniture Srl (SICEF), de F. Lattanzi și de S. Iacuzzo, avvocati;

–        pentru Icogen Srl, de C. Giurdanella, avvocato;

–        pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de S. Varone, avvocato dello Stato;

–        pentru Comisia Europeană, de D. Recchia și de A. Tokár, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 45 din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (JO L 134, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116), astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (UE) nr. 1251/2011 al Comisiei din 30 noiembrie 2011 (JO L 319, p. 43, denumită în continuare „Directiva 2004/18”).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Impresa Edilux Srl (denumită în continuare „Edilux”), în calitate de mandatar al asocierii temporare de întreprinderi compusă din ea însăși și din Società Italiana Costruzioni e Forniture Srl (SICEF), precum și aceasta din urmă, pe de o parte, și Assessorato Beni Culturali e Identità Siciliana – Servizio Soprintendenza Provincia di Trapani (Direcția Patrimoniului Cultural și a Identității Siciliene, Comitetul Provinciei Trapani), Assessorato ai Beni Culturali e dell’Identità Siciliana (Direcția Patrimoniului Cultural și a Identității Siciliene), UREGA – Sezione provinciale di Trapani (UREGA, Secția Provinciei Trapani) și Assessorato delle Infrastrutture e della Mobilità della Regione Siciliana (Direcția Infrastructurilor și a Mobilității din Regiunea Sicilia) (denumite în continuare, împreună, „autoritatea contractantă în discuție în litigiul principal”), pe de altă parte, în legătură cu excluderea, de către aceasta din urmă, a participării Edilux și a SICEF la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice întrucât nu au depus, împreună cu oferta prezentată, o declarație de acceptare a clauzelor care figurează într‑o convenție de legalitate.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii Europene

3        Articolul 2 din Directiva 2004/18 prevede:

„Autoritățile contractante tratează operatorii economici în mod egal și fără discriminare și acționează potrivit principiului transparenței.”

4        Potrivit articolului 7 litera (c) din respectiva directivă, aceasta se aplică contractelor de achiziții publice de lucrări a căror valoare estimată, fără taxa pe valoarea adăugată, este egală cu sau mai mare de 5 000 000 de euro.

5        Articolul 45 din directiva menționată, intitulat „Situația personală a candidatului sau a ofertantului”, prevede la alineatele (1) și (2):

(1)      Orice candidat sau ofertant care a făcut obiectul unei condamnări pronunțate printr‑o hotărâre definitivă, de care autoritatea contractantă are cunoștință, este exclus de la participarea la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice, din unul sau mai multe dintre următoarele motive:

(a)      participarea la o organizație criminală […]

(b)      corupție, […]

(c)      fraudă […]

(d)      spălare de bani […]

Statele membre precizează, în temeiul dreptului intern și cu respectarea dreptului comunitar, condițiile de aplicare a prezentului alineat.

Statele membre pot prevedea o derogare de la obligația prevăzută la primul paragraf pentru cerințele imperative de interes general.

[…]

(2)      Poate fi exclus de la participarea la un contract orice operator economic:

(a)      care este în stare de faliment, de lichidare, de încetare a activității, de administrare judiciară sau de concordat preventiv sau în orice altă situație analoagă ce rezultă în urma unei proceduri similare în temeiul actelor cu putere de lege de drept intern;

(b)      care face obiectul unei proceduri de declarare a falimentului, de administrare judiciară, de lichidare, de concordat preventiv sau al oricărei alte proceduri similare în temeiul actelor cu putere de lege de drept intern;

(c)      care a făcut obiectul unei hotărâri cu autoritate de lucru judecat, în conformitate cu dispozițiile legale ale țării, privind o faptă care aduce atingere eticii profesionale;

(d)      care s‑a făcut vinovat de o gravă abatere profesională, dovedită prin orice mijloace pe care autoritățile contractante le pot justifica;

(e)      care nu și‑a îndeplinit obligațiile privind plata contribuțiilor la asigurările sociale, în conformitate cu dispozițiile legale ale țării în care este stabilit sau ale țării autorității contractante;

(f)      care nu și‑a îndeplinit obligațiile privind plata impozitelor și taxelor, în conformitate cu dispozițiile legale ale țării în care este stabilit sau ale țării autorității contractante;

(g)      care s‑a făcut grav vinovat de declarații false prin furnizarea informațiilor solicitate în temeiul prezentei secțiuni sau care nu a furnizat respectivele informații.

Statele membre precizează, în temeiul dreptului intern și prin respectarea dreptului comunitar, condițiile de aplicare a prezentului alineat.”

 Dreptul italian

6        Articolul 46 alineatul 1 bis din Decretul legislativ nr. 163 de instituire a Codului contractelor de achiziții publice de lucrări, de servicii și de bunuri în aplicarea Directivelor 2004/17/CE și 2004/18/CE (decreto legislativo n. 163 – Codice dei contratti pubblici relativi a lavori, servizi e forniture in attuazione delle direttive 2004/17/CE e 2004/18/CE) din 12 aprilie 2006 (supliment ordinar la GURI nr. 100 din 2 mai 2006) prevede:

„Autoritatea contractantă exclude candidații sau concurenți în cazul neîndeplinirii obligațiilor prevăzute de acest cod, de regulament și de alte dispoziții legale în vigoare, precum și în cazurile de incertitudine absolută privind conținutul și proveniența ofertei, pentru lipsa semnăturii sau a altor elemente esențiale, dacă plicul care conține oferta și cererea de participare nu este intact sau dacă alte nereguli privind închiderea plicurilor pot face să se creadă că principiul confidențialității ofertei a fost încălcat; anunțurile de participare și invitațiile de participare nu pot să conțină cerințe suplimentare, în caz contrar existând riscul excluderii. Respectivele cerințe sunt în orice caz nule.”

7        Potrivit articolului 1 alineatul 17 din Legea nr. 190 privind prevenirea și combaterea corupției și a nelegalității în administrația publică (legge n° 190, disposizioni per la prevenzione e la repressione della corruzione e dell’illegalità nella pubblica amministrazione) din 6 noiembrie 2012 (GURI nr. 265 din 13 noiembrie 2012, denumită în continuare „Legea nr. 190/2012”):

„Autoritățile contractante pot prevedea în anunțuri, în cererile de ofertă sau în invitații că nerespectarea clauzelor conținute în convențiile de legalitate sau în pactele de integritate constituie o cauză de excludere de la procedura de cerere de ofertă.”

 Litigiul principal și întrebările preliminare

8        Edilux și SICEF sunt liderul mandatar al unei asocieri temporare de întreprinderi și, respectiv, mandantul acestei asocieri. La 20 mai 2013, autoritatea contractantă în discuție în litigiul principal le‑a atribuit un contract de achiziții publice de lucrări cu o valoare estimată la 2 271 735 de euro și privind restaurarea unor temple grecești în Sicilia.

9        În urma unei reclamații formulate de Icogen Srl, societate clasată pe poziția a doua la finalul procedurii de atribuire, autoritatea contractantă în discuție în litigiul principal a anulat, la 18 iunie 2013, decizia de atribuire a contractului în cauză către Edilux și SICEF și a atribuit definitiv acest contract societății Icogen Srl.

