O nouă Directivă privind combaterea fraudelor împotriva intereselor financiare ale UE

În data de 17 august 2017 a intrat în vigoare  Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal.

Această Directivă înlocuiește, începând cu data de 6 iulie 2019, Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene din 26 iulie 1995 (așa-numita Convenție PIF), inclusiv Protocoalele la aceasta din 27 septembrie 1996, din 29 noiembrie 1996 și din 19 iunie 1997 (a se vedea, în acest sens, art.16 din Directivă).

Totodată, Directiva stabilește ca termen de transpunere a sa de către Statele Membre acceași dată de 6 iulie 2019 ( a se vedea art.17 par.1 al Directivei).

Textul integral al Directivei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L198/29/28.07.2017, poate fi citit AICI.

 

Reclame

Regulamentele UE nr.2988/95 şi 1083/2006. Noţiunea de neregularitate în achiziţiile publice finanţate din fonduri europene. Natura de „măsuri administrative” a corecţiilor financiare. Concluziile Avocatului General în cauzele conexate C-260/14 şi 261/14.

Astăzi au fost depuse şi publicate Concluziile Avocatului General Yves Bot în cauzele conexate C-260/14 şi C-261/14. Acesta a propus să se răspundă întrebărilor adresate CJUE de către Curtea de Apel Bacău în dosarele sale nr.44/32/2014 şi nr.749/32/2011*, după cum urmează:

„1)      Nerespectarea, de către o autoritate contractantă care beneficiază de o subvenție din fonduri structurale, a normelor naționale privind atribuirea contractelor de achiziție publică, cu ocazia atribuirii contractului care are ca obiect realizarea acțiunii subvenționate, poate să constituie o «neregularitate» în sensul articolului 2 punctul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999, în măsura în care acest act are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare.

2)      Articolul 98 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretat în sensul că corecțiile financiare pe care statele membre sunt ținute să le adopte în cazul constatării unei neregularități care afectează operațiunea cofinanțată constituie «măsuri administrative» în sensul articolului 4 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene.”

În sensul că natura juridică a corecţiilor financiare este de măsuri administrative, a se vedea, mai puţin detaliat, şi: Demis-M.Spărios, ”Aplicarea în timp a legislației din România privind constatarea și corectarea neregulilor săvârșite în procesul de obținere și utilizare a fondurilor europene, în contextul efectului direct al dreptului Uniunii Europene” – articol publicat în Revista ”DREPTUL”, nr.8/2015.

Mai jos textul integral al Concluziilor:

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

YVES BOT

prezentate la 14 ianuarie 2016(1)

Cauzele conexate C‑260/14 și C‑261/14

Județul Neamț (C‑260/14),

Județul Bacău (C‑261/14)

împotriva

Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice

[cereri de decizie preliminară formulate de Curtea de Apel Bacău (România)]

„Trimitere preliminară – Protecția intereselor financiare ale Uniunii – Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 – Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) – Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 – Atribuirea de către beneficiarul fondurilor, în calitate de autoritate contractantă, a unui contract care are ca obiect realizarea acțiunii subvenționate – Noțiunile «abatere» și/sau «neregularitate» – Domeniul de aplicare al criteriului referitor la «încălcarea dreptului Uniunii» – Criterii de selecție reținute în procedura de cerere de oferte care contravin legislației naționale – Natura corecțiilor financiare adoptate de statele membre – Măsuri sau sancțiuni administrative”

1.        Nerespectarea, de către o autoritate contractantă care beneficiază de o subvenție din fonduri structurale, a normelor naționale privind atribuirea unui contract de achiziție publică, cu ocazia atribuirii contractului care are ca obiect realizarea acțiunii subvenționate, constituie o „abatere” în sensul Regulamentului (CE, Euratom) nr. 2988/95(2), respectiv o „neregularitate” în sensul Regulamentului (CE) nr. 1083/2006(3)?

2.        După caz, corecțiile financiare aplicate de statele membre pentru a retrage avantajul obținut în mod necuvenit sunt măsuri administrative sau sunt sancțiuni administrative în accepțiunea acestor regulamente?

3.        Acestea sunt, în esență, întrebările formulate de Curtea de Apel Bacău în prezentele cauze.

4.        Aceste întrebări au fost formulate în cadrul unor litigii între Județul Neamț (cauza C‑260/14), respectiv Județul Bacău (cauza C‑261/14), care sunt beneficiarii unei subvenții acordate din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, autoritatea însărcinată cu administrarea și controlul la nivel regional a utilizării acestei subvenții. Astfel, acesta din urmă a considerat că Județul Neamț și Județul Bacău nu au respectat dispozițiile naționale privind achizițiile publice cu ocazia atribuirii unor contracte de servicii care au ca obiect realizarea acțiunii subvenționate și, în consecință, a decis retragerea și recuperarea a 5 % din asistența financiară acordată. Județul Neamț și Județul Bacău au contestat, prin urmare, legalitatea acestor corecții financiare, amintind că, în sensul Regulamentelor nr. 2988/95 și nr. 1083/2006, „abaterea”, respectiv „neregularitatea” desemnează, în special, încălcarea unei dispoziții de drept al Uniunii.

5.        În cauzele principale, instanța de trimitere ridică problema dacă, ținând seama de dispozițiile articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95 și ale articolului 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, simpla nerespectare a normelor naționale de către beneficiarul unei subvenții din fondurile structurale care acționează în calitate de autoritate contractantă poate să constituie o abatere sau o neregularitate și să atragă adoptarea unor corecții financiare.

6.        În prezentele concluzii, vom expune motivele pentru care abaterea sau neregularitatea în legătură cu o operațiune cofinanțată din fondurile structurale nu poate, în opinia noastră, să se limiteze la încălcarea dreptului Uniunii stricto sensu.

7.        Protecția intereselor financiare ale Uniunii și garantarea eficienței programelor operaționale(4) prin utilizarea legală și regulamentară a fondurilor structurale sunt obiective care nu pot fi atinse în mod efectiv decât dacă subvențiile sunt acordate pentru operațiuni și cheltuieli a căror legalitate nu poate fi contestată, atât în raport cu dreptul Uniunii, cât și în raport cu dreptul național.

8.        Prin urmare, vom propune Curții să declare că nerespectarea, de către o autoritate contractantă care beneficiază de o subvenție acordată din fondurile structurale, a normelor naționale privind atribuirea contractelor de achiziții publice, cu ocazia atribuirii contractului care are ca obiect realizarea acțiunii subvenționate, poate să constituie o „neregularitate” în sensul articolului 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, în măsura în care acest act are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare.

9.        Vom arăta, în această privință, că o astfel de interpretare nu face decât să anticipeze modificările introduse în cadrul noii reglementări privind fondurile structurale.

10.      În ceea ce privește natura corecțiilor financiare pe care statele membre sunt ținute să le adopte în temeiul articolului 98 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1083/2006, vom face trimitere la jurisprudența constantă a Curții, potrivit căreia obligația de a restitui un avantaj primit în mod nejustificat prin intermediul unei practici nelegale nu constituie o sancțiune.

I –    Dreptul Uniunii

A –    Protecția intereselor financiare ale Uniunii

11.      Al doilea-al cincilea considerent ale Regulamentului nr. 2988/95 au următorul cuprins:

„întrucât mai mult de jumătate din cheltuielile Comunității sunt plătite beneficiarilor prin intermediul statelor membre;

întrucât normele metodologice privind gestiunea [financiară] descentralizată și monitorizarea modului în care acestea sunt aplicate fac obiectul unor dispoziții detaliate diferite în funcție de politicile comunitare respective; întrucât trebuie combătute în toate domeniile acțiunile de natură să afecteze interesele financiare ale Comunităților;

întrucât eficiența combaterii fraudei care afectează interesele financiare ale Comunităților impune adoptarea unui cadru legal comun tuturor domeniilor ce fac obiectul politicilor comunitare;

întrucât, în conformitate cu prezentul regulament, normele sectoriale conțin dispoziții cu privire la abateri, precum și la măsurile și sancțiunile administrative pentru sancționarea acestora;”.

12.      În titlul I, intitulat „Principii generale”, articolul 1 din acest regulament prevede:

„(1)      În scopul protejării intereselor financiare ale Comunităților Europene, se adoptă prin prezenta o reglementare generală privind controalele uniforme, măsurile și sancțiunile administrative privind abaterile de la dreptul comunitar.

(2)      Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate.”

13.      Articolul 2 din regulamentul menționat precizează normele aplicabile adoptării de măsuri și de sancțiuni administrative. Acesta precizează următoarele:

„(1)      Controalele, măsurile și sancțiunile administrative se introduc în măsura în care acest lucru este necesar pentru a asigura aplicarea corespunzătoare a dreptului comunitar. Acestea trebuie să fie eficace, proporționale și convingătoare, astfel încât să ofere o protecție adecvată a intereselor financiare ale Comunităților.

(2)      Nicio sancțiune administrativă nu poate fi impusă în absența unor dispoziții în acest sens prevăzute într‑un act comunitar emis anterior abaterii respective. În cazul modificării ulterioare a dispozițiilor care impun sancțiuni administrative și care sunt incluse în normele comunitare, se aplică retroactiv dispozițiile mai favorabile.

(3)      Dreptul comunitar stabilește natura și domeniul de aplicare al măsurilor și sancțiunilor administrative necesare pentru o corectă aplicare a normelor în cauză, ținând cont de natura și de gravitatea abaterii, de avantajul acordat sau primit și de gradul de răspundere.

[…]”

14.      În titlul II, intitulat „Măsuri și sancțiuni administrative”, articolul 4 din Regulamentul nr. 2988/95 precizează normele aplicabile măsurilor administrative, după cum urmează:

„(1)      Ca regulă generală, orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat:

–        prin obligația de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat;

–        prin pierderea totală sau parțială a garanției constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj acordat sau în momentul primirii unui avans.

(2)      Aplicarea măsurilor menționate la alineatul (1) se limitează la retragerea avantajului obținut, la care se adaugă, dacă acest lucru este prevăzut, dobânda care poate fi calculată pe bază forfetară.

(3)      Actele despre care se stabilește că au drept scop obținerea unui avantaj care contravine obiectivelor dreptului comunitar aplicabil în situația în cauză, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea avantajului, au drept consecință, după caz, fie neacordarea avantajului respectiv, fie retragerea acestuia.

(4)      Măsurile prevăzute în acest articol nu sunt considerate sancțiuni.”

15.      Articolul 5 din acest regulament, care prevede, la rândul său, normele aplicabile sancțiunilor administrative, are următorul cuprins:

„(1)      Abaterile intenționate sau cele săvârșite din neglijență pot să atragă următoarele sancțiuni administrative:

(a)      plata unei amenzi administrative;

(b)      plata unei sume mai mari decât sumele primite nejustificat sau sustrase, la care se adaugă dobânda, dacă este cazul; […]

(c)      retragerea totală sau parțială a unui avantaj acordat prin norme comunitare […]

[…]”

B –    Normele aplicabile operațiunilor cofinanțate din fondurile structurale

16.      FEDR constituie unul dintre fondurile structurale instituite de Comisia Europeană în vederea consolidării coeziunii economice, sociale și teritoriale în Uniune, în conformitate cu obiectivul prevăzut la articolul 174 TFUE. În esență, acest fond contribuie la reducerea disparităților economice, sociale și teritoriale apărute în special în regiunile cu întârzieri de dezvoltare, în cele aflate în curs de reconversie economică și în cele care se confruntă cu dificultăți structurale, prin cofinanțarea, în special, a investițiilor naționale în întreprinderi și în infrastructuri din domeniul cercetării și al inovației, al mediului, al energiei și al transporturilor, precum și al serviciilor din sectorul sănătății și al educației.

17.      La fel ca predecesorul său – Regulamentul (CE) nr. 1260/1999(5) –, Regulamentul nr. 1083/2006 stabilește ansamblul de norme și de proceduri aplicabile intervenției din FEDR, din Fondul social european (FSE) și din Fondul de coeziune.

18.      Fondurile structurale beneficiază de o gestionare partajată, statele membre și Comisia fiind responsabile pentru gestionarea și controlul finanțărilor. Cu toate acestea, obligația de a pune în aplicare și de a controla operațiunile desfășurate în cadrul programelor operaționale, precum și de a monitoriza și de a corecta neregularitățile le revine în primul rând statelor membre.

19.      La articolul 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, legiuitorul Uniunii definește noțiunea „neregularitate” drept „orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr‑un act sau dintr‑o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general”.

20.      La articolele 60 și 61 din acest regulament, legiuitorul Uniunii stabilește principiile aplicabile sistemelor naționale de gestionare și de control.

21.      Acesta precizează în continuare, la articolul 98 din regulamentul menționat, normele aplicabile corecțiilor financiare adoptate de statele membre. Alineatul (2) primul paragraf al acestui articol prevede următoarele:

„Statele membre procedează la corecțiile financiare necesare pentru neregularitățile individuale sau sistemice constatate în operațiunile sau în programele operaționale. Corecțiile la care procedează statele membre constau în anularea totală sau parțială a participării publice pentru programul operațional. Statele membre țin seama de natura și de gravitatea neregularităților și a pierderii financiare care rezultă pentru fonduri.”

22.      Normele de punere în aplicare a Regulamentului nr. 1083/2006 au fost stabilite în Regulamentul (CE) nr. 1828/2006(6).

23.      Regulamentul nr. 1083/2006 a fost abrogat, cu efect de la 1 ianuarie 2014, prin Regulamentul (UE) nr. 1303/2013(7), pe care îl vom examina în mod succint înainte de a ne încheia analiza.

II – Litigiile principale și întrebările preliminare

24.      La 12 iulie 2007, Comisia a aprobat, pentru perioada 2007-2013, Programul Operațional Regional pentru România în cadrul FEDR. Bugetul total al acestui program este de aproximativ 4,38 miliarde de euro, iar valoarea subvenției comunitare se ridică la 3,7 miliarde de euro(8).

25.      Rezultă din înscrisurile din dosarul național(9) că nivelul cofinanțării din FEDR în cadrul Programului Operațional Regional se ridică la 84 % (3 726 021 762 de euro). În prezentele cauze, finanțarea respectivă este menită să contribuie la realizarea axei prioritare nr. 3 a acestui program (657 530 000 de euro), care vizează în special îmbunătățirea infrastructurilor din domeniul sănătății și al educației, în vederea asigurării unui acces mai bun al populației la serviciile publice esențiale.

26.      Județul Neamț (cauza C‑260/14) și județul Bacău (cauza C‑261/14) au încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, în calitate de autoritate de gestionare a Programului Operațional Regional, un contract de finanțare pentru realizarea a două operațiuni.

27.      În cadrul cauzei C‑260/14, contractul de finanțare vizează reabilitarea, extinderea și modernizarea unui centru școlar. Județul Neamț, beneficiarul finanțării, acționând ca autoritate contractantă, a inițiat o procedură de cerere de oferte în vederea atribuirii unui contract de achiziții publice de servicii de audit în valoare estimativă de 20 264,18 euro, procedură în urma căreia s‑a încheiat un contract de prestare de servicii de audit în valoare de 19 410,12 euro.

28.      Rezultă din elementele puse la dispoziția Curții că, în cadrul acestei proceduri, Județul Neamț a impus anumite condiții referitoare la capacitatea profesională a ofertanților, condiții pe care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice le‑a considerat nelegale în raport cu dreptul național.

29.      Astfel, atribuirea contractului de achiziții în cauză a fost condiționată, pe de o parte, de prezentarea de către ofertant a unui contract încheiat în ultimii trei ani având același obiect cu contractul care făcea obiectul procedurii de achiziții publice în cauză și, pe de altă parte, de existența, în cadrul personalului ofertantului, a unui manager al sistemelor de management al calității în domeniul construcțiilor.

30.      Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a considerat că prima condiție contravenea principiului liberei concurențe, apreciind că orice operator economic trebuia să fie autorizat să participe la procedura de atribuire în domeniul specific al contractului, fără ca autoritatea contractantă, care acționa în calitate de autoritate beneficiară a finanțării în cauză, să utilizeze sursa de finanțare drept criteriu de eligibilitate. În ceea ce privește a doua condiție, ministerul în cauză a considerat că este lipsită de relevanță în raport cu natura contractului de achiziție. În aceste împrejurări, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a adoptat o corecție financiară în cuantum de 5 % din valoarea contractului în cauză.