10      Autoritatea contractantă în discuție în litigiul principal a întemeiat anularea menționată și, prin urmare, excluderea Edilux și a SICEF de la procedura de cerere de ofertă pe nedepunerea, împreună cu oferta acestora, a declarației de acceptare a clauzelor cuprinse în convenția de legalitate care trebuia prezentată potrivit schemei prevăzute în anexa 6 la caietul de sarcini al contractului menționat. În rubrica „Avertisment” a acestui caiet de sarcini se indica faptul că declarația respectivă constituia un document esențial care trebuia prezentat sub sancțiunea excluderii.

11      Declarația menționată, a cărei copie se află în dosarul prezentat Curții, prevede următoarele:

„[Participantul la procedura de cerere de ofertă] se angajează în mod expres ca, în cazul atribuirii:

a.      să informeze […] autoritatea contractantă […] cu privire la stadiul avansării lucrărilor, la obiectul, la cuantumul și la beneficiarii acordurilor de subcontractare și ai contractelor derivate, […] precum și privind modalitățile de selecție a contractanților […];

b.      să comunice autorității contractante orice tentativă de perturbare, de neregulă sau de denaturare observată în cursul procedurii de cerere de ofertă și/sau al executării contractului din partea oricărei persoane interesate, a oricărui agent sau a oricărei persoane care ar putea influența deciziile privind atribuirea în cauză;

c.      să coopereze cu forțele de ordine, denunțând orice tentativă de extorcare, de intimidare sau de influență cu caracter infracțional […];

d.      să includă aceleași clauze în contractele de subcontractare […] fiind conștient de faptul că, în caz contrar, eventualele autorizații nu vor fi acordate;

Declară în mod expres și solemn

e.      că nu se află într‑un raport de control sau de asociere (de drept și/sau de fapt) cu alți concurenți și că nu a încheiat și nu va încheia un acord cu alți participanți la procedura de cerere de ofertă;

f.      că nu va subcontracta niciun tip de sarcini altor întreprinderi care participă la procedura de cerere de ofertă […] și că este conștient de faptul că, în caz contrar, aceste acorduri de subcontractare nu vor fi autorizate;

g.      că oferta este conformă cu principiile seriozității, integrității, independenței și confidențialității și că se angajează să respecte principiile loialității, transparenței și integrității și că nu a încheiat și nu va încheia cu alți participanți la procedura de cerere de ofertă niciun acord care să urmărească restrângerea sau împiedicarea concurenței;

h.      că, în cazul atribuirii contractului, se angajează să comunice autorității contractante orice tentativă de perturbare, de neregulă sau de denaturare observată în cursul procedurii de cerere de ofertă și/sau al executării contractului din partea oricărei persoane interesate, a oricărui agent sau a oricărei persoane care ar putea influența deciziile privind atribuirea în cauză;

i.      că se angajează să coopereze cu forțele de ordine, denunțând orice tentativă de extorcare, de intimidare sau de influență cu caracter infracțional […];

j.      că se angajează să includă aceleași clauze în acordurile de subcontractare […] și că este conștient de faptul că, în caz contrar, eventualele autorizații nu vor fi acordate;

k.      […] că este conștient de faptul că declarațiile și obligațiile menționate mai sus sunt condiții impuse pentru participarea la procedura de cerere de ofertă, astfel încât, dacă autoritatea contractantă stabilește, în cursul procedurii de atribuire și pe baza unor indicii serioase, precise și concordante, existența unei asocieri de facto, întreprinderea va fi exclusă.”

12      Întrucât Tribunale amministrativo regionale per la Sicilia (Tribunalul Administrativ Regional pentru Sicilia) a respins acțiunea formulată de Edilux și de SICEF împotriva deciziei autorității contractante în discuție în litigiul principal din 18 iunie 2013, acestea au formulat apel la Consiglio di Giustizia amministrativa per la Regione Siciliana (Consiliul de Justiție Administrativă pentru Regiunea Sicilia).

13      Instanța de trimitere explică faptul că introducerea de convenții de legalitate în ordinea juridică italiană urmărește să prevină și să combată fenomenul nefast al infiltrării, în special în sectorul achizițiilor publice, a criminalității organizate care este bine ancorată în anumite regiuni din sudul Italiei. Aceste convenții ar fi de asemenea esențiale pentru protejarea principiilor fundamentale ale concurenței și transparenței care stau la baza reglementării italiene și a Uniunii Europene în materie de achiziții publice.

14      Potrivit instanței menționate, articolul 1 alineatul 17 din Legea nr. 190/2012 implică faptul că autoritățile contractante pot impune, în caz contrar existând riscul excluderii, ca acceptarea unor astfel de convenții, care este necesară pentru a face obligatorii clauzele respectivelor convenții, să intervină în prealabil. Astfel, dacă numai nerespectarea acestor clauze în etapa executării contractului ar fi pasibilă de sancțiuni, ar fi anulat efectul dorit și declarat de anticipare maximă a nivelului de protecție și de descurajare. O astfel o cauză de excludere ar fi, în plus, legală în temeiul articolului 46 alineatul 1 bis din Decretul legislativ nr. 163, care prevede excluderea de la o procedură de cerere de ofertă, potrivit unor dispoziții legale în vigoare, printre care dispoziția menționată a Legii nr. 190/2012.

15      Instanța de trimitere are însă îndoieli cu privire la compatibilitatea unei astfel de cauze de excludere cu dreptul Uniunii. În această privință, instanța de trimitere arată că articolul 45 din Directiva 2004/18, care prevede, la alineatul (1) primul paragraf și la alineatul (2) primul paragraf, o listă exhaustivă de cauze de excludere, nu conține o dispoziție similară. Aceasta consideră, în schimb, că articolul 1 alineatul 17 din Legea nr. 190/2012 ar putea fi conform cu articolul 45 alineatul 1 al treilea paragraf din directiva menționată, care, în opinia sa, prevede o derogare de la caracterul exhaustiv al cauzelor de excludere pentru cerințe imperative de interes general cum sunt cele legate de ordinea publică și de prevenirea criminalității.

16      Instanța de trimitere adaugă că, chiar dacă valoarea contractului de achiziții publice de lucrări în litigiu se află sub pragul relevant de aplicare a Directivei 2004/18, principiile dreptului Uniunii sunt totuși aplicabile. În această privință, ea arată că respectivul contract prezintă un interes transfrontalier cert din moment ce dispoziții ale reglementării specifice a procedurii referitoare la contractul menționat privesc participarea altor întreprinderi decât cele cu sediul în Italia.

17      În aceste împrejurări, Consiglio di Giustizia amministrativa per la Regione Siciliana (Consiliul de Justiție Administrativă pentru Regiunea Sicilia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Dreptul Uniunii, mai exact articolul 45 din Directiva 2004/18, se opune unei dispoziții precum articolul 1 alineatul 17 din Legea nr. 190/2012, care permite autorităților contractante să prevadă drept cauză legală de excludere a întreprinderilor participante la o procedură de cerere de ofertă pentru atribuirea unui contract de achiziții publice neacceptarea sau lipsa unei dovezi scrise privind acceptarea, de către întreprinderi […], a angajamentelor cuprinse în «convențiile de legalitate» și, mai general, în acordurile încheiate între autoritățile contractante și întreprinderile participante care au ca scop să combată infiltrarea criminalității organizate în sectorul achizițiilor publice?

2)      În sensul articolului 45 din Directiva 2004/18, eventuala prevedere din dreptul unui stat membru a competenței de excludere descrise la prima întrebare poate fi considerată o derogare de la principiul exhaustivității cauzelor de excludere, justificată de necesitatea imperativă de a combate tentativele de infiltrare a criminalității organizate în procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice?”

 Cu privire la întrebările preliminare

 Considerații introductive

18      Întrebările preliminare adresate de instanța de trimitere vizează interpretarea articolului 45 din Directiva 2004/18. Această instanță constată însă, în cererea sa de decizie preliminară, că respectivul contract de achiziții publice de lucrări în discuție în litigiul principal are o valoare inferioară pragului relevant de aplicare a acestei directive, și anume cel stabilit la articolul 7 litera (c) din aceasta.

19      Trebuie amintit că procedurile specifice și riguroase prevăzute de directivele Uniunii privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice se aplică numai contractelor a căror valoare depășește pragul prevăzut în mod expres în fiecare dintre directivele respective. Astfel, normele acestor directive nu sunt aplicabile contractelor a căror valoare nu atinge pragul stabilit de acestea (a se vedea Hotărârea Enterprise Focused Solutions, C‑278/14, EU:C:2015:228, punctul 15 și jurisprudența citată). Prin urmare, articolul 45 din Directiva 2004/18 nu se aplică în cadrul litigiului principal.

20      Totuși, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că faptul că instanța de trimitere a formulat o întrebare preliminară făcând referire doar la anumite dispoziții ale dreptului Uniunii nu împiedică Curtea să îi furnizeze toate elementele de interpretare care pot fi utile pentru soluționarea cauzei cu care este sesizată, indiferent dacă instanța menționată s‑a referit sau nu s‑a referit la acestea în enunțul întrebărilor sale. În această privință, revine Curții sarcina de a extrage din ansamblul elementelor furnizate de instanța națională și în special din motivarea deciziei de trimitere elementele dreptului Uniunii care necesită o interpretare având în vedere obiectul litigiului (a se vedea în special Hotărârea Ville d’Ottignies‑Louvain‑la‑Neuve și alții, C‑225/13, EU:C:2014:245, punctul 30 și jurisprudența citată).

21      Potrivit unei jurisprudențe deopotrivă consacrate, atribuirea contractelor de achiziții publice care, având în vedere valoarea lor, nu intră în domeniul de aplicare al directivelor Uniunii privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice este totuși supusă normelor fundamentale și principiilor generale ale Tratatului FUE, în special principiilor egalității de tratament și nediscriminării pe motiv de cetățenie sau de naționalitate, precum și obligației de transparență care decurge din acestea, cu condiția ca aceste contracte să prezinte un interes transfrontalier cert având în vedere anumite criterii obiective (se vedea în acest sens Hotărârea Enterprise Focused Solutions, C‑278/14, EU:C:2015:228, punctul 16 și jurisprudența citată).

22      În această privință, instanța de trimitere admite că principiile dreptului Uniunii sunt aplicabile litigiului cu care este sesizată și constată, în acest context, existența unui interes transfrontalier cert din moment ce dispoziții ale reglementării specifice a procedurii referitoare la contractul care face obiectul prezentului litigiu privesc participarea altor întreprinderi decât cele cu sediul în Italia.

23      În aceste condiții, trebuie să se considere că prima întrebare urmărește interpretarea normelor fundamentale și a principiilor generale ale tratatului menționate la punctul 21 din prezenta hotărâre.

24      În schimb, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare. Astfel, după cum reiese din motivarea deciziei de trimitere, această întrebare se referă în mod specific la articolul 45 alineatul (1) al treilea paragraf din Directiva 2004/18, care prevede o derogare, pentru cerințe imperative de interes general, de la obligația, prevăzută la primul paragraf al aceluiași alineat, ce revine autorității contractante de a exclude de la participarea la un contract de achiziții publice orice candidat sau ofertant care a făcut obiectul unei condamnări pronunțate printr‑o hotărâre definitivă pentru unul sau pentru mai multe dintre motivele enumerate în această dispoziție.

 Cu privire la prima întrebare

25      Prin urmare, prima întrebare trebuie să fie înțeleasă în sensul că privește, în esență, aspectul dacă normele fundamentale și principiile generale ale tratatului, mai exact principiile egalității de tratament și nediscriminării, precum și obligația de transparență care rezultă din acestea trebuie să fie interpretate în sensul că se opun unei dispoziții de drept național în temeiul căreia o autoritate contractantă poate să prevadă ca un candidat sau un ofertant să fie exclus de la o procedură de cerere de ofertă referitoare la un contract de achiziții publice pentru că nu a depus, împreună cu oferta sa, o acceptare scrisă a angajamentelor și a declarațiilor cuprinse într‑o convenție de legalitate cum este cea în discuție în litigiul principal, al cărei obiectiv este să combată infiltrarea criminalității organizate în sectorul achizițiilor publice.

26      Curtea a hotărât deja că trebuie să se recunoască statelor membre o anumită marjă de apreciere în scopul adoptării unor măsuri destinate să garanteze respectarea principiului egalității de tratament și a obligației de transparență, care se impun autorităților contractante în orice procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice. Astfel, fiecare stat membru este cel mai în măsură să identifice, în lumina unor considerații istorice, juridice, economice sau sociale care îi sunt proprii, situațiile propice apariției unor comportamente de natură să conducă la nerespectarea acestor principii (se vedea în acest sens Hotărârea Serrantoni și Consorzio stabile edili, C‑376/08, EU:C:2009:808, punctele 31 și 32, precum și jurisprudența citată).

27      Potrivit instanței de trimitere, o convenție de legalitate cum este cea în discuție în litigiul principal urmărește să prevină și să combată fenomenul nefast al infiltrării, în special în sectorul achizițiilor publice, a criminalității organizate care este bine ancorată în anumite regiuni din sudul Italiei. Aceasta servește de asemenea pentru a proteja principiile concurenței și transparenței, care stau la baza reglementării italiene și a Uniunii în materie de achiziții publice.

28      Trebuie să se constate că, întrucât se opune activității infracționale și denaturărilor concurenței în sectorul achizițiilor publice, o măsură cum este obligația de a declara acceptarea acestui tip de convenție de legalitate este de natură să consolideze egalitatea de tratament și transparența în atribuirea contractelor. În plus, din moment ce această obligație revine oricărui candidat sau ofertant, fără distincție, ea nu intră în conflict cu principiul nediscriminării.

29      Cu toate acestea, conform principiului proporționalității, care este un principiu general al dreptului Uniunii, o astfel de măsură nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivul vizat (se vedea în acest sens Hotărârea Serrantoni și Consorzio stabile edili, C‑376/08, EU:C:2009:808, punctul 33 și jurisprudența citată).

30      În această privință, trebuie, în primul rând, să se respingă argumentul prezentat de Edilux și de SICEF potrivit căruia o declarație de acceptare a anumitor angajamente constituie un mijloc ineficient de a combate infiltrarea criminalității organizate, cât timp respectarea acestor angajamente nu poate fi verificată decât după atribuirea contractului în cauză.