31.      În cadrul cauzei C‑261/14, contractul de finanțare viza reabilitarea unui drum județean. Județul Bacău a inițiat o procedură de cerere de oferte în vederea atribuirii unui contract de achiziții publice de lucrări în valoare de 2 820 515 euro, procedură în urma căreia s‑a încheiat, la 17 septembrie 2009, un contract de executare de lucrări.

32.      Rezultă din elementele puse la dispoziția Curții că, în cadrul acestei proceduri, Județul Bacău a recurs la specificații tehnice inadecvate, care au fost, la rândul lor, considerate contrare legislației naționale. În aceste condiții, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a adoptat de asemenea o corecție financiară în cuantum de 5 % din valoarea contractului în cauză.

33.      Județul Neamț și Județul Bacău au formulat, în consecință, acțiuni împotriva acestor decizii de aplicare a unor corecții financiare. În cadrul acestor litigii, instanței de trimitere i se solicită să se pronunțe asupra existenței unei „abateri” în sensul Regulamentului nr. 2988/95, respectiv a unei „neregularități” în sensul Regulamentului nr. 1083/2006, și, după caz, asupra naturii corecțiilor financiare adoptate de autoritatea de gestionare.

34.      Având îndoieli în privința interpretării acestor regulamente, Curtea de Apel Bacău a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare(10):

„1)      Dacă nerespectarea, de către o autoritate contractantă care beneficiază de o subvenție din fonduri structurale, a normelor privind atribuirea unui contract de achiziție publică având o valoare estimată sub valoarea prag prevăzută de articolul 7 litera (a) din Directiva 2004/18/CE[(11)], cu ocazia atribuirii contractului care are ca obiect realizarea acțiunii subvenționate, constituie o «abatere» în sensul articolului 1 din Regulamentul nr. 2988/1995, respectiv o «neregularitate» în sensul articolului 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006?

2)      În cazul în care răspunsul la prima întrebare este afirmativ, să se stabilească dacă articolul 98 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretat în sensul că corecțiile financiare ale statelor membre, în cazul în care acestea au fost aplicate cheltuielilor cofinanțate din fondurile structurale, pentru nerespectarea normelor în materia achizițiilor publice, sunt măsuri administrative în accepțiunea articolului 4 din Regulamentul nr. 2988/1995 sau sunt sancțiuni administrative în accepțiunea articolului 5 alineatul (1) litera (c) din același regulament?

3)      În cazul în care răspunsul la a doua întrebare este în sensul că corecțiile financiare ale statelor membre sunt sancțiuni administrative, devine incident principiul aplicării retroactive a sancțiunii mai puțin severe prevăzut de articolul 2 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul nr. 2988/95?

4)      [În cazul în care răspunsul la a doua întrebare este în sensul că corecțiile financiare ale statelor membre sunt sancțiuni administrative(12)], pentru situația în care corecțiile financiare au fost aplicate cheltuielilor cofinanțate din fondurile structurale pentru nerespectarea normelor în materia achizițiilor publice, articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/1995 coroborat cu articolul 98 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul nr. 1083/2006, având în vedere principiile securității juridice și încrederii legitime, se opune ca un stat membru să aplice corecții financiare reglementate printr‑un act normativ intern intrat în vigoare ulterior momentului la care se pretinde că a avut loc încălcarea normelor în materia achizițiilor publice?”

35.      Părțile din litigiile principale, guvernele român, maghiar și olandez, precum și Comisia au depus observații scrise.

III – Analiza noastră

A –    Cu privire la prima întrebare, referitoare la calificarea drept „abatere”, respectiv „neregularitate” a încălcărilor în cauză

36.      Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă nerespectarea, de către o autoritate contractantă care beneficiază de o subvenție din fonduri structurale a legislației naționale, cu ocazia atribuirii unui contract de achiziții publice având ca obiect realizarea unei operațiuni cofinanțate din fondurile structurale, constituie o „abatere” în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95, respectiv o „neregularitate” în sensul articolului 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006.

37.      Astfel, amintim că, potrivit articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95, „[c]onstituie abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate”.

38.      Definiția neregularității reținută de Regulamentul nr. 1083/2006 este cea rezultată din dispozițiile articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95. Termenii sunt aproape identici, întrucât, conform articolului 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, „neregularitatea” desemnează „orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr‑un act sau dintr‑o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general”.

39.      Pentru a răspunde la întrebarea adresată de instanța de trimitere, trebuie mai întâi să se determine care dintre aceste două regulamente este aplicabil, în funcție de aspectul dacă definiția abaterii sau a neregularității reținută de legiuitorul Uniunii se integrează într‑un ansamblu de norme și de principii specifice materiei acoperite de regulamentul în cauză.

1.      Cu privire la regulamentul aplicabil

40.      Actele în cauză trebuie abordate din perspectiva normelor privind protecția intereselor financiare ale Uniunii sau a dispozițiilor generale privind fondurile structurale?

41.      Cu privire la acest aspect, există o jurisprudență consacrată a Curții.

42.      Actele în cauză trebuie interpretate în temeiul articolului 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, care constituie, spre deosebire de Regulamentul nr. 2988/95, o normă sectorială.

43.      Astfel, în Hotărârea Somvao(13), Curtea a avut grijă să facă trimitere la articolul 1 alineatul (1) și la al treilea-al cincilea considerent ale Regulamentului nr. 2988/95 pentru a concluziona că acest text introduce o reglementare generală privind controalele și sancțiunile menite să protejeze interesele financiare ale Uniunii împotriva abaterilor prin instituirea unui cadru legal comun tuturor domeniilor ce fac obiectul politicilor comunitare(14).

44.      Astfel, Regulamentul nr. 2988/95 stabilește o serie de principii care vor trebui respectate, în continuare, în cadrul elaborării normelor sectoriale. După cum reiese din cuprinsul articolului 2 alineatul (3), precum și din al treilea, al cincilea și al optulea considerent ale acestui regulament, în cadrul normelor sectoriale instituite de legiuitorul Uniunii în funcție de politicile comunitare respective se stabilesc normele de gestionare descentralizată a bugetului, regulile și principiile aplicabile sistemelor naționale de gestionare și de control, dispozițiile cu privire la abateri, precum și măsurile și sancțiunile administrative.

45.      Prin urmare, autoritățile naționale competente trebuie să se raporteze la dispozițiile sectoriale pentru a determina dacă un anumit comportament constituie o „abatere” și în temeiul acelorași dispoziții trebuie să procedeze, dacă este cazul, la recuperarea fondurilor folosite necorespunzător(15).

46.      Acesta este obiectul Regulamentului nr. 1083/2006.

47.      Astfel cum reiese din articolul 1 al patrulea paragraf din regulamentul menționat, acesta stabilește principiile aplicabile utilizării fondurilor structurale, în special normele de parteneriat, de programare și de evaluare, precizând obligațiile care le revin statelor membre în ceea ce privește controlul operațiunilor și instituind principiile aplicabile detectării și corectării neregularităților.

48.      Definiția noțiunii „abatere” prevăzută de articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95 a fost adaptată pentru motive de coerență și claritate juridică în ceea ce privește funcționarea principiilor proprii politicilor structurale(16).

49.      Având în vedere aceste elemente și în special jurisprudența constantă a Curții, aspectul dacă practicile care fac obiectul litigiilor principale constituie neregularități trebuie apreciat în raport cu dispozițiile articolului 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, care, spre deosebire de Regulamentul nr. 2988/95, constituie un regulament sectorial.

50.      O interpretare diferită ar avea ca efect, în opinia noastră, lipsirea Regulamentului nr. 1083/2006 de efectul său util și ar aduce prejudicii utilizării corespunzătoare a fondurilor structurale.

51.      În acest stadiu, trebuie să se verifice dacă aceste practici pot să constituie „neregularități” în sensul articolului 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006.

2.      Conținutul noțiunii „neregularitate” în sensul articolului 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006

52.      Amintim că, potrivit articolului 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, „neregularitatea” înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului Uniunii care rezultă dintr‑un act sau dintr‑o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

53.      Prin urmare, legiuitorul Uniunii definește prin acești termeni împrejurările în care o încălcare a legislației aplicabile este susceptibilă să determine statele membre sau Comisia să procedeze la corecțiile financiare prevăzute la articolele 98-100 din Regulamentul nr. 1083/2006.

54.      În prezentele cauze, se pune întrebarea dacă actele în cauză care nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 2004/18 sunt totuși susceptibile de a fi asociate unei încălcări a dreptului Uniunii.

55.      Este cert că acțiunile finanțate din bugetul Uniunii trebuie să fie derulate în deplină conformitate cu dreptul Uniunii.

56.      Principiul compatibilității cu dreptul Uniunii a unei operațiuni finanțate din fondurile structurale este un principiu fundamental care reglementează eligibilitatea operațiunii în cauză pentru o finanțare europeană.

57.      Acest principiu este enunțat de Regulamentul nr. 1083/2006 la articolul 9 alineatul (5), care este inclus în titlul I din acest regulament, intitulat „Obiective și norme generale de intervenție”. În conformitate cu această dispoziție, „[o]perațiunile finanțate din fonduri [structurale] sunt în conformitate cu dispozițiile tratatului și din actele adoptate în temeiul acestuia”.

58.      Principiul în cauză figurează și în considerentul (22) al regulamentului menționat. El este retranscris la articolul 11 din convenția tip de atribuire a unei subvenții din FEDR(17) și, în măsura în care constituie un element esențial al unei cereri de subvenție, în toate ghidurile de informare destinate promotorilor de proiecte(18), precum și în toate convențiile de finanțare încheiate cu beneficiarii fondurilor.

59.      În cadrul litigiilor principale, principiul compatibilității cu dreptul Uniunii a unei operațiuni finanțate din fondurile structurale figurează în ghidul redactat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor în ceea ce privește punerea în aplicare a axei prioritare nr. 3 a Programului Operațional Regional 2007-2013 și reiese din criteriile de eligibilitate pentru finanțare(19).

60.      În conformitate cu acest principiu, fiecare operațiune care face obiectul unei finanțări din fondurile structurale și, așadar, fiecare cheltuială aferentă trebuie să fie conforme cu legislația Uniunii și compatibile cu politicile și cu acțiunile legiuitorului Uniunii.

61.      Astfel, în cazul în care, în cadrul realizării unei operațiuni cofinanțate din fondurile structurale, beneficiarul acestei finanțări care acționează în calitate de autoritate contractantă nu respectă normele privind atribuirea contractelor de achiziții publice prevăzute de Directiva 2004/18 și pe care este ținut să le respecte, acest comportament poate să constituie o „neregularitate” în sensul articolului 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, întrucât nu respectă o normă a dreptului Uniunii.

62.      Or, ce se întâmplă atunci când, în împrejurări precum cele în discuție în litigiile principale, valoarea contractelor se situează sub pragurile definite la articolul 7 din Directiva 2004/18(20), astfel încât atribuirea respectivelor contracte nu intră sub incidența normelor și a principiilor stabilite de acest text?

63.      Neglijențele, încălcările sau abuzurile de care s‑ar face vinovat beneficiarul subvenției din fondurile structurale pot să evite calificarea drept „neregularități” în sensul articolului 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006 pentru motivul că aceste comportamente nu ar constitui încălcări ale unei dispoziții a dreptului Uniunii?

64.      Considerăm că răspunsul este negativ. Astfel de nerespectări trebuie să poată fi încadrate în conținutul noțiunii de neregularitate.

65.      În primul rând, deși este adevărat că, în cauzele principale, având în vedere valoarea contractelor, beneficiarii subvenției în calitatea lor de autoritate contractantă nu erau ținuți să respecte normele prevăzute de Directiva 2004/18, totuși, precum orice act al statului prin care se stabilesc condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o prestare de activități economice, atribuirea acestor contracte trebuie să respecte principiile consacrate de Tratatul FUE și să fie supusă cerințelor care decurg de aici, astfel cum au fost precizate de jurisprudența Curții.

66.      În considerentul (2) al Directivei 2004/18, legiuitorul Uniunii a avut grijă să precizeze că, indiferent de valoarea contractelor încheiate în statele membre în numele statului, al colectivităților teritoriale și al altor organisme de drept public, procedura de atribuire trebuie să respecte principiile prevăzute de Tratatul FUE, în special principiul liberei circulații a mărfurilor, principiul libertății de stabilire și principiul libertății de a presta servicii, precum și principiile care decurg din acestea, precum egalitatea de tratament, nediscriminarea, recunoașterea reciprocă, proporționalitatea și transparența.

67.      Astfel cum a reamintit Curtea și în cadrul Hotărârii Impresa Edilux și SICEF(21), această obligație este aplicabilă în cazul atribuirii de contracte de achiziții publice care prezintă un „interes transfrontalier cert”(22), adică pot fi de interes pentru operatori economici cu sediul în alte state membre.

68.      Existența unui interes transfrontalier cert este determinată pe baza unor criterii obiective precum importanța economică a contractului, locul de executare a acestuia sau caracteristicile sale tehnice(23).

69.      În prezentele cauze, revine, așadar, instanței de trimitere sarcina să procedeze la o apreciere nuanțată a tuturor elementelor relevante de care dispune pentru a stabili dacă contractele în cauză prezintă un astfel de interes(24).

70.      În opinia noastră și având în vedere cele câteva elemente de care dispunem, este puțin probabil ca atribuirea contractului în cauză de către Județul Neamț (cauza C‑260/14) să fi prezentat interes pentru întreprinderi care au sediul în alte state membre, ținând seama de miza economică redusă a contractului și de locul de executare a acestuia. Astfel, localitatea Piatra Neamț (România) se află la o distanță de 433 km de frontiera bulgară și valoarea contractului se ridica la 19 410 euro.

71.      În schimb, punctul nostru de vedere este mai nuanțat în privința contractului atribuit de Județul Bacău (cauza C‑261/14). Astfel, deși localitatea Bacău este situată la circa 370 km de frontiera bulgară, nu este mai puțin adevărat că valoarea contractului se ridica la 2 820 515 euro. Or, această cifră nu este nicidecum neglijabilă. Prin urmare, nu este exclus ca anumite întreprinderi cu sediul în Bulgaria, în special, să își fi manifestat interesul.

72.      În ipoteza în care instanța de trimitere ar trebui să considere că unul sau celălalt dintre aceste contracte ar fi putut prezenta interes pentru anumite întreprinderi cu sediul în alte state membre, nerespectările în cauză pot, așadar, să constituie o „neregularitate” în sensul articolului 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, întrucât constituie o încălcare a principiilor prevăzute de Tratatul FUE. Cu toate acestea, revine instanței de trimitere sarcina să verifice dacă aceste acte au adus într‑adevăr un prejudiciu bugetului general al Uniunii prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare.

73.      În al doilea rând, nu trebuie să se ignore faptul că, indiferent de natura încălcării, nelegalitatea este comisă în cadrul unei operațiuni care beneficiază de o finanțare europeană. Or, având în vedere această finanțare, atât operațiunea, cât și ansamblul normelor din dreptul național care i se aplică trebuie să intre în mod necesar în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii.

74.      În consecință, considerăm că criteriul derivat din încălcarea dreptului Uniunii trebuie să fie interpretat în sens larg, astfel încât să includă încălcările dreptului Uniunii stricto sensu, precum și nerespectările dispozițiilor legislative naționale de punere în aplicare a dreptul Uniunii.

75.      De altfel, obiectivele și economia Regulamentului nr. 1083/2006 pledează în favoarea unei astfel de interpretări.

76.      Întrucât angajează finanțele Uniunii, FEDR se întemeiază, în primul rând, pe principiul bunei gestiuni financiare, care prevede utilizarea creditelor bugetare în conformitate cu principiile economiei, eficienței și eficacității.

77.      Acest principiu, aplicabil tuturor domeniilor bugetare administrate prin gestionare partajată, este consacrat la articolul 317 TFUE(25) și este recunoscut de o jurisprudență constantă(26). Este unul dintre principiile de bază pe care se întemeiază Regulamentul nr. 2988/95, iar domeniul său de aplicare a fost definit în capitolul 7 din titlul II din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene(27), în special la articolul 27 din acesta.

78.      În conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare, normele stabilite în cadrul Regulamentului nr. 1083/2006 au drept obiectiv să garanteze că fondurile structurale sunt utilizate eficient și regulamentar, astfel încât, pe de o parte, să protejeze interesele financiare ale Uniunii și, pe de altă parte, să asigure punerea în aplicare eficientă a programelor operaționale(28).

79.      Or, un astfel de obiectiv nu poate fi atins decât dacă subvențiile acordate din fondurile structurale au drept obiect acte și cheltuieli a căror legalitate nu poate fi contestată nici în raport cu dreptul Uniunii, nici în raport cu dreptul național. Astfel, numai prin respectarea acestei condiții se poate garanta eficacitatea acțiunii fondurilor structurale, evitându‑se ca acestea să finanțeze operațiuni frauduloase, care constituie uneori acte de favoritism sau de corupție.

80.      Astfel, în cadrul procedurilor de cerere de ofertă în cauză, nu putem exclude posibilitatea ca, prin aplicarea unor criterii de selecție atât de restrictive, care încalcă dispozițiile naționale privind achizițiile publice, beneficiarii subvenției care acționau în calitate de autoritate contractantă să nu fi avut intenția de a exclude anumiți ofertanți din procedura de atribuire sau, dimpotrivă, de a‑l favoriza pe unul dintre aceștia. Cu siguranță, aceste criterii au împiedicat – dacă nu chiar au descurajat – anumiți operatori economici să depună oferte pentru contractele în cauză și, în consecință, au redus în mod semnificativ numărul de operatori economici în măsură să realizeze contractele. În astfel de situații, deosebit de frecvente în ceea ce privește atribuirea contractelor de achiziții publice(29), criteriile de selecție în cauză sunt susceptibile să ofere un avantaj necuvenit unei întreprinderi anume, ceea ce contravine însuși scopului finanțării europene. În aceste împrejurări, nerespectarea legislației naționale constituie un act care poate afecta interesele financiare ale Uniunii în același mod în care un act încalcă normele dreptului Uniunii. Or, la punctul 45 din Hotărârea Baltlanta(30), Curtea a avut grijă să precizeze că bugetul general al Uniunii trebuie să fie protejat împotriva „oricărei acțiuni sau a oricărei omisiuni care i‑ar putea cauza vreun prejudiciu”. Singura diferență ar consta, eventual, în gravitatea încălcării, în importanța implicațiilor financiare care decurg din aceasta și în cuantumul corecției financiare care urmează să fie adoptată.

81.      În orice caz și în conformitate cu principiul fraus omnia corrumpit, încălcarea legislației naționale atrage după sine ineligibilitatea operațiunii în cauză pentru finanțare europeană.

82.      În vederea protecției intereselor financiare ale Uniunii împotriva oricărei fraude și pentru a garanta realizarea deplină a obiectivelor urmărite de legiuitorul Uniunii în cadrul intervențiilor din fondurile structurale, încălcările legislației naționale săvârșite în cadrul unei operațiuni care beneficiază de o cofinanțare trebuie să fie sancționate în același mod în care se sancționează încălcarea normelor de drept al Uniunii și, în consecință, să poată fi calificate drept „neregularități” în sensul articolului 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006.

83.      De altfel, în lumina acestor obiective a declarat Curtea, la punctul 48 din Hotărârea Baltlanta (C‑410/13, EU:C:2014:2134), că noțiunea „neregularitate” se referă la „utilizarea nelegală a fondurilor Uniunii”. Or, utilizarea nelegală a fondurilor Uniunii poate decurge nu doar dintr‑o nerespectare a normelor de drept al Uniunii, ci și dintr‑o încălcare a dispozițiilor de drept național.

84.      O interpretare largă și dinamică a criteriului derivat din încălcarea unei dispoziții de drept al Uniunii se impune și în ceea ce privește economia Regulamentului nr. 1083/2006 și în special sistemele naționale de gestionare și de control instituite de acesta.

85.      Pentru a se asigura că fondurile structurale sunt utilizate în mod eficient și regulamentar, statele membre sunt ținute, în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare(31), să instituie sisteme performante de gestionare și de control în măsură să garanteze că beneficiarul fondurilor și‑a îndeplinit obligațiile care îi dau dreptul să obțină asistența financiară prevăzută în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul național aplicabil(32).

86.      Astfel, articolul 60 literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 1083/2006 precizează că autoritatea de gestionare este însărcinată, în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare, pe de o parte, să se asigure că operațiunile sunt „conforme, pe toată durata execuției lor, cu normele comunitare și interne aplicabile” și, pe de altă parte, să controleze dacă toate cheltuielile declarate de beneficiari sunt „în conformitate cu normele comunitare și interne”.

87.      În același mod, articolul 61 litera (b) punctul (ii) din acest regulament precizează că autoritatea de certificare a unui program operațional este însărcinată să certifice că toate „cheltuielile declarate sunt conforme cu normele comunitare și interne aplicabile și au fost suportate pentru operațiunile selecționate pentru finanțare în conformitate cu criteriile aplicabile programului și [cu normele] comunitare și interne aplicabile”.

88.      Aceleași obligații revin autorității de audit conform articolului 62 alineatul (1) din regulamentul în cauză coroborat cu articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1828/2006.

89.      Prin urmare, statele membre sunt ținute să retragă integral sau parțial finanțarea europeană dacă se constată nerespectări în aplicarea reglementării Uniunii sau a legislației naționale, compatibilitatea operațiunii cu dispozițiile comunitare și interne aplicabile reprezentând o condiție de eligibilitate a operațiunii pentru finanțare.

90.      Corecțiile financiare pe care statele membre sunt ținute să le adopte conform articolului 98 din Regulamentul nr. 1083/2006 vizează, de altfel, să „restabilească o situație în care cheltuielile care fac obiectul unei cereri de cofinanțare din fondurile structurale sunt în totalitate legale și regulamentare, în conformitate cu normele și reglementările aplicabile la nivel național și la nivelul Uniunii”(33).

91.      Astfel cum constatăm, controalele care cad în sarcina statelor membre au, prin urmare, drept obiectiv garantarea legalității și a regularității tuturor operațiunilor(34) nu doar în raport cu dreptul Uniunii, ci și cu dreptul național, în ceea ce privește toate aspectele acestora, fie ele administrative, financiare, tehnice sau fizice(35).

92.      În acest context, considerăm că limitarea conținutului noțiunii „neregularitate” la încălcările „dreptului Uniunii” stricto sensu este contradictorie și riscă, pe de altă parte, să lipsească de efectul lor util procedurile de control prevăzute de Regulamentul nr. 1083/2006.

93.      În plus, o astfel de interpretare ni se pare artificială. Astfel, toate elementele pe care le‑am expus anterior converg în a demonstra că actul cofinanțării participă la o operațiune unică și indivizibilă a cărei legalitate nu poate fi apreciată decât ca un tot unitar, adică din perspectiva normelor de drept al Uniunii „și” a legislației naționale aplicabile. Dacă operațiunea a fost realizată sau cheltuiala a fost angajată cu încălcarea normelor dreptului național, aceasta nu mai este eligibilă pentru finanțare din FEDR. Respectarea normelor comunitare și naționale participă la realizarea aceluiași obiectiv. Prin urmare, ar fi lipsit de sens să se facă o distincție între nerespectările care intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii și cele comise în raport cu dreptul național.

94.      Aceste elemente derivate din însăși economia Regulamentului nr. 1083/2006 susțin interpretarea largă a criteriului de încălcare a dreptului Uniunii, în sensul unei încălcări nu doar a dreptului Uniunii, ci și a dispozițiilor din dreptul național care intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii.

95.      În definitiv, o astfel de interpretare nu face decât să anticipeze modificările introduse de legiuitorul Uniunii prin Regulamentul nr. 1303/2013, în special în cadrul definiției noțiunii „neregulă”.

96.      Acest regulament, reamintim, abrogă Regulamentul nr. 1083/2006 cu efect de la 1 ianuarie 2014.

97.      Potrivit articolului 2 punctul 36 din Regulamentul nr. 1303/2013, noțiunea „neregulă” desemnează „orice încălcare a dreptului Uniunii sau a dreptului național în legătură cu aplicarea sa”(36).

98.      Principiul compatibilității operațiunii stabilit la articolul 6 din acest regulament, intitulat „Conformitatea cu dreptul Uniunii și legislația națională”, prevede în prezent că operațiunile sprijinite de fondurile structurale trebuie să fie „conforme cu dreptul Uniunii și cu legislația națională care vizează punerea sa în aplicare”(37).

99.      În plus, autoritățile de gestionare și de control sunt, de acum, însărcinate să verifice, conform articolului 125 alineatul (4) litera (a) din acest regulament, furnizarea de produse și de servicii cofinanțate și faptul că cheltuielile aferente sunt în conformitate cu legislația aplicabilă a Uniunii și cu legislația națională care vizează punerea sa în aplicare.

100. Or, „legislația națională care vizează punerea […] în aplicare a [dreptului Uniunii]” este constituită din ansamblul normelor din ordinea juridică internă care vizează punerea în aplicare a legislației Uniunii. Această expresie desemnează nu doar legislația națională rezultată din transpunerea dreptului Uniunii, ci și ansamblul normelor destinate punerii în aplicare a dreptul Uniunii la nivel național, precum normele naționale care reglementează eligibilitatea cheltuielilor pentru finanțare europeană.

101. Având în vedere ansamblul acestor elemente, considerăm, în consecință, că nerespectarea, de către o autoritate contractantă care beneficiază de o subvenție din fonduri structurale, a normelor naționale privind atribuirea contractelor de achiziții publice, cu ocazia atribuirii contractului care are ca obiect realizarea acțiunii subvenționate, poate să constituie o „neregularitate” în sensul articolului 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, în măsura în care acest act are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare.

B –    Cu privire la a doua întrebare, referitoare la natura corecțiilor financiare

102. Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere ridică problema naturii corecțiilor financiare pe care statele membre sunt ținute să le adopte în temeiul articolului 98 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 1083/2006.

103. Potrivit acestei dispoziții, „[s]tatele membre procedează la corecțiile financiare necesare pentru neregularitățile individuale sau sistemice constatate în operațiunile sau în programele operaționale. Corecțiile la care procedează statele membre constau în anularea totală sau parțială a participării publice pentru programul operațional. Statele membre țin seama de natura și de gravitatea neregularităților și a pierderii financiare care rezultă pentru fonduri”.

104. Instanța de trimitere solicită, în special, să se stabilească dacă aceste corecții constituie o „măsură administrativă” în sensul articolului 4 din Regulamentul nr. 2988/95 sau o „sancțiune administrativă” în sensul articolului 5 litera (c) din acest regulament.

105. Curtea a precizat deja în repetate rânduri că „[o]bligația [de a restitui un avantaj primit în mod nejustificat printr‑o practică nelegală] nu constituie o sancțiune, ci este simpla consecință a constatării că nu au fost respectate condițiile necesare pentru obținerea avantajului care rezultă din reglementarea Uniunii, făcând ca avantajul primit să fie nedatorat”(38).

106. Nu identificăm niciun motiv pentru a ne îndepărta de această jurisprudență.

107. Prin urmare, vom propune Curții să declare că articolul 98 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretat în sensul că orice corecție financiară pe care statele membre sunt ținute să o adopte în cazul constatării unei neregularități care afectează operațiunea cofinanțată constituie o „măsură administrativă” în sensul articolului 4 din Regulamentul nr. 2988/95.

108. Având în vedere răspunsul propus, nu este necesar să se răspundă la a treia și la a patra întrebare adresate de instanța de trimitere. Prin urmare, astfel cum reiese din modul de redactare a întrebărilor și din motivarea deciziilor de trimitere, Curtea de Apel Bacău a adresat întrebările în cauză în ipoteza în care Curtea ar considera că o corecție financiară adoptată de statele membre în temeiul articolului 98 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 1083/2006 constituie o „sancțiune administrativă” în sensul articolului 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95.

IV – Concluzie

109. Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate de Curtea de Apel Bacău după cum urmează:

„1)      Nerespectarea, de către o autoritate contractantă care beneficiază de o subvenție din fonduri structurale, a normelor naționale privind atribuirea contractelor de achiziție publică, cu ocazia atribuirii contractului care are ca obiect realizarea acțiunii subvenționate, poate să constituie o «neregularitate» în sensul articolului 2 punctul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999, în măsura în care acest act are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare.

2)      Articolul 98 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretat în sensul că corecțiile financiare pe care statele membre sunt ținute să le adopte în cazul constatării unei neregularități care afectează operațiunea cofinanțată constituie «măsuri administrative» în sensul articolului 4 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene.”


1 – Limba originală: franceza.


2 – Regulamentul Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO L 312, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 1, p. 166).


3 – Regulamentul Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 (JO L 210, p. 25, Ediție specială, 14/vol. 2, p. 64).


4 – Un „program operațional” este, în sensul articolului 2 punctul 1 din Regulamentul nr. 1083/2006, „un document prezentat de un stat membru și adoptat de Comisie care definește o strategie de dezvoltare în conformitate cu un ansamblu coerent de priorități, pentru a cărui realizare se face apel la un fond sau în cadrul obiectivului de convergență, la Fondul de coeziune și la FEDER”.


5 – Regulamentul Consiliului din 21 iunie 1999 de stabilire a dispozițiilor generale privind fondurile structurale (JO L 161, p. 1).


6 – Regulamentul Comisiei din 8 decembrie 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regională (JO L 371, p. 1, Ediție specială, 14/vol. 3, p. 17, și rectificarea publicată în JO 2007, L 45, p. 3), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 846/2009 al Comisiei din 1 septembrie 2009 (JO L 250, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul nr. 1828/2006”).


7 – Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (JO L 347, p. 320).


8 – Informațiile privind programul în cauză sunt incluse în dosarul național și sunt disponibile pe site‑ul internet al Comisiei (http://ec.europa.eu/regional_policy/fr/atlas/programmes/2007-2013/romania/operational‑programme‑regional‑operational‑programme?countryCode=RO&regionId= 389) și, în limba română, la adresa de internet: http://www.inforegio.ro/en/regio-2007-2014-en/documente-de-programare.html


9 – A se vedea în special documentul Consiliului Județean Neamț intitulat „Achiziție publică de servicii – Achiziționarea serviciilor de audit în cadrul proiectului: «Reabilitarea, extinderea și modernizarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Roman»”, mai 2011, punctul 1.1. Acest document este inclus în dosarul național. A se vedea de asemenea, în ceea ce privește punerea în aplicare a axei prioritare nr. 3 a Programului Operațional Regional 2007-2013, secțiunea I.4 din Ghidul solicitantului, disponibil în limba română la adresa de internet http://www.inforegio.ro/ro/axa-3.html, la linkul „Domeniul major de intervenție 3.1”.


10 –      Cu excepția primei întrebări, formulată doar în cadrul cauzei C‑260/14, instanța de trimitere adresează întrebări identice în cele două cauze.


11 –      Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (JO L 134, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116).


12 –      Semnalăm că, deși această mențiune lipsește din cuprinsul celei de a patra întrebări formulate în cadrul cauzei C‑260/14, ea figurează în mod explicit în cuprinsul aceleiași întrebări formulate în cadrul cauzei C‑261/14. Pe de altă parte, această mențiune este pe deplin coerentă cu fondul întrebării.


13 – C‑599/13, EU:C:2014:2462.


14 – Punctele 32 și 33, precum și jurisprudența citată.


15 – Punctul 37 și jurisprudența citată.


16 – A se vedea, în această privință, nota de subsol 1 din documentul Comisiei intitulat „Orientări pentru determinarea corecțiilor financiare care trebuie aplicate cheltuielilor cofinanțate din fondurile structurale și fondurile de coeziune în cazul nerespectării normelor în materie de contracte de achiziții publice” (COCOF 07/0037/03).


17 – Articolul 11 din această convenție evocă neregularitățile care pot conduce la o restituire parțială sau totală a subvenției în urma controlului și printre acestea figurează încălcarea obligațiilor europene.