31      Astfel, instanța de trimitere precizează că, pentru a fi obligatorii, clauzele convențiilor de legalitate trebuie să fie acceptate în prealabil ca o condiție de admitere la procedura de atribuire a contractului de achiziții publice și că, dacă numai nerespectarea acestor clauze în etapa executării contractului ar fi pasibilă de sancțiuni, ar fi anihilat efectul dorit și declarat de anticipare maximă a nivelului de protecție și de descurajare. În aceste condiții, având în vedere marja de apreciere recunoscută statelor membre și amintită la punctul 26 din prezenta hotărâre, nu se poate considera că obligația de a declara acceptarea angajamentelor cuprinse într‑o convenție de legalitate încă de la începutul participării la o procedură de cerere de ofertă pentru atribuirea unui contract depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor urmărite.

32      În al doilea rând, în ceea ce privește conținutul convenției de legalitate în discuție în litigiul principal, angajamentele pe care trebuie să le asume candidații sau ofertanții în temeiul literelor a)-d) din aceasta constau, în esență, în a indica stadiul avansării lucrărilor, obiectul, cuantumul și beneficiarii contractelor de subcontractare și ai contractelor derivate, precum și modalitățile de selecție a contractanților, în a semnala orice tentativă de perturbare, de neregulă sau de denaturare observată în derularea procedurii de cerere de ofertă și/sau în cursul executării contractului, în a coopera cu forțele de ordine, denunțând orice tentativă de extorcare, de intimidare sau de influență cu caracter infracțional, precum și în a include aceleași clauze în acordurile de subcontractare. Conținutul acestor angajamente coincide cu cel al declarațiilor cuprinse în această convenție, literele h)-j).

33      În ceea ce privește o declarație precum cea care figurează la litera g) din convenția de legalitate în discuție în litigiul principal, potrivit căreia participantul declară că nu a încheiat și nu va încheia cu alți participanți la procedura de cerere de ofertă niciun acord care să urmărească restrângerea sau împiedicarea concurenței, aceasta se limitează la obiectivul constând în protejarea principiilor concurenței și transparenței în procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice.

34      Astfel de angajamente și declarații privesc comportamentul loial al candidatului sau al ofertantului față de autoritatea contractantă în discuție în litigiul principal, precum și cooperarea cu forțele de ordine. Acestea nu depășesc, așadar, ceea ce este necesar pentru a combate infiltrarea criminalității organizate în sectorul achizițiilor publice.

35      Cu toate acestea, litera e) din convenția de legalitate în discuție în litigiul principal include o declarație potrivit căreia participantul nu se află într‑un raport de control sau de asociere cu alți concurenți.

36      Or, după cum a arătat Comisia Europeană în observațiile sale scrise, rezultă din jurisprudența Curții că excluderea automată a unor candidați sau ofertanți care se află într‑un astfel de raport cu alți candidați sau ofertanți depășește ce este necesar pentru a preveni comportamentele coluzive și, prin urmare, pentru a asigura punerea în aplicare a principiului egalității de tratament și respectarea obligației de transparență. Astfel, o asemenea excludere automată constituie o prezumție absolută de influențare reciprocă a ofertelor depuse, pentru același contract de achiziții publice, de întreprinderi legate printr‑un raport de control sau de asociere. Aceasta înlătură astfel posibilitatea ca acești candidați sau ofertanți să demonstreze independența ofertelor lor și este, prin urmare, contrară interesului Uniunii de a se asigura participarea cea mai largă posibil a unor ofertanți la o procedură de cerere de ofertă (a se vedea în acest sens Hotărârea Assitur, C‑538/07, EU:C:2009:317, punctele 28-30, precum și Hotărârea Serrantoni și Consorzio stabile edili, C‑376/08, EU:C:2009:808, punctele 39 și 40).

37      La litera e) menționată figurează, de asemenea, o declarație potrivit căreia participantul nu a încheiat și nu va încheia un acord cu alți participanții la procedura de cerere de ofertă. Excluzând astfel orice acord între participanți, inclusiv acorduri care nu sunt de natură să restrângă concurența, o asemenea declarație depășește ceea ce este necesar pentru a asigura respectarea principiului concurenței în domeniul achizițiilor publice. Prin urmare, o astfel de declarație este diferită de cea care figurează la litera g) din convenția de legalitate în discuție în litigiul principal.

38      Rezultă că o obligație a unui participant la un contract de achiziții publice de a declara, pe de o parte, lipsa unui raport de control sau de asociere cu alți concurenți și, pe de altă parte, lipsa unui acord cu alți participanți la procedura de cerere de ofertă, cu consecința că, în absența unei astfel de declarații, respectivul participant este exclus în mod automat de la procedura menționată, încalcă principiul proporționalității.

39      Astfel de considerații trebuie să se aplice deopotrivă în ceea ce privește declarația care figurează la litera f) din convenția de legalitate în discuție în litigiul principal, potrivit căreia participantul declară că nu va subcontracta niciun tip de sarcini către alte întreprinderi participante la procedura de cerere de ofertă și că este conștient de faptul că, în caz contrar, aceste acorduri de subcontractare nu vor fi autorizate. Astfel, o asemenea declarație implică o prezumție absolută potrivit căreia eventuala subcontractare de către ofertantul declarat câștigător, după atribuirea contractului, către un alt participant la aceeași procedură de cerere de ofertă este consecința unei coluziuni între cele două întreprinderi în cauză, fără ca acestora să li se dea posibilitatea de a demonstra contrariul. Astfel, o asemenea declarație depășește ceea ce este necesar pentru a preveni comportamente coluzive.

40      În plus, având în vedere obiectivul de prevenire și de combatere a fenomenului infiltrării criminalității organizate, orice eventuală presiune exercitată asupra persoanei căreia i‑a fost atribuit un contract din partea unei alte întreprinderi care a participat la cererea de ofertă, pentru a subcontracta executarea respectivului contract către aceasta din urmă, ar trebui să fie comunicată autorității contractante sau, dacă este cazul, să fie denunțată poliției, în conformitate cu literele b), c), g), h) și i ) din convenția de legalitate în discuție în litigiul principal.

41      Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la prima întrebare adresată că normele fundamentale și principiile generale ale tratatului, în special principiile egalității de tratament și nediscriminării, precum și obligația de transparență care rezultă din acestea trebuie să fie interpretate în sensul că nu se opun unei dispoziții de drept național în temeiul căreia o autoritate contractantă poate să prevadă ca un candidat sau un ofertant să fie exclus în mod automat de la o procedură de cerere de ofertă referitoare la un contract de achiziții publice pentru că nu a depus, împreună cu oferta sa, o acceptare scrisă a angajamentelor și a declarațiilor cuprinse într‑o convenție de legalitate cum este cea în discuție în litigiul principal, al cărei obiectiv este să combată infiltrarea criminalității organizate în sectorul achizițiilor publice. Totuși, în măsura în care această convenție conține declarații potrivit cărora candidatul sau ofertantul nu se află într‑un raport de control sau de asociere cu alți candidați sau ofertanți, nu a încheiat și nu va încheia un acord cu alți participanți la procedura de cerere de ofertă și nu va subcontracta niciun tip de sarcini altor întreprinderi care participă la respectiva procedură, lipsa unor asemenea declarații nu poate avea drept consecință excluderea automată a candidatului sau a ofertantului de la procedura menționată.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

42      Întrucât, în privința părților din acțiunile principale, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) declară:

Normele fundamentale și principiile generale ale Tratatului FUE, în special principiile egalității de tratament și nediscriminării, precum și obligația de transparență care rezultă din acestea trebuie să fie interpretate în sensul că nu se opun unei dispoziții de drept național în temeiul căreia o autoritate contractantă poate să prevadă ca un candidat sau un ofertant să fie exclus în mod automat de la o procedură de cerere de ofertă referitoare la un contract de achiziții publice pentru că nu a depus, împreună cu oferta sa, o acceptare scrisă a angajamentelor și a declarațiilor cuprinse într‑o convenție de legalitate cum este cea în discuție în litigiul principal, al cărei obiectiv este să combată infiltrarea criminalității organizate în sectorul achizițiilor publice. Totuși, în măsura în care această convenție conține declarații potrivit cărora candidatul sau ofertantul nu se află într‑un raport de control sau de asociere cu alți candidați sau ofertanți, nu a încheiat și nu va încheia un acord cu alți participanți la procedura de cerere de ofertă și nu va subcontracta niciun tip de sarcini altor întreprinderi care participă la respectiva procedură, lipsa unor asemenea declarații nu poate avea drept consecință excluderea automată a candidatului sau a ofertantului de la procedura menționată.

Sursa: C.J.U.E.

[C.J.U.E.]: Taxa pe valoarea adaugata, A sasea directiva. Dreptul de deducere constituie un principiu fundamental al sistemului comun al TVA‑ului instituit prin legislatia Uniunii, care trebuie recunoscut in cazul indeplinirii in acest sens a conditiilor de fond, chiar daca nu sunt indeplinite anumite cerinte de forma care depasesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor de colectare a taxei si prevenire a evaziunii fiscale si care sunt apte să repuna in discutie neutralitatea TVA‑ului.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a opta)

11 decembrie 2014

„Trimitere preliminară – Impozitare indirectă – TVA – A șasea directivă – Articolele 18 și 22 – Drept de deducere – Achiziții intracomunitare – Taxare inversă – Cerințe de fond – Cerințe de formă – Nerespectarea cerințelor de formă”

În cauza C‑590/13,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Corte suprema di cassazione (Italia), prin decizia din 7 octombrie 2013, primită de Curte la 20 noiembrie 2013, în procedura

Idexx Laboratories Italia Srl

împotriva

Agenzia delle Entrate,

CURTEA (Camera a opta),

compusă din doamna C. Toader, îndeplinind funcţia de preşedinte de cameră, și domnii E. Jarašiūnas și C. G. Fernlund (raportor), judecători,

avocat general: domnul P. Cruz Villalón,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru Idexx Laboratories Italia Srl, de F. Tesauro, avvocato;

–        pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de G. De Socio, avvocato dello Stato;

–        pentru Comisia Europeană, de L. Lozano Palacios și de D. Recchia, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 18 și 22 din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare (JO L 145, p. 1), astfel cum a fost modificată prin Directiva 91/680/CEE a Consiliului din 16 decembrie 1991 (JO L 376, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 1, p. 110, denumită în continuare „A șasea directivă”).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul a două litigii – conexate de instanța de trimitere – între Idexx Laboratories Italia Srl (denumită în continuare „Idexx”) și Agenzia delle Entrate – Ufficio di Milano 1 (Administrația Fiscală – Biroul din Milano 1, denumită în continuare „Agenzia”), în legătură, pe de o parte, cu înștiințarea de plată emisă de această administrație prin care s‑a dispus rectificarea declarației în scopuri de taxă pe valoarea adăugată (denumită în continuare „TVA”) întocmite de Idexx pentru anul 1998 și, pe de altă parte, cu respingerea cererii de soluționare a litigiului prezentate de această societate.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

3        A șasea directivă conține titlul XVIa, „Regim tranzitoriu pentru impozitarea schimburilor comerciale dintre statele membre”, care a fost introdus prin Directiva 91/680 și care cuprinde printre altele articolele 28f și 28h.

4        Articolul 17 alineatul (1) din A șasea directivă, intitulat „Originea și sfera de aplicare a dreptului de deducere”, prevede:

„Dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa deductibilă devine exigibilă.” [traducere neoficială]

5        În redactarea care rezultă din articolul 28f din A șasea directivă, articolul 17 alineatul (2) din aceasta prevede:

„În măsura în care bunurile și serviciile sunt utilizate pentru tranzacțiile sale impozabile, persoana impozabilă are dreptul de a deduce din taxa pe care o datorează:

(a)      [TVA] datorată sau plătită pentru bunurile sau serviciile care i‑au fost sau urmează a‑i fi furnizate de către o altă persoană impozabilă plătitoare de taxă pe teritoriul țării;

(b)      [TVA] datorată sau plătită pentru bunurile importate pe teritoriul țării;

(c)      [TVA] datorată în conformitate cu articolul 5 alineatul (7) litera (a), articolul 6 alineatul (3) și articolul 28a alineatul (6);

(d)      [TVA] datorată în conformitate cu articolul 28a alineatul (1) litera (a).”

6        În redactarea care rezultă din articolul 28f din A șasea directivă, articolul 18 din aceasta, referitor la „normele care reglementează exercitarea dreptului de deducere”, prevede la alineatul (1) litera (d):

„Pentru a‑și exercita dreptul de deducere, o persoană impozabilă trebuie:

[…]

(d)      să respecte formalitățile stabilite de fiecare stat membru dacă trebuie să plătească taxa în calitate de client sau achizitor în cazurile care intră sub incidența articolului 21 alineatul (1);”

7        În ceea ce privește persoanele plătitoare de TVA, articolul 21 alineatul (1) litera (d) din această directivă, în redactarea care rezultă din articolul 28g din aceasta, prevede că TVA‑ul se datorează, în cadrul sistemului intern, de către „orice persoană care efectuează o achiziție intracomunitară de bunuri impozabilă”.

8        Potrivit articolului 22 din A șasea directivă, în redactarea care rezultă din articolul 28h din aceasta, intitulat „Obligațiile în cadrul sistemului intern”:

„[…]

(2)      (a)      Fiecare persoană impozabilă face înregistrări contabile suficient de detaliate pentru aplicarea [TVA] și verificarea acesteia de către autoritatea fiscală.

(b)      […]

Fiecare persoană impozabilă ține un registru al materialelor care i‑au fost expediate dintr‑un alt stat membru de către sau în numele unei persoane impozabile identificate pentru [TVA] în statul membru în cauză în vederea executării pentru persoana impozabilă respectivă a unor lucrări în antrepriză.

[…]

(4)      (a)      Fiecare persoană impozabilă depune o declarație până la termenul limită stabilit de statele membre. […]

(b)      declarația include toate informațiile necesare pentru calcularea taxei exigibile și a deducerilor care trebuie operate, inclusiv, dacă este cazul și în măsura în care se dovedește necesar pentru stabilirea bazei de impozitare, cuantumul total al tranzacțiilor relevante supusei taxei și deducerilor și cuantumul tuturor tranzacțiilor scutite.

(c)      declarația include, de asemenea:

[…]

–        pe de altă parte, valoarea totală, exclusiv [TVA], a achizițiilor intracomunitare de bunuri menționate la articolul 28a alineatul (1) și (6) pentru care taxa a devenit exigibilă.