18 – A se vedea, în special, ghidul de informare inclus în dosarul unei cereri pentru subvenție din FEDR disponibil pe site‑ul internet al regiunii Centre (Franța), la următoarea adresă: http://www.europe‑centre.eu/fr/53/PO_FEDER_Centre.html


19 – A se vedea al doilea document care figurează la nota de subsol 9, secțiunea I.5, la criterii de eligibilitate (Cheltuieli eligibile), p. 8, și secțiunea II, p. 13. A se vedea, de asemenea, adresa de internet menționată la nota de subsol 8 (p. 155 din document).


20 – În temeiul articolului 7 literele (a) și (c) din directiva în cauză, aceasta se aplică, pe de o parte, contractelor de achiziții publice de bunuri și de servicii a căror valoare estimată, fără taxa pe valoarea adăugată (TVA), este egală sau mai mare de 162 000 de euro și, pe de altă parte, contractelor de achiziții publice de lucrări a căror valoare estimată, fără TVA, este egală sau mai mare de 6 242 000 de euro.


21 – C‑425/14, EU:C:2015:721.


22 – Punctul 21 și jurisprudența citată. Această jurisprudență este evocată de Comisie la punctul 1.3 din Comunicarea interpretativă privind legislația comunitară aplicabilă procedurilor de atribuire a contractelor nesupuse sau parțial supuse dispozițiilor directivelor privind achizițiile publice (JO 2006, C 179, p. 2), precum și la p. 11 din Orientările pentru determinarea corecțiilor financiare care trebuie aplicate cheltuielilor cofinanțate din fondurile structurale și fondurile de coeziune în cazul nerespectării normelor în materie de contracte de achiziții publice, sus‑menționate.


23 – Hotărârile Ordine degli Ingegneri della Provincia di Lecce și alții (C‑159/11, EU:C:2012:817, punctul 23 și jurisprudența citată), precum și Belgacom (C‑221/12, EU:C:2013:736, punctul 29 și jurisprudența citată).


24 – Hotărârea Belgacom (C‑221/12, EU:C:2013:736, punctul 30 și jurisprudența citată).


25 – Conform articolului 317 primul paragraf TFUE, „Comisia, în cooperare cu statele membre, execută bugetul, în conformitate cu dispozițiile regulamentelor adoptate pentru punerea în aplicare a articolului 322, pe propria răspundere și în limita creditelor alocate, în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare. Statele membre cooperează cu Comisia astfel încât creditele să fie folosite în conformitate cu principiile bunei gestiuni financiare”.


26 – A se vedea în special Hotărârea Irlanda/Comisia (C‑199/03, EU:C:2005:548, punctul 25).


27 – JO L 248, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 198. Regulament astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1995/2006 al Consiliului din 13 decembrie 2006 (JO L 390, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 7, p. 137), denumit în continuare „Regulamentul nr. 1605/2002”.


28 – A se vedea în special considerentele (61) și (66) ale acestui regulament.


29 –      A se vedea raportul întocmit de Curtea de Conturi a Uniunii Europene, intitulat „Utilizarea optimă a fondurilor UE: o analiză panoramică a riscurilor pentru gestiunea financiară a bugetului UE”, Oficiul pentru publicații al Uniunii Europene, 2014, în mod special p. 100, punctul 14.


30 – C‑410/13, EU:C:2014:2134. În cauza în care s‑a pronunțat această hotărâre, Curtea trebuia să interpreteze noțiunea „neregularitate” în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 1260/1999, care vizează controlul financiar pe care trebuie să îl instituie statele membre asupra intervențiilor din fondurile structurale (normele stabilite la această dispoziție figurează acum la articolele 60 și 61 din Regulamentul nr. 1083/2006).


31 – A se vedea Hotărârea Italia/Comisia (T‑308/05, EU:T:2007:382, punctul 109).


32 – A se vedea în această privință Hotărârea Baltlanta (C‑410/13, EU:C:2014:2134), în care Curtea a făcut trimitere explicită la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 438/2001 al Comisiei din 2 martie 2001 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului nr. 1260/1999 privind sistemele de gestionare și control pentru asistența acordată prin Fondurile Structurale (JO L 63, p. 21, Ediție specială, 14/vol. 1, p. 39). Acest articol 4 preciza în mod foarte clar că sistemele de gestionare și de control aferente punerii în aplicare a unui program operațional trebuiau să includă proceduri prin care să se garanteze că serviciile cofinanțate respectă legislația internă și comunitară în vigoare privind, în special, eligibilitatea cheltuielilor subvenționate din fondurile structurale în cadrul asistenței în cauză și normele privind achizițiile publice. Întrucât Regulamentele nr. 1260/1999 și 438/2001 au fost abrogate prin Regulamentul nr. 1083/2006, aceste norme figurează acum la articolele 60 și 61 din acest din urmă regulament.


33 – A se vedea considerentul (3) al Deciziei Comisiei din 19 octombrie 2011 de aprobare a Orientărilor privind principiile, criteriile și baremele indicative pentru calcularea corecțiilor financiare aplicate de Comisie conform articolelor 99 și 100 din Regulamentul nr. 1083/2006 [C(2011) 7321 final]. A se vedea de asemenea p. 2 din Orientările privind principiile, criteriile și baremele indicative aplicabile de serviciile Comisiei pentru determinarea corecțiilor financiare conform articolului 39 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1260/99 [C(2001) 476].


34 – A se vedea considerentul (66) al Regulamentului nr. 1083/2006. A se vedea de asemenea articolul 28a alineatul (2) litera (d) și articolul 53b alineatul (2) din Regulamentul nr. 1605/2002 [articolul 59 alineatul (2) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului nr. 1605/2002 (JO L 298, p. 1)], precum și Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu intitulată „Responsabilitățile respective ale statelor membre și ale Comisiei în gestionarea partajată a fondurilor structurale și a Fondului de coeziune – situația actuală și perspective pentru noua perioadă de programare de după 2006” [COM(2004) 580 final].


35 – Articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1828/2006.


36 – Sublinierea noastră.


37Idem.


38 – A se vedea Hotărârea Somvao (C‑599/13, EU:C:2014:2462, punctul 36 și jurisprudența citată).

Sursa: C.J.U.E.

 

Curtea Constitutionala: Neconstitutionalitatea art.66 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora

DECIZIA Nr.66
din 26 februarie 2015
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.2 alin.(1) lit.a) și art.66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, precum și a celor ale pct.2 subpct.2.3 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.47/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.66/2011
Publicată în Monitorul Oficial nr.236 din 07.04.2015
Augustin Zegrean
— președinte
Valer Dorneanu
— judecător
Petre Lăzăroiu
— judecător
Mircea Ștefan Minea
— judecător
Daniel Marius Morar
— judecător
Mona-Maria Pivniceru
— judecător
Puskás Valentin Zoltán
— judecător
Simona-Maya Teodoroiu
— judecător
Tudorel Toader
— judecător
Cristina Cătălina Turcu
— magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.2 alin.(1) lit.a) și ale anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, excepție ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bacău — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr.44/32/2014 al acestei instanțe și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr.486D/2014.
2. Dezbaterile inițiale au avut loc în ședința publică din 18 decembrie 2014, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor art.57 și art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și ale art.56 alin.(2) teza a doua din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, adoptat prin Hotărârea Plenului Curții Constituționale nr.6/2012, a amânat pronunțarea pentru data de 15 ianuarie 2015, dată la care, pentru același motiv, a amânat pronunțarea la data de 3 februarie 2015. În vederea lămuririi problemelor ridicate, au fost solicitate, în temeiul art.76 din Legea nr.47/1992, comunicarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și de către Departamentul pentru Lupta Antifraudă-DLAF a unor puncte de vedere cu privire la aplicarea în practică a dispozițiilor art.66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011. S-a solicitat, de asemenea, Curților de Apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție jurisprudența acestora cu privire la modul de interpretare și aplicare a acestor prevederi legale. La data de 3 februarie 2015, Curtea, constatând că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit art.58 alin.(1) teza întâi din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 26 februarie 2015, în temeiul art.14 din Legea nr.47/1992.
3. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că achiesează la concluziile formulate la termenul din data de 18 decembrie 2014, în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepției, adăugând că prin textele de lege criticate legiuitorul a urmărit limitarea în timp a prevederilor Ordonanței Guvernului nr.79/2003 în raport cu două criterii: pe de-o parte, intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.66/2011, iar, pe de altă parte, momentul desfășurării activității de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
5. Prin Încheierea din 8 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 44/32/2014, Curtea de Apel Bacău — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.2 alin.(1) lit.a) și ale anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. Excepția a fost ridicată de instanța de judecată, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluționarea acțiunii în contencios administrativ prin care Unitatea Administrativ — Teritorială Județul Neamț a solicitat anularea unei decizii și a unei note de neconformitate emise de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, notă prin care s-a aplicat sancțiunea prevăzută la pct.2 subpct.2.3 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.47/2014, pentru o neregulă comisă înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011.
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că materia controlului utilizării fondurilor europene a fost reglementată succesiv prin două acte normative, respectiv Ordonanța Guvernului nr.79/2003 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011. Noțiunea de neregulă este definită de art.2 alin.(1) lit.a) din Ordonanța Guvernului nr.79/2003 și de art.2 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011. Între cele două definiții sunt deosebiri esențiale de conținut. Sub imperiul Ordonanței Guvernului nr.79/2003 era necesar să se fi produs un prejudiciu, pe când prin art.2 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 este reglementat prejudiciul nu doar ca un fapt cert și determinabil, ci și ca potențialitate. Deși reglementarea prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 este mai clară, discutabilă este aplicarea acestei ordonanțe unor abateri săvârșite anterior intrării sale în vigoare.
7. Dispozițiile cu caracter tranzitoriu se regăsesc în art.66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011. În aparență, din acest text ar rezulta că este vorba doar de procedura de aplicare a controalelor, însă, la o examinare mai atentă, se constată că textul se referă și la stabilirea creanțelor bugetare, care, în materia nerespectării normelor privind achizițiile publice, se concretizează prin aplicarea de corecții financiare. Or, în măsura în care Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 se aplică unor abateri constatate în legătură cu contractele de achiziție publică încheiate anterior intrării sale în vigoare, dispozițiile art.2 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011, precum și ale anexei la ordonanță sunt neconstituționale în raport cu art.15 alin.(2) din Constituție.
8. Potrivit prevederilor art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată, în esență, că definirea noțiunii de neregulă și stabilirea corecțiilor financiare aplicabile în cazul nerespectării normelor privind achizițiile publice erau, anterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.66/2011, reglementate prin intermediul Ordonanței Guvernului nr.79/2003. Din interpretarea per a contrario a prevederilor art.66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 rezultă că activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare desfășurate după intrarea în vigoare a ordonanței se finalizează și se valorifică cu aplicarea acestui act normativ.
10. Constatându-se că aplicarea în timp a Ordonanței Guvernului nr.79/2003 a generat stabilirea unor debite excesive în sarcina beneficiarilor fondurilor europene, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 a consacrat în art.2 alin.(1) lit. n) principiul proporționalității, care s-a materializat în anexa la ordonanța de urgență.
11. Din analiza comparativă a dispozițiilor cuprinse în Ordonanța Guvernului nr.79/2003 și a celor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 se constată că prevederile de natură fiscală ale celor două ordonanțe reglementează în mod evident situații juridice obiective, așa încât aplicarea unor corecții fiscale mai favorabile reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 unor situații juridice obiective (nereguli) consemnate sub imperiul Ordonanței Guvernului nr.79/2003 nu aduce atingere principiului neretroactivității legii.
12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
13. Potrivit prevederilor art.76 din Legea nr.47/1992 au fost solicitate puncte de vedere de la Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și de la Departamentul pentru Lupta Antifraudă —- DLAF. A fost solicitată, de asemenea, jurisprudență relevantă de la Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Cluj — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Pitești — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Târgu Mureș — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și
fiscal, Curtea de Apel Timișoara — Secția de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Suceava — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția de contencios administrativ și fiscal.
14. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a transmis punctul său de vedere înregistrat la Registratura jurisdicțională a Curții Constituționale cu nr.487 din 27 ianuarie 2015, la care a anexat în copie observațiile scrise transmise de Comisia Europeană în cauzele conexate C-260/14 și C-261/2014 Județul Neamț și alții și deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție — Secția contencios administrativ și fiscal nr. 3.017 din 25 iunie 2014, nr.5.323 din 21 mai 2013, nr.2.757 din 11 iunie 2014 și nr.5.322 din 21 mai 2013. În punctul de vedere transmis, a arătat, în esență, că din interpretarea per a contrario a prevederilor art.66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 rezultă că activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare desfășurate după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor acestui act normativ. Din analiza comparativă a dispozițiilor cuprinse în Ordonanța Guvernului nr.79/2003 și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 se constată că prevederile de natură fiscală ale celor două ordonanțe reglementează în mod evident situații juridice obiective astfel încât aplicarea unor corecții fiscale mai favorabile reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 unor situații juridice obiective — nereguli — consemnate sub imperiul Ordonanței Guvernului nr.79/2003 nu încalcă principiul neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.(2) din Legea fundamentală. Aceleași argumente sunt reținute și de Curtea de Apel Suceava — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Sentința nr. 105 din 19 martie 2012 și de Curtea de Apel Pitești — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Sentința nr.100/F-cont din 3 aprilie 2013.
15. Departamentul pentru Lupta Antifraudă — DLAF a transmis punctul său de vedere, înregistrat la Registratura jurisdicțională a Curții Constituționale sub nr.505 din 28 ianuarie 2015, în care a arătat, în esență, că neregulile săvârșite înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data săvârșirii lor. Așadar, autoritățile de gestionare a fondurilor europene, în activitatea de constatare a creanței bugetare, trebuie să aplice legea în vigoare la momentul desfășurării activității de constatare și, ulterior, să identifice și să aplice legea în vigoare la momentul săvârșirii neregulii, pentru încadrarea juridică a acestora, dar și pentru constatarea efectelor juridice pe care le produc. Așa fiind, se apreciază că neregulile săvârșite înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.66/2011 nu pot atrage corecții financiare în temeiul acestui act normativ dacă activitatea de control are loc după intrarea acestuia în vigoare, așa cum rezultă din interpretarea per a contrario a prevederilor art.66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011, deoarece s-ar încălca atât principiile de aplicare a legii în timp, cât și cele de predictibilitate și de securitate juridică a normei civile.
16. Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Cluj — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Târgu Mureș — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel Timișoara — Secția de contencios administrativ și fiscal, în hotărârile comunicate la dosar, rețin că atât calificarea neregulii săvârșite înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, cât și corecțiile financiare dispuse, în cazul în care activitatea de control se desfășoară după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.66/2011, se fac potrivit acestui act normativ, printr-o interpretare per a contrario a prevederilor art.66 din ordonanța de urgență.
17. Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția de contencios administrativ și fiscal, prin deciziile nr.5.322 și nr.5.323 din 21 mai 2013 și Decizia nr.2.757 din 11 iunie 2014, reține că interpretarea normei tranzitorii cuprinse în art.66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011, conform argumentației per a contrario conduce la concluzia potrivit căreia, în situația în care activitățile de constatare și de stabilire a neregulilor se desfășoară la o dată ulterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.66/2011, concluziile acestora se vor finaliza și valorifica cu aplicarea prevederilor acestui act normativ. Aplicarea prevederilor noului act normativ a fost realizată în virtutea normei tranzitorii sus-arătate, astfel că nu se poate aprecia că a fost încălcat principiul neretroactivității legii civile, de natură a atrage nulitatea actului de constatare, ci, dimpotrivă, stabilirea unor posibile nereguli s-a realizat în mod just prin raportare la legislația în vigoare la momentul verificării conform art.66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011. În plus, în Decizia nr.2.757 din 11 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția de contencios administrativ și fiscal reține că „atâta vreme cât prevederile art.66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 se bucură de prezumția de constituționalitate de care se bucură orice act legislativ, dispozițiile acestei ordonanțe rămân pe deplin aplicabile.”
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale autorităților și jurisprudența în materie comunicate la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
18. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art.146 lit.d) din Constituție, precum și ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
19. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut de către instanța de judecată în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispozițiile art.2 alin.(1) lit.a) și ale anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.
20. În realitate, din motivarea excepției ridicate din oficiu de către instanța de judecată, precum și din circumstanțele cauzei, Curtea observă că obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 2 alin.(1) lit.a) și ale art.66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.461 din 30 iunie 2011, precum și cele ale pct.2 subpct.2.3 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 intitulată „Corecțiile/Reducerile financiare aplicabile cheltuielilor aferente proiectelor finanțate din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora în caz de nerespectare a reglementărilor privind achizițiile, cu excepția achizițiilor derulate de beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007—2013”, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 47/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.480 din 28 iunie 2014.
21. Ulterior datei sesizării Curții Constituționale, în temeiul art.II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.47/2014, anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 a fost modificată și înlocuită cu anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.47/2014. Sancțiunea aplicată în cauză a avut însă ca temei prevederile pct.2 subpct.2.3 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 47/2014, astfel încât, potrivit Deciziei nr.766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.549 din 3 august 2011, Curtea urmează să se pronunțe asupra lor. În aceste condiții, textele de lege criticate au următorul conținut:
— Art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011: „(1) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) neregulă — orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.”;
— Art.66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011: „Activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr.529/2003, cu modificările și completările ulterioare.”;
— Pct.2 subpct.2.3 din anexa la ordonanța de urgență:
„…”
22. Instanța de judecată care a ridicat excepția apreciază că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art.15 alin.(2) potrivit cărora „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.
23. Din analiza dosarului în care a fost invocată excepția, Curtea observă că Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Neamț are calitatea de beneficiar al Contractului de finanțare nr. 1.091/30 noiembrie 2010, cod SMIS 3556, din cadrul Programului operațional regional 2007—2013 pentru proiectul „Reabilitarea, extinderea și modernizarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Roman”. În executarea acestui contract s-a inițiat procedura de achiziție publică pentru atribuirea unui contract de servicii de audit. La data de 1 iunie 2011 s-a publicat invitația de participare în sistemul electronic de achiziții publice — SEAP. La acest moment, reținut ulterior în Nota de neconformitate nr.23.875/22 aprilie 2013 ca fiind momentul săvârșirii neregulii, erau în vigoare prevederile Ordonanței Guvernului nr.79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.622 din 30 august 2003. Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 a intrat în vigoare ulterior, la data de 30 iunie 2011. La data de 22 aprilie 2013, ca urmare a verificării cererii de rambursare nr.9, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2007—2013 a identificat două nereguli, respectiv restricționarea accesului operatorilor economici la procedura de atribuire a contractului, precum și introducerea în Fișa de date a achiziției a unei solicitări care nu avea relevanță în raport cu obiectul contractului, ceea ce a dus la încălcarea prevederilor art.178 alin.(2) și art.179 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.418 din 15 mai 2006, precum și a prevederilor art.8 alin.(1) din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.625 din 20 iulie 2006. Neregulile au fost constatate ca urmare a verificării procedurii de achiziție publică anterior menționată și au fost consemnate în Nota de neconformitate nr.23.875/ 22 aprilie 2013 prin care s-a aplicat și corecția financiară reglementată la pct.2 subpct.2.3 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011, în temeiul art.66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011. Nota de neconformitate a fost contestată pe cale administrativă la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care prin Decizia nr.279/18 noiembrie 2013 a respins contestația. În consecință, Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Neamț s-a adresat instanței de contencios administrativ solicitând anularea Deciziei și Notei de neconformitate. În acest cadru procesual, instanța de judecată a ridicat din oficiu prezenta excepție de neconstituționalitate.
24. Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că materia prevenirii, constatării și sancționării neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene a fost reglementată prin două acte normative succesive, respectiv Ordonanța Guvernului nr.79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. Definiția neregulii, la data săvârșirii acesteia în prezenta cauză, era cuprinsă în art.2 lit.a) din Ordonanța Guvernului nr.79/2003, modificat prin art.I pct.2 din Ordonanța Guvernului nr.20/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.613 din 20 august 2008, potrivit căruia „a) neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, precum și cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziții, care prejudiciază bugetul general al Comunității Europene și/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită”. În prezent, definiția neregulii este cuprinsă în art.2 lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011, potrivit căruia „neregulă — orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.” Curtea observă că definiția neregulii cuprinsă în art.2 lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 este o preluare a prevederilor art.1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr.2.988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene, publicat
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr.312 din 23 decembrie 1995, potrivit cărora „Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate”, precum și a celor ale art.2 pct.7 din Regulamentul (CE) nr.1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr.1.260/1999, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene seria L nr.210 din 31 iulie 2006, potrivit cărora „«neregularitate» înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general”. Potrivit observațiilor scrise transmise de Comisia Europeană în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14 Județul Neamț și alții, comunicate la dosarul Curții Constituționale de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în anexă la punctul său de vedere (paragraful 14), o acțiune sau inacțiune poate fi calificată drept „neregulă” dacă sunt reunite trei condiții: (1) să se fi încălcat o normă din dreptul Uniunii, (2) să fie cauzată de un operator economic și (3) să aibă, sau să poată avea, ca efect prejudicierea bugetului Uniunii Europe. Cu privire la „dreptul Uniunii”, Comisia arată că prevederile de drept național care sunt menite să pună în aplicare legislația Uniunii, inclusiv cele referitoare la procedura de achiziții publice, incidente în prezenta cauză, trebuie să fie considerate ca intrând sub incidența art.1 alin.(2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr.2.988/95. Din compararea celor două definiții, pe de-o parte cea cuprinsă în Ordonanța Guvernului nr.79/2003, pe de altă parte cea cuprinsă în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011, Curtea observă că acestea nu au un conținut identic, elementul cel mai important de diferențiere constituindu-l potențialitatea prejudiciului, care este reglementată numai în art.2 lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011.
25. Curtea observă că, potrivit art.2 alin.(1) lit.o) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011, aplicarea de corecții financiare semnifică măsurile administrative luate de autoritățile competente, în conformitate cu prevederile ordonanței de urgență, care constau în excluderea de la finanțarea din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora a cheltuielilor pentru care a fost constatată o neregulă, în speță constând într-o reducere procentuală din suma solicitată la plată. Aceste prevederi preiau conținutul normativ al art.98 alin.(2) teza a doua din Regulamentul (CE) nr.1.083/2006 potrivit căruia „Corecțiile la care procedează statele membre constau în anularea totală sau parțială a participării publice pentru programul operațional.” În plus, analizând comparativ dispozițiile art.4 și art.5 din Regulamentul (CE, Euratom) nr.2.988/95, Curtea constată că noțiunea de „corecții financiare” are semnificația de măsură administrativă, iar nu de sancțiune administrativă. În acest sens sunt și observațiile scrise transmise de Comisia Europeană în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14 Județul Neamț și alții.
26. Având în vedere cele expuse la paragraful anterior, Curtea observă că un alt element de diferențiere între actele normative comparate îl constituie modul de reglementare a corecțiilor/reducerilor financiare aplicabile cheltuielilor aferente proiectelor finanțate din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora în caz de nerespectare a reglementărilor privind achizițiile. Astfel, art.6 alin.(1), coroborat cu art.17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011, reglementează obligația autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene de a exclude integral sau parțial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare, în situația în care — în procesul de verificare a solicitărilor de plată — acestea determină existența unor astfel de cheltuieli, cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia. În acest sens se reglementează prin anexa la ordonanța de urgență, în forma în vigoare la data întocmirii Notei de neconformitate în prezenta cauză, abaterea constatată, descrierea abaterii constatate și corecția/reducerea procentuală. Or, în conținutul normativ al Ordonanței Guvernului nr.79/2003 reglementarea principiului proporționalității nu se regăsește, astfel încât corecțiile/ reducerile se puteau face cu privire la întreaga sumă solicitată la rambursare. În concluzie, Curtea constată că, sub aspectul definirii neregulii, prevederile art.2 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 sunt mai severe în sensul că reglementează și cu privire la potențialitatea prejudicierii bugetului Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit, în schimb, sub aspectul corecțiilor/reducerilor în cazul constatării neregulilor, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.66/2011 sunt însă mai favorabile decât cele ale Ordonanței Guvernului
nr.79/2003, stabilind în anexa la ordonanța de urgență corecții/reduceri procentuale, potrivit principiului proporționalității.
27. Din analiza efectuată, Curtea reține că fapta pentru care sunt aplicate corecții financiare este definită ca „neregulă” atât în legislația națională, cât și în aceea a Uniunii Europene, având un conținut caracteristic, ce nu poate fi subsumat unei fapte penale sau contravenționale, iar corecțiile financiare, constând în speță în reduceri procentuale, reprezintă măsuri administrative, fără a avea caracterul unor sancțiuni penale sau contravenționale.
28. Având în vedere cele constatate la paragraful anterior, Curtea observă că nici prevederile Ordonanței Guvernului nr. 79/2003 și nici cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr.66/2011, în ansamblul lor, nu se subsumează noțiunii de „lege penală sau contravențională”, pentru ca Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 să constituie, eventual, o excepție de la aplicarea principiului neretroactivității prevăzut de art.15 alin.(2) din Constituție. Astfel, potrivit art.141 din Codul penal din 1968 ori art.173 din Codul penal, precum și celor reținute prin Decizia nr.265 din 6 mai 2014 (paragraful 47), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.372 din 20 mai 2011, în sensul că „art.1 alin.(1) din Codul penal stabilește că legea penală prevede faptele care constituie infracțiuni, motiv pentru care în absența unei incriminări nu se poate vorbi de o lege penală”, Curtea observă că nici în conținutul normativ al Ordonanței Guvernului nr.79/2003 și nici în cel al Ordonanței de urgență a Guvernului nr.66/2011 nu sunt incriminate fapte care constituie infracțiuni. Observând prevederile art.2 alin.(1) lit.b), art.8 și 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, Curtea constată că în cazul existenței unor indicii de fraudă, definite ca infracțiuni săvârșite în legătură cu obținerea ori utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, incriminate de Codul penal sau legi speciale, structurile de control au obligația să sesizeze Departamentul pentru Lupta Antifraudă — DLAF și organele de urmărire penală. De asemenea, Curtea observă că, potrivit art. 1 coroborat cu art.3 și 5 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.410 din 25 iulie 2001, legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală, iar actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea, sancțiune care poate fi principală: avertismentul, amenda contravențională și obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ori complementară, cum ar fi, de exemplu, suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități, închiderea unității, blocarea contului bancar. Observând cele reținute la paragraful 25 din prezenta decizie, precum și din examinarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr.79/2003 și Ordonanței de urgență a Guvernului nr.66/2011, Curtea constată că aceste acte normative nu reglementează în domeniul contravențional.
29. Examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, Curtea constată că legiuitorul a optat pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr.79/2003 numai pentru activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.66/2011. Acest text permite interpretarea per a contrario potrivit căreia Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 se aplică pentru activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care nu sunt în desfășurare la data intrării acesteia în vigoare, chiar dacă acestea au fost săvârșite sub imperiul Ordonanței Guvernului nr.79/2003.
30. Curtea constată că definiția activităților la care face referire art.66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 este reglementată potrivit art.2 alin.(1) lit.h) și i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011. Astfel, activitatea de constatare a neregulilor reprezintă activitatea de control/investigare desfășurată de autoritățile competente în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, în vederea stabilirii existenței unei nereguli, iar activitatea de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din nereguli reprezintă activitatea prin care se stabilește și se individualizează obligația de plată rezultată din neregula constatată, prin emiterea unui titlu de creanță. Analizând definițiile acestor activități corelate cu celelalte prevederi ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 prin care acestea sunt concretizate, Curtea observă că activitățile anterior menționate presupun atât aplicarea normelor de procedură, cât și a normelor de drept substanțial din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 cu privire la calificarea unei fapte ca fiind neregulă/abatere și aplicarea de corecții financiare. Curtea observă că dreptul de a stabili creanța bugetară, potrivit art.45 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011, se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare.
31. Curtea observă că dispozițiile art.66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 sunt norme tranzitorii, care, potrivit art.54 alin.(1) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.260 din 21 aprilie 2010, reglementează „măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ”. În continuare, art.54 alin.(2) din aceeași lege prevede că dispozițiile tranzitorii „trebuie să asigure, pe o perioadă determinată, corelarea celor două reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ să decurgă firesc și să evite retroactivitatea acestuia (…)”. Legiuitorul, configurând dispozițiile tranzitorii ale art.66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011, a ales drept criteriu pentru rezolvarea situațiilor tranzitorii existența în curs de desfășurare a unor activități de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, în sensul că pentru aprecierea legalității raporturilor juridice născute în perioada de activitate a Ordonanței Guvernului nr.79/2003 se aplică această ordonanță numai dacă activitățile menționate sunt în curs desfășurare. În schimb, dacă aceste activități nu sunt în curs de desfășurare, aprecierea legalității raporturilor juridice născute în perioada de activitate a Ordonanței Guvernului nr.79/2003 se realizează prin prisma noilor prevederi. Or, cele două acte normative cuprind, în privința activităților de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, reguli de drept substanțiale specifice așa cum s-a arătat la paragrafele 29 și 30 din prezenta decizie, astfel încât, optând pentru un asemenea criteriu, legiuitorul a încălcat principiul neretroactivității legii, întrucât raportul juridic nu mai este guvernat de legea în vigoare la data nașterii sale, ci de o lege ulterioară, străină acestuia. Or, este de principiu că o situație juridică definitiv consolidată sub imperiul unei legi substanțiale nu poate fi guvernată de o lege ulterioară decât cu încălcarea art.15 alin.(2) din Constituție.
32. Curtea reține că textul de lege criticat aduce atingere principiului neretroactivității, deoarece permite aplicarea normelor de drept substanțial din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 cu privire la nereguli săvârșite în intervalul temporal în care era în vigoare Ordonanța Guvernului nr.79/2003, legiuitorul reglementând un criteriu greșit pentru determinarea aplicabilității noilor norme de drept substanțial, respectiv existența sau nu a unor activități de control în desfășurare la momentul intrării în vigoare a noii legi, fără a se raporta la legea în vigoare la momentul nașterii raportului juridic. Rezultă așadar că raportul juridic este supus reglementărilor legale în vigoare la data nașterii sale, schimbarea ulterioară a condițiilor legale neavând nicio influență asupra legalității acestuia. În consecință, Curtea constată că art.66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 este neconstituțional, fiind contrar art.15 alin.(2) din Constituție.
33. Curtea constată că, urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate, calificarea neregulii și stabilirea creanțelor bugetare se vor face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii potrivit principiului tempus regit actum, așadar fără a se putea combina dispozițiile de drept substanțial din Ordonanța Guvernului nr.79/2003 cu cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr.66/2011, în vreme ce procedura urmată de organele de control va fi cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului.
34. În fine, referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.2 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 și cele ale pct.2 subpct.2.3 din anexa la ordonanța de urgență, Curtea observă că primul reglementează cu privire la definiția neregulii, iar celălalt cu privire la un anumit tip de abateri, descrierea acestora și corecția/reducerea aplicată. Critica formulată de instanța de judecată nu privește însă conținutul lor normativ, ci modul în care, în temeiul art.66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011, au fost aplicate de către organul de control unor abateri săvârșite sub imperiul altui act normativ. Asemenea critici nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit art.2 alin.(3) din Legea nr.47/1992, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată”, iar nu cu privire la modul de aplicare a legii, astfel încât excepția de neconstituționalitate a art.2 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 și cele ale pct.2 subpct.2.3 din anexa la ordonanța de urgență va fi respinsă ca inadmisibilă.
35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.146 lit.d) și al art.147 alin.(4) din Constituție, precum și al art. 1—3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) și al art.29 din Legea nr.47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

1. Admite excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bacău — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr.44/32/2014 al acestei instanțe și constată că prevederile art.66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora sunt neconstituționale.
2. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.2 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, precum și a celor ale pct.2 subpct.2.3 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.47/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale, excepție ridicată din oficiu în același dosar, al aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Curții de Apel Bacău — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 26 februarie 2015.

Sursa: C.C.R.

[C.J.U.E.]: Definirea noţiunii de „neregularitate” din Regulamentul (CE) nr.1260/1999, în conformitate cu sensul obișnuit al acesteia din limbajul curent, ţinând seama şi de contextul în care este utilizată, precum şi de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte. Obligaţia autorităţilor publice de a informa Comisia Europeană referitor la existenţa unui litigiu judiciar privind o decizie administrativă ce vizează eligibilitatea unei cereri de sprijin financiar.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

3 septembrie 2014

„Trimitere preliminară – Fonduri structurale – Coeziune economică, socială și teritorială – Regulamentul (CE) nr. 1260/1999 – Articolul 38 – Regulamentul (CE) nr. 2792/1999 – Articolul 19 – Pescuit – Litigiu judiciar la nivel național – Obligația statului membru de a lua măsurile necesare pentru a asigura executarea adecvată a deciziei referitoare la acordarea sprijinului după soluționarea litigiului judiciar”

În cauza C‑410/13,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Vilniaus apygardos administracinis teismas (Lituania), prin decizia din 25 iunie 2013, primită de Curte la 19 iulie 2013, în procedura

«Baltlanta» UAB

împotriva

Lietuvos valstybė,

cu participarea:

Nacionalinė mokėjimo agentūra prie Žemės ūkio ministerijos,

Lietuvos Respublikos žemės ūkio ministerija,

Lietuvos Respublikos finansų ministerija,

CURTEA (Camera a doua),

compusă din doamna R. Silva de Lapuerta, președinte de cameră, domnul K. Lenaerts (raportor), vicepreședinte al Curții, și domnii J. L. da Cruz Vilaça, J.‑C. Bonichot și A. Arabadjiev, judecători,

avocat general: domnul Y. Bot,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru guvernul lituanian, de D. Kriaučiūnas și de G. Taluntytė, în calitate de agenți;

–        pentru Comisia Europeană, de Z. Malůšková și de A. Steiblytė, în calitate de agenți;

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 38 din Regulamentul (CE) nr. 1260/1999 al Consiliului din 21 iunie 1999 de stabilire a dispozițiilor generale referitoare la fondurile structurale (JO L 161, p. 1), a articolului 19 din Regulamentul (CE) nr. 2792/1999 al Consiliului din 17 decembrie 1999 de definire a modalităților și condițiilor pentru acțiunile structurale ale Comunității în sectorul pescuitului (JO L 337, p. 10), precum și a secțiunilor 6 și 7 din Orientările privind încheierea intervențiilor (2000-2006) din fondurile structurale, adoptate prin Decizia COM(2006) 3424 final a Comisiei din 1 august 2006 (denumite în continuare „orientările Comisiei”).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între «Baltlanta» UAB, societate cu răspundere limitată de drept lituanian (denumită în continuare „Baltlanta”), pe de o parte, și Lietuvos valstybė (statul lituanian), pe de altă parte, cu privire la cererea acestei societăți de a obține repararea prejudiciului material și moral pe care l‑ar fi suferit din cauza faptului că a fost împiedicată să beneficieze de sprijin financiar din fonduri structurale ale Uniunii Europene.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

 Regulamentul nr. 1260/1999

3        Considerentul (52) al Regulamentului nr. 1260/1999 prevedea:

„întrucât trebuie stabilită responsabilitatea statelor membre în materie de detectare și de corectare a neregularităților și a încălcării dreptului, precum și responsabilitatea Comisiei în cazul în care statele membre nu își îndeplinesc obligațiile”. [traducere neoficială]

4        Articolul (8) alineatele (3) și (4) din acest regulament avea următorul cuprins:

„(3)  În aplicarea principiului subsidiarității, responsabilitatea pentru punerea în aplicare a intervențiilor revine statelor membre, la nivelul teritorial corespunzător, în funcție de situația specifică a fiecărui stat membru, fără a aduce atingere competențelor Comisiei, în special în ceea ce privește execuția bugetului general al Comunităților Europene.

(4)      Statele membre cooperează cu Comisia pentru a asigura o utilizare a fondurilor comunitare în conformitate cu principiul bunei gestionări financiare.” [traducere neoficială]

5        Articolul 9 din regulamentul menționat definea noțiunile „plan de dezvoltare” și „operațiune” în termenii următori:

„În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

[…]

(b)      «plan de dezvoltare» (denumit în continuare «planul»): analiza situației, efectuată de un stat membru, în lumina obiectivelor prevăzute la articolul 1 și a nevoilor prioritare pentru atingerea respectivelor obiective, împreună cu strategia, prioritățile acțiunilor urmărite, scopurile lor specifice și resursele financiare orientative corespunzătoare;

[…]

(k)      «operațiune»: orice proiect sau acțiune realizată de beneficiarii finali ai intervenției.” [traducere neoficială]

6        Potrivit articolului 30 alineatele (1), (2) și (4) din același regulament:

„(1)      Cheltuielile legate de operațiuni nu sunt eligibile pentru contribuția fondurilor decât dacă respectivele operațiuni fac parte din intervenția în cauză.

(2)      O cheltuială nu poate fi considerată eligibilă pentru contribuția fondurilor decât dacă a fost plătită efectiv de beneficiarul final înainte de data la care Comisia a primit cererea de intervenție. Această dată constituie condiția inițială pentru eligibilitatea cheltuielilor.

Termenul limită de eligibilitate a cheltuielilor este stabilit în decizia privind contribuția fondurilor. Aceasta se referă la plățile efectuate de beneficiarii finali și poate fi prelungită de Comisie la cererea statului membru justificată corespunzător, în conformitate cu articolele 14 și 15.

[…]

(4)      Statele membre se asigură că o operațiune atrage contribuția fondurilor doar dacă aceasta nu cunoaște, în decurs de 5 ani de la data deciziei autorității naționale competente sau a autorității de gestionare a contribuției fondurilor, modificări importante:

(a)      care îi afectează natura sau condițiile de punere în aplicare sau creează un avantaj nejustificat unei întreprinderi sau unei colectivități publice

și

(b)      care rezultă fie în urma unei schimbări în natura proprietății unei infrastructuri, fie în urma adoptării sau schimbării localizării unei activități productive.

Statele membre informează Comisia cu privire la o asemenea modificare. În cazul în care există o astfel de modificare, se aplică dispozițiile articolului 39.” [traducere neoficială]

7        Articolul 38 din Regulamentul nr. 1260/1999 prevedea:

„(1)  Fără a aduce atingere responsabilității Comisiei privind execuția bugetului general al Uniunii Europene, statele membre își asumă responsabilitatea, în primă instanță, pentru controlul financiar al intervenției. În acest scop, acestea adoptă următoarele măsuri:

(a)      verificarea instituirii sistemelor de gestiune și de control și a punerii acestora în practică astfel încât să asigure o utilizare eficientă și corectă a fondurilor comunitare;

[…]

(e)      prevenirea, identificarea și corectarea neregularităților, cu notificarea Comisiei în acest sens, în conformitate cu reglementările în vigoare, și informarea Comisiei cu privire la evoluția procedurilor administrative și judiciare;

[…]

(h)      recuperarea sumelor pierdute ca urmare a unei neregularități constatate, aplicând, dacă este cazul, dobânzi de întârziere.

[…]

(3)       Comisia și statele membre cooperează, pe bază de acorduri administrative bilaterale, pentru coordonarea planurilor, a metodologiei și a punerii în aplicare a controalelor în scopul maximizării utilității controalelor efectuate. Cele două părți procedează de îndată la comunicarea reciprocă a rezultatelor controalelor efectuate.

Cel puțin o dată pe an și, în orice caz, înainte de analiza anuală prevăzută la articolul 34 alineatul (2), sunt analizate și evaluate următoarele elemente:

[…]

(c)      impactul financiar al neregularităților constatate, măsurile luate deja sau care sunt încă necesare pentru corectarea acestora și, acolo unde este cazul, ajustările sistemelor de gestiune și control.

(4)      În urma acestei analize și evaluări și fără a aduce atingere măsurilor care trebuie luate de îndată de statul membru în conformitate cu prezentul articol și cu articolul 39, Comisia poate formula observații, în special asupra impactului financiar al neregularităților eventual constatate. Aceste observații sunt adresate statului membru și autorității de gestionare a intervenției în cauză. Observațiile sunt însoțite, când este necesar, de cereri de metode corective pentru remedierea deficiențelor de administrare și corectarea acelor neregularități constatate și care nu au fost corectate încă. Statul membru are posibilitatea de a comenta aceste observații.

[…]

(5)      Fără a aduce atingere prezentului articol, Comisia, după o verificare corespunzătoare, poate suspenda în totalitate sau în parte o plată intermediară, în cazul în care constată că cheltuielile în cauză sunt afectate de o gravă neregularitate care nu a fost remediată și că sunt necesare măsuri imediate. Comisia informează statul membru respectiv în legătură cu măsura luată și motivele acesteia. Dacă, după cinci luni, motivele suspendării se mențin sau dacă statul membru în cauză nu a notificat Comisia cu privire la măsurile adoptate pentru remedierea respectivei neregularități grave, se aplică articolul 39.

[…]” [traducere neoficială]

8        Potrivit articolului 39 alineatul (1) din acest regulament:

„Statele membre au, în primul rând, responsabilitatea de a investiga neregularitățile și de a acționa în cazul constatării unei modificări majore care afectează natura sau condițiile de punere în aplicare sau de control al unei intervenții și de a efectua rectificările financiare necesare.

Statele membre procedează la corecțiile financiare necesare în legătură cu neregularitățile individuale sau sistemice. Corecțiile la care procedează statul membru constau în anularea totală sau parțială a participării comunitare. Fondurile comunitare astfel eliberate pot fi realocate de către statul membru pentru intervenția în cauză, în conformitate cu modalitățile care trebuie stabilite în temeiul articolului 53 alineatul (2).” [traducere neoficială]

9        Regulamentul nr. 1260/1999 a fost abrogat la 1 ianuarie 2007, în temeiul articolului 107 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 (JO L 210, p. 25, Ediție specială, 14/vol. 2, p. 64). Articolul 105 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1083/2006 precizează:

„Prezentul regulament nu afectează continuarea sau modificarea, inclusiv eliminarea totală sau parțială, a unei intervenții cofinanțate din fondurile structurale sau a unui proiect cofinanțat din Fondul de coeziune aprobată de Comisie pe baza [Regulamentului nr. 1260/1999] sau a oricărei alte legi aplicabile acestei intervenții la 31 decembrie 2006, care se aplică din acel moment intervenției sau proiectului respectiv până la finalizarea sa.”

 Regulamentul (CE) nr. 438/2001

10      Articolul 4 primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 438/2001 al Comisiei din 2 martie 2001 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului nr. 1260/1999 privind sistemele de gestionare și control pentru asistența acordată prin fondurile structurale (JO L 63, p. 21, Ediție specială, 14/vol. 1, p. 39) prevedea:

„Sistemele de gestionare și control includ proceduri de verificare a realizării produselor și serviciilor cofinanțate și realitatea cheltuielilor declarate și de asigurare a condițiilor stabilite în decizia Comisiei în conformitate cu articolul 28 din [Regulamentul nr. 1260/1999] și cu legislația internă și comunitară în vigoare privind, în special, eligibilitatea cheltuielilor subvenționate de fondurile structurale în cadrul asistenței în cauză, achizițiile publice, ajutorul de stat (inclusiv regulile de cumulare a ajutoarelor), protecția mediului și egalitatea șanselor.”

11      Regulamentul nr. 438/2001 a fost abrogat la 16 ianuarie 2007, în aplicarea articolelor 54 și 55 din Regulamentul (CE) nr. 1828/2006 al Comisiei din 8 decembrie 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului nr. 1083/2006 și a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul european de dezvoltare regională (JO L 371, p. 1, Ediție specială, 14/vol. 3, p. 17). Articolul 54 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1828/2006 precizează:

„[…]

[Dispozițiile Regulamentului nr. 438/2001] continuă să se aplice intervențiilor aprobate în temeiul Regulamentului [nr. 1260/1999].”

 Regulamentul nr. 2792/1999

12      Articolul 19 din Regulamentul nr. 2792/1999, intitulat „Notificarea privind schemele de ajutor”, în versiunea sa inițială, avea următorul cuprins:

„(1)      Statele membre notifică Comisiei schemele de ajutor prevăzute în planurile menționate la articolul 3 alineatul (3) și definite la articolul 9 litera (b) din [Regulamentul nr. 1260/1999], în conformitate cu articolele 87, 88 și 89 din tratat.

(2)      În limitele domeniului de aplicare al prezentului regulament, statele membre pot lua măsuri de ajutor complementare, care se supun altor condiții sau reglementări decât cele stabilite în prezentul regulament sau care se referă la o sumă totală ce depășește sumele maxime prevăzute în anexa IV, cu condiția ca respectivele măsuri să fie în conformitate cu articolele 87, 88 și 89 din tratat.” [traducere neoficială]

13      Regulamentul nr. 2792/1999 a fost modificat, inter alia, prin Regulamentul nr. 2369/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 (JO L 358, p. 49), care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2003.

14      Considerentul (11) al Regulamentului nr. 2369/2002 are următorul cuprins:

„Articolele 87, 88 și 89 din tratat ar trebui să se aplice în cazul ajutoarelor acordate de statele membre sectorului piscicol și acvaculturii. Cu toate acestea, pentru a accelera procesul de rambursare de către Comisie a fondurilor furnizate de statele membre, ar trebui introdusă o excepție de la respectivul principiu în cazul contribuției financiare obligatorii a statelor membre la măsurile cofinanțate de Comunitate și stipulate în planurile de dezvoltare stabilite în [Regulamentul nr. 1260/1999].” [traducere neoficială]

15      Articolul 1 punctul 3 litera (b) din Regulamentul nr. 2369/2002 prevedea că articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2792/1999 este înlocuit cu textul următor:

„Planurile de dezvoltare definite la articolul 9 litera (b) din [Regulamentul nr. 1260/1999] trebuie să demonstreze că este necesară contribuția publică în privința obiectivelor urmărite, în special faptul că fără acest ajutor public navele de pescuit în cauză nu ar putea fi modernizate și că măsurile planificate nu pun în pericol dezvoltarea durabilă în domeniul piscicol.

[…] [traducere neoficială]”

16      Articolul 1 punctul 15 din Regulamentul nr. 2369/2002 prevedea că articolul 19 din Regulamentul nr. 2792/1999 trebuie înlocuit cu textul următor:

„Sprijin financiar obligatoriu și ajutoare de stat

(1)      Fără a se aduce atingere alineatului (2), articolele 87, 88 și 89 din tratat se aplică ajutoarelor acordate de statele membre în sectorul piscicol și al acvaculturii.

(2)      Articolele 87, 88 și 89 din tratat nu se aplică contribuțiilor financiare obligatorii ale statelor membre la măsurile cofinanțate de Comunitate și prevăzute în cadrul planurilor de dezvoltare la care se face referire la articolul 3 alineatul (3) din prezentul regulament, definite la articolul 9 litera (b) din [Regulamentul nr. 1260/1999] sau la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 2370/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 de stabilire a unei măsuri comunitare de urgență pentru dezmembrarea navelor de pescuit (JO L 358, p. 57)].

(3)      Măsurile care prevăd o finanțare publică ce depășește dispozițiile prezentului regulament sau ale Regulamentului [nr. 2370/2002] cu privire la contribuțiile financiare obligatorii, prevăzute la alineatul (2), sunt tratate în ansamblu în temeiul alineatului (1).” [traducere neoficială]

17      Regulamentul nr. 2792/1999 a fost abrogat la 1 ianuarie 2007, în aplicarea articolului 104 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul european pentru pescuit (JO L 223, p. 1, Ediție specială, 04/vol. 9, p. 224). Articolul 103 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1198/2006 precizează:

„Prezentul regulament nu afectează continuarea sau modificarea, inclusiv anularea totală sau parțială, a asistenței aprobate de Comisie în temeiul [Regulamentului nr. 2792/99] sau a oricărei alte legislații care se aplică acestei asistențe la 31 decembrie 2006, care se aplică acestei intervenții de la această dată până închiderea sa.”

 Orientările Comisiei

18      Secțiunile 6 și 7 din orientările Comisiei au următorul conținut:

„6.      Proiecte nefinalizate și nefuncționale la data închiderii asistenței

„Autoritatea de gestionare, organismul intermediar, autoritatea plătitoare și statul membru au obligația de a asigura furnizarea de produse și prestarea de servicii cofinanțate și de a asigura veridicitatea și corectitudinea cheltuielilor solicitate în conformitate cu principiul bunei gestionări financiare.