[…]

(8)      Statele membre pot impune alte obligații pe care le consideră necesare pentru colectarea taxei și pentru prevenirea evaziunii fiscale, sub rezerva principiului tratamentului egal pentru tranzacțiile interne și tranzacțiile desfășurate între statele membre de persoane impozabile și cu condiția ca aceste obligații să nu implice, în schimburile comerciale dintre statele membre, formalități la trecerea frontierei.

[…]”

 Dreptul italian

9        Partea esențială a dispozițiilor relevante în materie de TVA este prevăzută, pe de o parte, prin Decretul nr. 633 al Președintelui Republicii privind instituirea și reglementarea taxei pe valoarea adăugată (Decreto del presidente della Repubblica n. 633, istituzione e disciplina dell’imposta sul valore aggiunto) din 26 octombrie 1972 (supliment ordinar la GURI nr. 292 din 11 noiembrie 1972, denumit în continuare „DPR nr. 633/72”), modificat de mai multe ori, și, pe de altă parte, prin Decretul‑lege nr. 331 privind armonizarea dispozițiilor în materie de impozite pentru uleiuri minerale, alcool, băuturi alcoolice și tutun prelucrat, precum și în materie de TVA, cu dispozițiile instituite prin directivele CEE și modificările care decurg din această armonizare, precum și dispoziții referitoare la regimul centrelor autorizate de asistență fiscală, la procedurile de rambursare a impozitului, la excluderea din ILOR (impozitul local pe venit) a profitului întreprinderilor până la valoarea corespunzătoare impozitelor profesionale directe, la instituirea pentru anul 1993 a unei taxe de consum extraordinare asupra anumitor bunuri și alte dispoziții fiscale (decreto‑legge n. 331 – armonizzazione delle disposizioni in materia di imposte sugli oli minerali, sull’alcole, sulle bevande alcoliche, sui tabacchi lavorati e in materia di IVA con quelle recate da direttive CEE e modificazioni conseguenti a detta armonizzazione, nonché disposizioni concernenti la disciplina dei centri autorizzati di assistenza fiscale, le procedure dei rimborsi di imposta, l’esclusione dall’ILOR dei redditi di impresa fino all’ammontare corrispondente al contributo diretto lavorativo, l’istituzione per il 1993 di un’imposta erariale straordinaria su taluni beni ed altre disposizioni tributarie) din 30 august 1993 (GURI nr. 203 din 30 august 1993), convertit în lege prin Legea nr. 427 din 29 octombrie 1993 (GURI nr. 255 din 29 octombrie 1993, denumit în continuare „DL nr. 331/93”).

10      Dispozițiile relevante în ceea ce privește modalitățile și condițiile generale referitoare la facturare, precum și la înregistrarea facturilor și a achizițiilor sunt cele care figurează la articolele 21, 23 și 25 din DPR nr. 633/72.

11      În ceea ce privește dreptul de deducere aferent operațiunilor intracomunitare, articolul 45 din DL nr. 331/93 prevede:

„În aplicarea articolului 19 și următoarele din [DPR nr. 633/72] și sub rezerva limitărilor prevăzute de acestea, taxa datorată pentru achizițiile intracomunitare de bunuri efectuate în cadrul exercitării unei activități economice, artistice sau profesionale dă naștere unui drept de deducere.”

12      Potrivit articolului 46 alineatul 1 din DL nr. 331/93, intitulat „Facturarea operațiunilor intracomunitare”, factura privind achiziția intracomunitară trebuie numerotată și completată de cesionar sau de comitent indicând contravaloarea în lire a contraprestației și a celorlalte elemente constitutive ale bazei de impozitare a operațiunii, calculată în funcție de cota aplicabilă bunurilor și serviciilor achiziționate.

13      Sub titlul „Înregistrarea operațiunilor intracomunitare”, articolul 47 din DL nr. 331/93 prevede:

„1.      Facturile aferente achizițiilor intracomunitare menționate la articolul 38 alineatele 2 și 3 litera b) și operațiunilor menționate la articolul 46 alineatul 1 a doua teză, după ce au fost completate în conformitate cu prima teză a aceluiași alineat, trebuie să fie înscrise, în luna primirii lor sau ulterior, dar în orice caz în termen de 15 zile de la primire și raportat la luna corespunzătoare, în mod distinct în registrul prevăzut la articolul 23 din [DPR nr. 633/72], în ordinea numerotării și indicând de asemenea contraprestația operațiunilor în moneda străină. Facturile menționate la articolul 46 alineatul 5 trebuie să fie înregistrate în luna emiterii lor. Ele trebuie să fie înregistrate distinct, în termenele prevăzute la tezele precedente, și în registrul prevăzut la articolul 25 din decretul citat anterior, prin referire la luna primirii sau, respectiv, a emiterii lor.

2.      Contribuabilii menționați la articolul 22 din [DPR nr. 633/72] pot înregistra facturile prevăzute la alineatul 1 în registrul menționat la articolul 24 din decret în loc de registrul facturilor emise, fără a aduce atingere prevederilor privind termenele și modalitățile indicate la alineatul 1.

3.      Contribuabilii menționați la articolul 4 alineatul 4 din [DPR nr. 633/72] care nu sunt persoane supuse taxei trebuie să înregistreze, după numerotarea în ordine cronologică, facturile prevăzute la alineatul 1 al prezentului articol într‑un registru ad‑hoc, ținut și păstrat conform articolului 39 din [DPR nr. 633/72], în luna următoare celei în care le‑au obținut sau în cursul lunii de emitere pentru facturile prevăzute la articolul 46 alineatul 5.

4.      Facturile aferente achizițiilor intracomunitare menționate la articolul 46 alineatul 2 trebuie înscrise distinct în registrul prevăzut la articolul 23 din [DPR nr. 633/72], în ordinea numerotării și cu referire la data lor de emitere.

[…]”

 Litigiul principal și întrebările preliminare

14      În cursul anului 1998, Idexx a efectuat achiziții intracomunitare de la o societate franceză și de la o societate olandeză, fără a îndeplini totuși formalitățile cerute de dreptul național.

15      Reiese din dosarul prezentat Curții că Idexx nu a înscris în registrul TVA anumite facturi întocmite de societatea franceză.

16      În ceea ce privește facturile întocmite de societatea olandeză, acestea nu au fost înscrise în registrul facturilor emise de Idexx, ci numai în registrul achizițiilor, cu mențiunea „nu se aplică TVA”.

17      În urma unui control efectuat de Agenzia în cursul anului 2000, aceasta a considerat că operațiunile menționate reprezentau achiziții intracomunitare pentru care se datorează TVA și supuse ca atare regimului de taxare inversă. În acest context, Agenzia a întocmit un proces-verbal în privința Idexx pentru nerespectarea reglementării italiene privind înregistrarea operațiunilor intracomunitare.

18      Ca urmare a procesului‑verbal menționat, Agenzia a notificat Idexx, la 27 mai 2004, o înștiințare de plată a TVA‑ului pentru anul 1998, precum și a unei sume egale cu 100 % din taxă, cu titlu de sancțiune pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute la articolele 46 și 47 din DL nr. 331/93. Această autoritate a respins ulterior cererea de soluționare a litigiului prezentată de Idexx.

19      Societatea respectivă a formulat două acțiuni distincte împotriva actului de impunere și a refuzului admiterii cererii sale de soluționare a litigiului. Prin două hotărâri, Commissione tributaria provinciale di Milano a admis aceste două acțiuni și, prin urmare, a anulat înștiințarea de plată și respingerea cererii de soluționare.

20      Agenzia a formulat apel împotriva acestor două decizii, care a fost admis de Commissione tributaria regionale della Lombardia. Această instanță a arătat că dispozițiile dreptului italian referitoare la achizițiile intracomunitare, în special articolele 46 și 47 din DL nr. 331/93, impuneau cesionarului sau comitentului nu numai obligația de numerotare și de completare a facturii la achiziția intracomunitară cu toate elementele constitutive ale bazei de impozitare a operațiunii, ci și obligația de a înscrie separat în termenul stabilit facturile astfel completate în diferitele registre prevăzute la articolele 23 și 25 din DPR nr. 633/72.

21      Agenzia a considerat că lipsa înregistrării constituia o neîndeplinire a obligațiilor care nu ținea de formă, ci de fond și reprezenta o încălcare de natură să justifice o rectificare și/sau o recuperare.

22      Idexx a formulat două recursuri la Corte di cassazione, care a hotărât să conexeze cele două cauze. În cadrul recursurilor, această societate a prezentat două motive identice, prin care reproșa Commissione tributaria regionale della Lombardia că a calificat în mod nelegal ca fiind „încălcare esențială” lipsa facturării și a înregistrării facturilor în cadrul achizițiilor intracomunitare.

23      Idexx susține că achizițiile intracomunitare nu au efecte esențiale întrucât nu creează nici debite, nici credite de impozit, ci doar debite și credite „aparente”, precum și obligații formale de înscriere a unei compensări în cele două registre TVA, fără consecințe cu privire la fond.

24      În consecință, consideră că neîndeplinirea unor astfel de obligații nu permite Agenzia să rectifice declarația TVA a dobânditorului și să îi impună plata unei taxe care nu ar fi decât teoretică, fără a ține seama de dreptul de deducere care, în speță, nu ar putea fi contestat.

25      Instanța de trimitere consideră că răspunsul în litigiile aflate pe rolul său depinde de interpretarea care trebuie dată Hotărârii Ecotrade (C‑95/07 și C‑96/07, EU:C:2008:267). Aceasta explică faptul că respectiva hotărâre a făcut obiectul a două interpretări diferite, care coexistă în cadrul Corte di cassazione și, prin urmare, al ordinii juridice naționale și care conduc la două abordări diferite.

26      Potrivit unei prime abordări, dreptul de deducere impune să fie îndeplinite obligațiile de autofacturare și de înregistrare prevăzute în cadrul regimului de taxare inversă de normele naționale și de dreptul Uniunii, aceste obligații fiind considerate obligații de fond.

27      Potrivit celei de a doua abordări, dreptul de deducere s‑ar naște în momentul exigibilității TVA‑ului, mai exact nu ca urmare a îndeplinirii formalităților prevăzute pentru exercitarea dreptului menționat, ci, în principiu, în momentul realizării operațiunii de cesiune a bunurilor sau a prestării serviciilor. Prin urmare, neîndeplinirea obligațiilor formale de care este ținută persoana impozabilă în vederea exercitării acestui drept nu ar putea determina pierderea dreptului însuși, din moment ce ar fi făcută dovada, și prin alte mijloace, că suma datorată a fost plătită efectiv și că elementele constitutive ale dreptului la deducere nu sunt contestate. Neîndeplinirea obligațiilor formale ar putea totuși, în anumite cazuri, să justifice aplicarea unor amenzi administrative.

28      În aceste condiții, Corte di cassazione a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Principiile stabilite de [Curte] prin Hotărârea [Ecotrade (EU:C:2008:267)], potrivit cărora articolul 18 alineatul (1) [litera] (d) și articolul 22 din [A șasea directivă] se opun unei practici de rectificare a declarațiilor și de recuperare a [TVA‑ului] care sancționează nerespectarea, pe de o parte, a obligațiilor care rezultă din formalitățile introduse de legislația națională în aplicarea articolului 18 alineatul (1) [litera] (d) din această directivă și, pe de altă parte, a obligațiilor contabile și de declarare care decurg din articolul 22 alineatul (2) și, respectiv, alineatul (4) din directiva menționată cu refuzul dreptului de deducere în situația aplicării regimului de taxare inversă, sunt aplicabile și în situația unei totale nerespectări a obligațiilor prevăzute de aceeași legislație atunci când nu există în orice caz nicio îndoială în ceea ce privește poziția persoanei obligate la plata taxei și dreptul său de deducere?

2)      Expresiile «obblighi sostanziali», «substantive requirements» și «exigences de fond», utilizate de [Curte] în diversele versiuni lingvistice ale Hotărârii [Ecotrade (EU:C:2008:267)], se referă, în ceea ce privește ipotezele «taxării inverse» prevăzute în materie de TVA, la necesitatea plății TVA‑ului sau la asumarea debitului fiscal ori la existența condițiilor de fond care justifică supunerea persoanei impozabile aceleiași taxe și care guvernează dreptul de deducere menit să protejeze principiul neutralității taxei respective, care rezultă din dreptul Uniunii – de exemplu condițiile referitoare la caracterul inerent, la caracterul impozabil și la deductibilitatea deplină?”

 Cu privire la întrebările preliminare

29      Prin intermediul celor două întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 18 alineatul (1) litera (d) și articolul 22 din A șasea directivă trebuie interpretate în sensul că aceste dispoziții cuprind cerințe de formă ale dreptului de deducere sau, dimpotrivă, cerințe de fond ale acestui drept, a căror nerespectare, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, ar conduce la pierderea acestuia.

30      Conform unei jurisprudențe constante a Curții, dreptul persoanelor impozabile de a deduce din TVA‑ul pe care sunt obligate să îl plătească TVA‑ul datorat sau achitat pentru bunurile achiziționate și pentru serviciile primite anterior de acestea constituie un principiu fundamental al sistemului comun al TVA‑ului instituit prin legislația Uniunii (Hotărârea Tóth, C‑324/11, EU:C:2012:549, punctul 23 și jurisprudența citată).

31      Astfel cum Curtea a subliniat în mod repetat, acest drept face parte integrantă din mecanismul TVA‑ului și, în principiu, nu poate fi limitat. În special, el se exercită imediat pentru totalitatea taxelor aplicate operațiunilor efectuate în amonte (a se vedea în acest sens Hotărârea Tóth, EU:C:2012:549, punctul 24 și jurisprudența citată).

32      Regimul de deduceri astfel stabilit vizează eliberarea integrală a persoanei impozabile de sarcina TVA‑ului datorat sau achitat în cadrul tuturor activităților sale economice. Sistemul comun al TVA‑ului garantează, în consecință, neutralitatea în ceea ce privește sarcina fiscală a tuturor activităților economice, indiferent de scopurile sau de rezultatele acestor activități, cu condiția ca respectivele activități să fie ele însele supuse TVA‑ului (Hotărârea Tóth, EU:C:2012:549, punctul 25 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Fatorie, C‑424/12, EU:C:2014:50, punctul 31 și jurisprudența citată).