Statul membru trebuie să includă în raportul final lista de operațiuni per măsură care sunt nefinalizate sau nefuncționale la data încheierii asistenței, ținând seama de obiectivele stabilite ale operațiunii, de decizia de aprobare a intervenției și de orice alte condiții referitoarea la aceasta […]. Această listă trebuie să identifice:

–        operațiunile care nu vor fi cofinanțate prin fonduri comunitare în următoarea perioadă de programare: statul membru trebuie să se angajeze că va finaliza sau că va face să devină funcțională, pe propria cheltuială, orice operațiune nefinalizată sau nefuncțională în termen de cel mult doi ani de la împlinirea termenului limită pentru prezentarea raportului final. La expirarea acestei perioade de doi ani, statul membru trebuie să indice Comisiei dacă fiecare dintre proiectele respective a fost finalizat sau a devenit funcțional. În cazul operațiunilor care nu au fost finalizate sau nu au devenit funcționale până la sfârșitul acestei perioade, Comisia va întreprinde acțiunile necesare pentru a recupera fondurile comunitare;

–        operațiunile a căror finanțare din fonduri comunitare este prevăzută pentru următoarea perioadă de programare: autoritățile statului membru trebuie să efectueze o descriere distinctă și detaliată a operațiunii pentru fiecare perioadă de programare. Operațiunea trebuie împărțită în cel puțin două etape distincte, identificabile din punct de vedere financiar și fizic sau din punctul de vedere al etapei de dezvoltare, care corespund celor două «forme de sprijin» vizate. Prin aceasta se urmărește asigurarea unei puneri în aplicare și a unei supravegheri transparente, precum și facilitarea controalelor. În cazul în care prima parte a operațiunii nu este finalizată sau nu devine funcțională în cadrul primei perioade de programare, cheltuielile legate de finalizarea sau de aducerea sa în stare de funcționare pot fi aprobate în cea de a doua perioadă de programare, cu condiția îndeplinirii condițiilor de cofinanțare și de eligibilitate (includerea în al doilea program, angajament juridic și financiar prin decizia autorității responsabile). În aceste cazuri, statul membru trebuie să se asigure că aceeași lucrare nu este finanțată de două ori din fonduri comunitare.

7.      Operațiuni suspendate ca urmare a unor proceduri judiciare sau administrative

În cazul fiecărei operațiuni care face obiectul unei proceduri judiciare sau al unei căi de atac administrative care au efect suspensiv, statul membru trebuie să decidă, înainte de împlinirea termenului de prezentare a declarației certificate privind cheltuielile finale, inclusiv a cererii de plată finală și a raportului final privind punerea în aplicare a programului, dacă operațiunea trebuie să fie, în totalitate sau în parte:

–        retrasă din program și/sau înlocuită cu o altă operațiune (eventual din cadrul programării extinse) înainte de termenul limită; ulterior notificării Comisiei cu privire la această retragere sau înlocuire, statul membru rămâne responsabil pentru orice repercusiune a operațiunilor retrase sau înlocuite, precum consecințele financiare sau sumele nerecuperabile datorate, sau

–        menținută în program. După prezentarea declarației certificate finale privind cheltuielile aferente unui program, o operațiune care face obiectul unei proceduri judiciare sau al unei căi de atac administrative cu efecte suspensive nu mai poate fi înlocuită, fie și printr‑o altă operațiune inclusă în programarea extinsă care este posibil să fi fost finalizată înainte de împlinirea termenului limită de eligibilitate a cheltuielilor.

Operațiunile de înlocuire trebuie selecționate în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) litera (b) punctul (ii) din [Regulamentul nr. 438/2001]. Statele membre trebuie să se asigure că operațiunile de înlocuire sunt conforme cu toate reglementările europene și naționale aplicabile, inclusiv, dar nu numai, normele aplicabile sistemelor de gestiune și de control, eligibilității, notificării și publicității, precum și normele privind procedurile de achiziții, normele de concurență și normele privind mediul.

[…]” [traducere neoficială]

 Dreptul lituanian

19      Punctul 16 din Orientările pentru solicitanții care prezintă proiecte în vederea obținerii de sprijin financiar în anul 2007 în cadrul documentului unic de programare (DUP) al Lituaniei (2004-2006), în domeniul de activitate „Activități referitoare la flota de pescuit”, sectorul de intervenție „Retragerea permanentă din activitățile de pescuit a navelor”, axa prioritară „Dezvoltare rurală și pescuit” [Gairės pareiškėjams, teikiantiems projektus paramai gauti 2007 metais pagal Lietuvos 2004-2006 metų bendrojo programavimo dokumento (BPD) Kaimo plėtros ir žuvininkystės prioriteto priemonės «Veikla, susijusi su žvejybos laivynu» veiklos sritį «Laivų žvejybinės veiklos nutraukimas visam laikui»], aprobate prin Ordinul nr. 3D‑96 din 28 februarie 2007 al ministrului agriculturii (denumite în continuare „orientările Ministerului Agriculturii”), prevede:

„[E]ste prevăzut să se aloce în cadrul acestui anunț de depunere de cereri, pentru acțiunea «Activități referitoare la flota de pescuit», sectorul de intervenție «Retragerea permanentă din activitățile de pescuit a navelor», axa prioritară «Dezvoltare rurală și pescuit» din cadrul DUP, fonduri de sprijin în cuantum de 8 000 000 LTL (opt milioane de litas lituanieni).”

20      Punctul 23.4.5 din orientările Ministerului Agriculturii are următorul cuprins:

„O navă a pescuit pe mare (adică s‑a aflat pe mare în scopul pescuitului) timp de cel puțin 75 de zile în cursul fiecăreia dintre ultimele două perioade de 12 luni anterioare datei introducerii unei cereri (aceste perioade încep să curgă în ziua precedentă celei de înregistrare a unei cereri la agenție) sau s‑a aflat pe mare în scopul pescuitului pentru o durată care reprezintă cel puțin 80 % din numărul de zile acordate navei respective în temeiul legislației naționale.”

21      Punctul 114 din Normele privind finanțarea și gestionarea măsurilor din cadrul documentului unic de programare al Lituaniei pentru anii 2004‑2006, precum și a proiectelor finanțate în cadrul acestor măsuri (Lietuvos 2004‑2006 m. bendrojo programavimo dokumento priemonių ir projektų, finansuojamų įgyvendinant šias priemones, administravimo ir finansavimo taisyklės), adoptate prin Ordinul nr. 1K‑033 al ministrului finanțelor din 28 ianuarie 2004, prevede că „[a]utorităţile intermediare şi de executare încheie un acord de asistenţă cu solicitanţii ale căror proiecte urmează să primească sprijin financiar”.

 Situația de fapt din litigiul principal și întrebările preliminare

22      În urma unui anunț de depunere de cereri publicat în perioada 9-30 martie 2007 pentru sectorul de intervenție „Retragerea permanentă din activitățile de pescuit a navelor”, măsura „Activități referitoare la flota de pescuit”, axa prioritară „Dezvoltare rurală și pescuit” din cadrul DUP, s‑au primit trei solicitări de sprijin financiar, printre care cea formulată de Baltlanta.

23      La 15 martie 2007, Baltlanta a formulat o cerere de sprijin financiar de 8 000 000 LTL pentru proiectul „Retragerea permanentă din activitățile de pescuit a navei de pescuit Kiras‑1”.

24      Toate cererile de sprijin financiar trebuiau formulate în conformitate cu orientările Ministerului Agriculturii.

25      Prin decizia din 3 august 2007, Nacionalinė mokėjimo agentura (Agenția națională de plăți din cadrul Ministerului Agriculturii, denumită în continuare „agenția”) a respins cererea formulată de Baltlanta pentru motivul că proiectul prezentat nu îndeplinea criteriul de eligibilitate prevăzut la punctul 23.4.5 din Orientările Ministerului Agriculturii, în măsura în care dintr‑o investigaţie penală preliminară rezulta că informaţiile furnizate de Baltlanta cu privire la activităţile de pescuit ale navei de pescuit Kiras-1 nu reflectau realitatea.

26      Întrucât nici celelalte două cereri prezentate în cadrul anunțului de depunere de cereri publicat în perioada 9-30 martie 2007 nu îndeplineau criteriul de eligibilitate menționat, ajutorul nealocat, în cuantum de 8 000 000 LTL, a fost repartizat, între lunile august 2007 și iunie 2008, solicitărilor prezentate în cadrul altor anunțuri de depunere de cereri.

27      Baltlanta a atacat decizia agenției din 3 august 2007 în fața Vilniaus apygardos administracinis teismas (Tribunalul Administrativ Regional din Vilnius), care, după ce a constatat că nava Kiras‑1 îndeplinea criteriul enunțat la punctul 23.4.5 din orientările Ministerului Agriculturii, a admis acțiunea. Printr‑o hotărâre din 27 decembrie 2007, acesta a anulat, astfel, această decizie a agenției.

28      Prin decizia din 14 mai 2012, Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Curtea Administrativă Supremă a Lituaniei) a confirmat hotărârea din 27 decembrie 2007, care a dobândit, din acel moment, autoritate de lucru judecat.

29      În executarea deciziei şi a hotărârii menționate, agenția a reexaminat cererea formulată de Baltlanta și a constatat că proiectul acesteia era eligibil pentru a beneficia de ajutorul financiar de 8 000 000 LTL din cadrul măsurii aferente DUP.

30      Prin scrisoarea din 17 ianuarie 2013, Ministerul Agriculturii a informat însă Baltlanta că cererea acesteia nu mai putea fi prelucrată pentru motivul că, în primul rând, acordurile de asistență în temeiul măsurii aferente DUP puteau fi încheiate doar până la 1 iulie 2008, în al doilea rând, pentru că perioada de eligibilitate a cheltuielilor finanțate în temeiul măsurii aferente DUP expirase la 30 iunie 2009, iar în al treilea rând pentru că, până la acea dată, operațiunile din cadrul proiectului „Retragerea permanentă din activitățile de pescuit a navei de pescuit Kiras‑1” nu făcuseră obiectul unei plăți din fonduri aferente DUP și nici nu se constatase că acestea trebuiau declarate Comisiei.

31      La 20 februarie 2013, Baltlanta a sesizat Vilniaus apygardos administracinis teismas cu o acțiune în răspundere împotriva statului lituanian, prin care a solicitat suma de 8 000 000 LTL cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 2 000 000 LTL cu titlu de despăgubiri morale. Aceasta arată că Ministerul Agriculturii a împiedicat‑o în mod nejustificat, prin inacţiunea sa, să beneficieze de sprijin financiar. Potrivit Baltlanta, Ministerul Agriculturii nu a luat toate măsurile posibile în timp util, nu a informat Comisia cu privire la faptul că instanțele erau sesizate cu problema eligibilităţii cererii acesteia de a beneficia de sprijin financiar, nu a pus în aplicare o schemă de ajutor şi nu a prevăzut fonduri pentru perioada ulterioară soluţionării problemei acordării sprijinului financiar, prejudiciind astfel reclamanta prin inacţiunea sa.

32      În ceea ce privește Ministerul Agriculturii, care reprezintă statul lituanian în procedura principală, acesta apreciază în primul rând că articolul 19 din Regulamentul nr. 2792/1999 nu impune statelor membre nicio obligație de a finanța măsuri DUP dincolo de ceea ce prevede acest regulament. În al doilea rând, nu din cauza pretinsei nelegalități a inacțiunii sale ar fi fost împiedicată Baltlanta să beneficieze de sprijinul financiar, ci din cauza faptului că perioada de executare a DUP a expirat în cursul procedurilor judiciare privind decizia agenţiei din 3 august 2007. Ministerul subliniază, în al treilea rând, că simplul fapt de a prezenta o cerere nu înseamnă că sprijinul financiar solicitat în cererea de realizare a proiectului va fi acordat solicitantului în mod necondiționat. Acesta amintește că beneficiarul nu are dreptul la rambursare într‑o tranșă unică decât în cazul în care acesta își îndeplinește, în termenul prevăzut în acordul de asistență, obligațiile care îi revin potrivit Orientărilor Ministerului Agriculturii.

33      Ministerul Finanțelor, intervenient în susținerea statului lituanian, precizează că nu s‑a încheiat niciun acord de asistență cu Baltlanta și că, în consecință, în conformitate cu articolul 38 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 1260/1999, Republica Lituania nu avea obligaţia de a informa Comisia cu privire la procedura jurisdicţională legată de cererea respectivă. De asemenea, acesta susține că Ministerul Agriculturii nu are, din punct de vedere legal, posibilitatea de a prevedea fonduri pentru proiecte care fac obiectul unor proceduri judiciare.

34      În aceste condiții, Vilniaus apygardos administracinis teismas a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Dispozițiile articolului 38 din Regulamentul nr. 1260/1999, care prevăd că statul membru are obligația să informeze Comisia cu privire la evoluția procedurilor administrative și judiciare și să coopereze cu Comisia, trebuie interpretate în sensul că obligă statul membru să informeze Comisia cu privire la toate litigiile judiciare privind acțiuni sau inacțiuni ale autorităților de executare, ale autorităților intermediare, ale autorităților de gestionare sau ale autorităților plătitoare legate de evaluarea sau de selectarea unei cereri, de adoptarea deciziei de acordare de sprijin financiar sau de punerea în aplicare a proiectului?

2)      Articolul 19 din Regulamentul nr. 2792/1999 trebuie interpretat în sensul că impune statelor membre obligaţia de a institui scheme de ajutor şi de a prevedea fonduri, cu aprobarea Comisiei, pentru cazurile în care pe rolul instanţelor se află litigii privind acţiuni sau inacţiuni ale autorităţilor de executare, ale autorităţilor intermediare, ale autorităţilor de gestionare sau ale autorităţilor plătitoare legate de evaluarea sau de selectarea unei cereri, de adoptarea deciziei de acordare de sprijin financiar sau de punerea în aplicare a proiectului?

3)      Dispozițiile secţiunilor 6 şi 7 din [orientările Comisiei] trebuie interpretate în sensul că impun unui stat membru obligația să informeze Comisia cu privire la toate litigiile judiciare privind acţiuni sau inacţiuni ale autorităţilor de executare, ale autorităţilor intermediare, ale autorităţilor de gestionare sau ale autorităţilor plătitoare legate de evaluarea sau de selectarea unei cereri, de adoptarea deciziei de acordare de sprijin financiar sau de punerea în aplicare a proiectului şi să decidă dacă operaţiunea ar trebui să fie, în totalitate sau în parte, retrasă din program şi/sau înlocuită cu o altă operaţiune etc. sau dacă operaţiunea ar trebui menţinută în program ori să ia alte măsuri pentru a asigura punerea în aplicare adecvată a unei decizii de acordare de sprijin financiar după finalizarea procedurii judiciare?

4)      Faptul că legislația națională aplicabilă prezentei cauze nu conține dispoziții care să stabilească atribuțiile autorităţilor publice vizate atunci când există litigii judiciare privind acţiuni sau inacţiuni ale autorităţilor de executare, ale autorităţilor intermediare, ale autorităţilor de gestionare sau ale autorităţilor plătitoare legate de evaluarea sau de selectarea unei cereri, de adoptarea deciziei de acordare de sprijin financiar sau de punerea în aplicare a proiectului, şi anume faptul că nu există nicio dispoziţie care să oblige autorităţile publice vizate să informeze Comisia cu privire la procedurile judiciare în curs şi să ia măsuri pentru rezervarea fondurilor prevăzute pentru sprijinul a cărui acordare face obiectul unui litigiu, până la soluţionarea definitivă a problemei privind acordarea sprijinului financiar, este compatibil cu obligaţia statului membru prevăzută la articolul 38 din Regulamentul nr. 1260/1999 de a informa Comisia cu privire la evoluţia procedurilor administrative şi judiciare şi de a coopera cu Comisia, cu articolul 19 din Regulamentul nr. 2792/1999 şi cu condiţiile prevăzute în secţiunile 6 şi 7 din [orientările Comisiei]?”

 Cu privire la întrebările preliminare

35      Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, în versiunea inițială, articolul 19 din Regulamentul nr. 2792/1999, a cărui interpretare este solicitată de instanța de trimitere, nu este aplicabil ratione temporis litigiului principal, dat fiind că, astfel cum rezultă din dosarul trimis Curții, Baltlanta a prezentat cererea de sprijin financiar în cadrul unei intervenții care a fost aprobată după intrarea în vigoare, la 1 ianuarie 2003, a Regulamentului nr. 2369/2002, al cărui articol 1 punctul 15 modifică articolul 19 din Regulamentul nr. 2792/1999.

36      În consecință, este necesar să se examineze întrebările preliminare privind interpretarea articolului 19 din Regulamentul nr. 2792/1999, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2369/2002.

37      Este necesar, prin urmare, să se considere că, prin intermediul întrebărilor preliminare, care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 38 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 1260/1999, articolul 19 din Regulamentul nr. 2792/1999, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2369/2002, precum și secțiunile 6 și 7 din orientările Comisiei trebuie interpretate în sensul că obligă autoritățile publice în cauză să informeze Comisia cu privire la existența unui litigiu judiciar privind o decizie administrativă referitoare la eligibilitatea unei cereri de sprijin financiar precum cea în discuție în litigiul principal și să ia măsurile necesare în vederea rezervării fondurilor prevăzute pentru sprijinul menționat, a cărui acordare face obiectul acestui litigiu, până la soluţionarea definitivă a problemei acordării acestui sprijin.

38      În primul rând, în ceea ce privește articolul 38 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1260/1999, acesta prevede că, fără a aduce atingere responsabilității Comisiei privind execuția bugetului general al Uniunii Europene, statele membre își asumă responsabilitatea, în primă instanță, pentru controlul financiar al intervenției. Articolul menționat conține o listă neexhaustivă a măsurilor pe care statele membre trebuie să le adopte în acest scop.

39      Printre aceste măsuri figurează și cea prevăzută la articolul 38 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 1260/1999, care prevede că statele membre previn, identifică și corectează neregularitățile, cu notificarea Comisiei în acest sens. În conformitate cu reglementările în vigoare, acestea din urmă informează Comisia cu privire la evoluția procedurilor administrative și judiciare.

40      Pentru a clarifica situațiile prevăzute la articolul 38 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 1260/1999, trebuie menționat că acest regulament nu definește noțiunea „neregularitate” prevăzută la articolul respectiv.

41      În consecință, întrucât Regulamentul nr. 1260/1999 nu conține nicio definiție a noțiunii „neregularitate”, determinarea înțelesului și a conținutului acestui termen trebuie să fie făcută, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în conformitate cu sensul obișnuit al acestuia din limbajul curent, ținând seama și de contextul în care este utilizat, precum și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte (a se vedea Hotărârea Diakité, C‑285/12, EU:C:2014:39, punctul 27 și jurisprudența citată).

42      În sensul său obișnuit din limbajul curent, noțiunea de neregularitate vizează o situație în care are loc o încălcare a unei dispoziții de drept, respectiv, în speță, de drept al Uniunii.

43      În ceea ce privește obiectivul urmărit de Regulamentul nr. 1260/1999, trebuie menționat că acest regulament prevede, la articolul 8 alineatul (3), că, în aplicarea principiului subsidiarității și fără a aduce atingere competențelor Comisiei, în special în calitatea sa de responsabilă cu executarea bugetului general al Uniunii, punerea în aplicare a intervențiilor trebuie să fie în principal de competența statelor membre la nivelul teritorial adecvat, în funcție de specificul fiecărui stat membru. Acest principiu este astfel consacrat la articolul 38 alineatul (1) din regulamentul menționat.

44      Asumându‑și un astfel de control financiar, statul membru în cauză devine principalul responsabil de utilizarea eficace a fondurilor Uniunii, ceea ce, fără a aduce atingere competențelor Comisiei, contribuie la buna executare a bugetului general al Uniunii.

45      Astfel, articolul 38 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 1260/1999 are drept obiectiv protejarea bugetului general al Uniunii împotriva oricărei acțiuni sau a oricărei omisiuni care i‑ar putea cauza vreun prejudiciu.

46      În ceea ce privește contextul normativ în care se înscrie articolul 38 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 1260/1999, trebuie menționat că articolul 38 alineatele (3) și (4) din acest regulament prevede că statul membru în cauză comunică impactul financiar al neregularităților constatate Comisiei, care poate formula astfel observații. De asemenea, articolul 38 alineatul (5) din regulamentul menționat prevede că Comisia poate suspenda în totalitate sau în parte o plată intermediară, în cazul în care constată că cheltuielile în cauză sunt afectate de o gravă neregularitate care nu a fost remediată și că sunt necesare măsuri imediate.

47      De asemenea, trebuie amintit că, la punctul 44 din Hotărârea Comune di Ancona (C‑388/12, EU:C:2013:734), Curtea a decis că, în conformitate cu obligațiile prevăzute la articolul 38 alineatul (1) literele (e) și (h) din Regulamentul nr. 1260/1999, statul membru vizat trebuie să examineze dacă o modificare care se află în afara domeniului de aplicare al articolului 30 alineatul (4) din acest regulament nu reprezintă o neregularitate în sensul articolelor 38 și 39 din regulamentul menționat, pentru care va trebui, prin urmare, să se efectueze corecțiile financiare necesare și să se recupereze sumele corespunzătoare pierdute, aplicând, dacă este cazul, dobânzi de întârziere statului membru.

48      Din economia generală a articolului 38 din Regulamentul nr. 1260/1999 rezultă că noțiunea „neregularitate” se referă la utilizarea nelegală a fondurilor Uniunii.

49      Având în vedere considerațiile care precedă, noțiunea „neregularitate” prevăzută la articolul 38 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 1260/1999 trebuie interpretată ca raportându‑se la orice încălcare a dreptului Uniunii care rezultă dintr‑o acțiune sau dintr‑o omisiune care ar putea cauza un prejudiciu bugetului general al Uniunii.

50      Având în vedere această definiție a „neregularității”, este necesar să se interpreteze articolul 38 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 1260/1999 în sensul că obligă statele membre să prevină, să identifice și să corecteze încălcările dreptului Uniunii care rezultă dintr‑o acțiune sau dintr‑o omisiune care ar putea cauza un prejudiciu bugetului general al Uniunii, să comunice astfel de neregularități Comisiei și să o informeze cu privire la evoluția procedurilor administrative și judiciare aferente acestor neregularități.

51      Pe de altă parte, trebuie remarcat că articolul 9 litera (k) din Regulamentul nr. 1260/1999 definește noțiunea „operațiune” ca fiind „orice proiect sau acțiune realizată de beneficiarii finali ai intervenției”. Prin urmare, integrarea unui proiect sau a unei acțiuni în cadrul intervenției respective reprezintă un element constitutiv al acestei noțiuni.

52      În conformitate cu articolul 30 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1260/1999, „[c]heltuielile legate de operațiuni nu sunt eligibile pentru contribuția fondurilor decât dacă respectivele operațiuni fac parte din intervenția în cauză”. Din textul acestei dispoziții rezultă că numai „operațiunile” în sensul articolului 9 litera (k) din acest regulament sunt eligibile pentru contribuția fondurilor menționate.

53      Rezultă că doar neregularitățile legate de „operațiuni” în sensul articolului 9 litera (k) din Regulamentul nr. 1260/1999 pot cauza prejudicii bugetului general al Uniunii.

54      Este necesar, în consecință, să se examineze dacă un proiect precum cel prezentat de Baltlanta în cadrul litigiului principal intră în sfera noțiunii „operațiune”, în sensul articolului 9 litera (k) din Regulamentul nr. 1260/1999.

55      Potrivit articolului 38 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1260/1999, statele membre verifică instituirea sistemelor de gestiune și de control și punerea în practică a acestora, astfel încât să asigure o utilizare eficientă și corectă a fondurilor Uniunii. Articolul 4 din Regulamentul nr. 438/2001 precizează că sistemele respective prevăd proceduri pentru asigurarea respectării normelor naționale și de drept al Uniunii în vigoare privind în special eligibilitatea cheltuielilor subvenționate de fondurile structurale în cadrul intervenției în cauză.

56      Este necesar de asemenea să se amintească faptul că sistemul de subvenții elaborat prin reglementarea Uniunii se întemeiază în special pe executarea de către beneficiar a unei serii de obligații care îi dau dreptul la perceperea asistenței financiare prevăzute (a se vedea Hotărârea Vereniging Nationaal Overlegorgaan Sociale Werkvoorziening și alții, C‑383/06-C‑385/06, EU:C:2008:165, punctul 56 și jurisprudența citată).

57      Prin urmare, în cadrul procedurilor prevăzute de sistemele naționale de gestiune și de control, revine autorităților naționale competente sarcina de a se asigura că beneficiarul se angajează să execute obligații care îi dau dreptul la perceperea asistenței financiare prevăzute.

58      În acest scop, autorităților naționale competente li se permite să impună solicitantului căruia i s‑a acordat sprijin financiar în vederea realizării proiectului său să își asume un astfel de angajament înainte ca proiectul menționat să fie integrat în intervenția respectivă.

59      Aceasta este situația din procedura în discuție în litigiul principal, instituită de dreptul lituanian și care prevede încheierea unui acord de asistență cu solicitantul căruia i s‑a acordat sprijin financiar.

60      Rezultă că, în lipsa unui astfel de acord, un proiect precum cel prezentat de Baltlanta nu poate fi integrat în intervenția respectivă și, prin urmare, nu poate fi calificat drept „operațiune”, în sensul articolului 9 litera (k) din Regulamentul nr. 1260/1999.

61      Astfel, dat fiind că nu a fost săvârșită nicio „neregularitate” legată de „operațiuni” în sensul articolului 9 litera (k) din Regulamentul nr. 1260/1999, articolul 38 alineatul (1) litera (e) din acest regulament nu este aplicabil litigiului principal.

62      În al doilea rând, în ceea ce privește articolul 19 din Regulamentul nr. 2792/1999, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2369/2002, trebuie menționat că această dispoziție derogă de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 TFUE, potrivit căreia statele membre nu trebuie să notifice Comisiei schemele de ajutor prevăzute în planurile menționate la articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2792/1999, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2369/2002, și definite la articolul 9 litera (b) din Regulamentul nr. 1260/1999. În schimb, celelalte ajutoare acordate de statele membre în sectorul pescuitului trebuie notificate în mod obligatoriu Comisiei.

63      În consecință, articolul 19 din Regulamentul nr. 2792/1999, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2369/2002, nu obligă în niciun mod statul membru în cauză să instituie o schemă de ajutor care să aibă drept obiectiv finanțarea unui proiect care a fost privat în mod nejustificat de oportunitatea de a beneficia de sprijin financiar.

64      În al treilea rând, în ceea ce privește secțiunile 6 și 7 din orientările Comisiei, este necesar să se observe, pe de o parte, că, deși aceste orientări nu urmăresc să producă efecte obligatorii, instanțele naționale sunt obligate să le ia în considerare în vederea soluționării litigiilor cu care sunt învestite, mai ales atunci când acestea clarifică interpretarea dispozițiilor naționale adoptate în scopul de a asigura punerea lor în aplicare sau atunci când au drept obiect completarea dispozițiilor de drept al Uniunii cu caracter obligatoriu (a se vedea prin analogie Hotărârea Grimaldi, C‑322/88, EU:C:1989:646, punctul 18, și Hotărârea Altair Chimica, C‑207/01, EU:C:2003:451, punctul 41).

65      Trebuie remarcat, pe de altă parte, că aceste orientări trebuie interpretate în conformitate cu dispozițiile de drept al Uniunii cu caracter obligatoriu pe care acestea urmăresc să le completeze, și anume Regulamentul nr. 1260/1999.

66      În această privință, secțiunile 6 și 7 din orientările menționate fac trimitere la „operațiunile nefinalizate și nefuncționale la data încheierii” și, respectiv, la „operațiunile suspendate ca urmare a unor proceduri judiciare sau administrative”. În consecință, noțiunea „operațiune”, în sensul orientărilor Comisiei, trebuie interpretată în conformitate cu noțiunea „operațiune” care figurează la articolul 9 litera (k) din Regulamentul nr. 1260/1999.

67      Întrucât domeniul de aplicare al orientărilor Comisiei este limitat la „operațiunile” care se integrează în intervenția respectivă, este necesar să se constate că nici aceste orientări nu sunt aplicabile litigiului principal.

68      Prin urmare, solicitantul unui sprijin financiar, precum Baltlanta, nu poate invoca nici articolul 38 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 1260/1999, nici articolul 19 din Regulamentul nr. 2792/1999, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2369/2002, și nici secțiunile 6 și 7 din orientările Comisiei în cadrul unei acțiuni în răspunderea statului precum cea care face obiectul litigiului principal.

69      Cu toate acestea, trebuie menționat că dispozițiile de drept al Uniunii nu afectează exercitarea unei acțiuni în răspundere împotriva statului introduse în temeiul unei pretinse încălcări a dreptului național.

70      Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 38 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 1260/1999, articolul 19 din Regulamentul nr. 2792/1999, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2369/2002, precum și secțiunile 6 și 7 din orientările Comisiei trebuie interpretate în sensul că nu obligă autoritățile publice în cauză nici să informeze Comisia cu privire la existența unui litigiu judiciar privind o decizie administrativă referitoare la eligibilitatea unei cereri de sprijin financiar precum cea în discuție în litigiul principal și nici să ia măsurile necesare pentru rezervarea fondurilor prevăzute pentru sprijinul menționat, a cărui acordare face obiectul acestui litigiu, până la soluţionarea definitivă a problemei privind acordarea acestui sprijin.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

71      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

Articolul 38 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 1260/1999 al Consiliului din 21 iunie 1999 de stabilire a dispozițiilor generale referitoare la fondurile structurale, articolul 19 din Regulamentul (CE) nr. 2792/1999 al Consiliului din 17 decembrie 1999 de definire a modalităților și condițiilor pentru acțiunile structurale ale Comunității în sectorul pescuitului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2369/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002, precum și secțiunile 6 și 7 din Orientările privind încheierea intervențiilor (2000-2006) din fondurile structurale, adoptate prin Decizia COM(2006) 3424 final a Comisiei din 1 august 2006, trebuie interpretate în sensul că nu obligă autoritățile publice în cauză nici să informeze Comisia Europeană cu privire la existența unui litigiu judiciar privind o decizie administrativă referitoare la eligibilitatea unei cereri de sprijin financiar precum cea în discuție în litigiul principal și nici să ia măsurile necesare pentru rezervarea fondurilor prevăzute pentru sprijinul menționat, a cărui acordare face obiectul acestui litigiu, până la soluţionarea definitivă a problemei privind acordarea acestui sprijin.

[Fonduri europene – Info]: Ministerul Fondurilor Europene preia AM-POS Mediu şi AM-POS Transport

Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.85/2014, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr.940/22.12.2014, Ministerul Fondurilor Europene a preluat Autoritatea de management pentru programul operaţional sectorial Transport şi Autoritatea de management pentru programul operaţional sectorial Mediu, în scopul creşterii până la finalul anului 2015 a gradului de absorbţie a fondurilor pentru cele două programe operaţionale.

Potrivit art.3 din ordonanţa de urgenţă, Ministerul Fondurilor Europene preia toate drepturile și se subrogă în toate obligațiile care decurg din preluarea personalului, precum și din actele normative, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele în care Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, în calitate de Autoritate de management pentru Programul operațional sectorial Mediu și prin organismele intermediare pentru acest program, respectiv Ministerul Transporturilor prin Direcția generală managementul fondurilor externe sunt părți, inclusiv în litigiile aferente activităților acestora.

Detalii suplimentare, pe pagina Ministerului Fondurilor Europene.

[C.J.U.E.]: Articolul 53b alineatul (2) initio și litera (c) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 constituie fundamentul juridic, în lipsa unui temei legal de drept intern, pentru o decizie a autorităţilor naţionale de modificare în defavoarea beneficiarului a cuantumului unei subvenţii acordate din Fondul european pentru refugiaţi şi de recuperare de la beneficiar a unei părţi din acest cuantum (deduceri, corecţii financiare).

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)

18 decembrie 2014

„Trimitere preliminară – Protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene – Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 – Articolul 4 – Bugetul general al Uniunii – Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 – Articolul 53b alineatul (2) – Decizia 2004/904/CE – Fondul european pentru refugiați pentru perioada 2005-2010 – Articolul 25 alineatul (2) – Temei juridic al obligației de recuperare a unei subvenții în caz de abatere”

În cauza C‑599/13,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Raad van State (Țările de Jos), prin decizia din 