33      În cadrul achizițiilor intracomunitare de bunuri impozabile, trebuie amintit în primul rând că, în aplicarea regimului de taxare inversă instituit prin articolul 21 alineatul (1) litera (d) din A șasea directivă, nu are loc nicio plată a TVA‑ului între vânzătorul și dobânditorul bunului, acesta din urmă fiind obligat să plătească TVA‑ul în amonte pentru achiziția efectuată, putând, în principiu, să deducă aceeași taxă, astfel încât nu se datorează nicio sumă administrației fiscale.

34      În al doilea rând, atunci când este aplicabil regimul de taxare inversă, articolul 18 alineatul (1) litera (d) din A șasea directivă permite statelor membre să stabilească formalitățile privind modalitățile de exercitare a dreptului de deducere.

35      Totuși, formalitățile astfel stabilite de statul membru în cauză și care trebuie să fie respectate de persoana impozabilă pentru a‑și exercita acest drept nu pot depăși ceea ce este strict necesar pentru a controla aplicarea corectă a procedurii de taxare inversă (Hotărârea Bockemühl, C‑90/02, EU:C:2004:206, punctul 50, precum și Hotărârea Fatorie, EU:C:2014:50, punctul 34 și jurisprudența citată).

36      În plus, în scopul aplicării TVA‑ului și al controlului său de către administrația fiscală, articolul 22 din A șasea directivă prevede anumite obligații care revin persoanelor impozabile obligate la plata acestei taxe, cum ar fi efectuarea de înregistrări contabile și depunerea unei declarații. Potrivit alineatului (8) al acestui articol, statele membre pot impune alte obligații pe care le consideră necesare pentru colectarea taxei și pentru prevenirea evaziunii fiscale.

37      Cu toate acestea, asemenea măsuri nu pot să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea unor astfel de obiective și nu trebuie să repună în discuție neutralitatea TVA‑ului (a se vedea în acest sens Hotărârea Collée, C‑146/05, EU:C:2007:549, punctul 26 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Ecotrade, EU:C:2008:267, punctul 66 și jurisprudența citată).

38      În al treilea rând, rezultă din cuprinsul punctului 63 din Hotărârea Ecotrade (EU:C:2008:267) și din jurisprudența ulterioară a Curții (a se vedea printre altele Hotărârea Uszodaépítő, C‑392/09, EU:C:2010:569, punctul 39, Hotărârea Nidera Handelscompagnie, C‑385/09, EU:C:2010:627, punctul 42, Hotărârea EMS‑Bulgaria Transport, C‑284/11, EU:C:2012:458, punctul 62, precum și Hotărârea Fatorie, EU:C:2014:50, punctul 35) că, în cadrul regimului de taxare inversă, principiul fundamental al neutralității TVA‑ului impune ca deducerea taxei aferente intrărilor să fie acordată dacă cerințele de fond sunt îndeplinite, chiar dacă anumite cerințe de formă au fost omise de persoana impozabilă.

39      Situația poate fi diferită dacă efectul încălcării unor astfel de cerințe de formă ar fi să împiedice probarea cu certitudine a faptului că cerințele de fond au fost îndeplinite (Hotărârea EMS‑Bulgaria Transport, EU:C:2012:458, punctul 71 și jurisprudența citată).

40      În consecință, în cazul în care administrația fiscală dispune de informațiile necesare pentru a stabili că cerințele de fond sunt îndeplinite, aceasta nu poate impune, în ceea ce privește dreptul persoanei impozabile de a deduce această taxă, condiții suplimentare care pot avea ca efect anihilarea exercitării acestui drept (a se vedea în acest sens Hotărârea EMS‑Bulgaria Transport, EU:C:2012:458, punctul 62 și jurisprudența citată)

41      În această privință, trebuie precizat că cerințele de fond ale dreptului de deducere sunt cele care reglementează temeiul însuși și sfera de aplicare a acestui drept, astfel cum sunt prevăzute la articolul 17 din A șasea directivă, intitulat „Originea și sfera de aplicare a dreptului de deducere” (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Țările de Jos, C‑338/98, EU:C:2001:596, punctul 71, Hotărârea Dankowski, C‑438/09, EU:C:2010:818, punctele 26 și 33, Hotărârea Comisia/Ungaria, C‑274/10, EU:C:2011:530, punctul 44, precum și Hotărârea Kopalnia Odkrywkowa Polski Trawertyn P. Granatowicz, M. Wąsiewicz, C‑280/10, EU:C:2012:107, punctele 43 și 44).

42      Cerințele de formă ale dreptului menționat reglementează, în schimb, modalitățile și controlul exercitării acestuia, precum și buna funcționare a sistemului TVA‑ului, cum ar fi obligațiile referitoare la contabilitate, la facturare și la declarare. Aceste cerințe figurează la articolele 18 și 22 din A șasea directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Țările de Jos, EU:C:2001:596, punctul 71, Hotărârea Collée, EU:C:2007:549, punctele 25 și 26, Hotărârea Ecotrade, EU:C:2008:267, punctele 60-65, Hotărârea Nidera Handelscompagnie, EU:C:2010:627, punctele 47-51, Hotărârea Kopalnia Odkrywkowa Polski Trawertyn P. Granatowicz, M. Wąsiewicz, EU:C:2012:107, punctele 41 și 48, precum și Hotărârea Tóth, EU:C:2012:549, punctul 33).

43      În ceea ce privește achizițiile intracomunitare de bunuri impozabile, cerințele de fond impun, astfel cum rezultă din articolul 17 alineatul (2) litera (d) din A șasea directivă, ca aceste achiziții să fi fost efectuate de o persoană impozabilă, ca aceasta să fie de asemenea obligată la plata TVA‑ului datorat pentru achizițiile menționate și ca bunurile în cauză să fie utilizate pentru tranzacțiile sale impozabile.

44      Din decizia de trimitere reiese că, în cauza principală, Agenzia dispunea de toate datele necesare pentru a stabili că erau îndeplinite aceste cerințe de fond.

45      În aceste condiții, rezultă din ansamblul considerațiilor care precedă că dreptul de deducere, prevăzut la articolul 17 alineatul (2) litera (d) din A șasea directivă, a TVA‑ului datorat, referitor la achizițiile intracomunitare în discuție în litigiul principal, nu poate fi refuzat Idexx pentru motivul că nu a îndeplinit obligațiile care rezultă din formalitățile instituite de legislația națională adoptată în aplicarea articolului 18 alineatul (1) litera (d) și a articolului 22 din A șasea directivă. Acest drept de deducere ia naștere, în conformitate cu alineatul (1) al acestui articol, în momentul în care taxa deductibilă devine exigibilă.

46      Având în vedere aceste considerații, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 18 alineatul (1) litera (d) și articolul 22 din A șasea directivă trebuie interpretate în sensul că aceste dispoziții cuprind cerințe de formă ale dreptului de deducere, a căror nerespectare, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, nu poate conduce la pierderea acestui drept.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

47      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) declară:

Articolul 18 alineatul (1) litera (d) și articolul 22 din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 91/680/CEE a Consiliului din 16 decembrie 1991, trebuie interpretate în sensul că aceste dispoziții cuprind cerințe de formă ale dreptului de deducere, a căror nerespectare, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, nu poate conduce la pierderea acestui drept.

Sursa: C.J.U.E.

%d blogeri au apreciat asta: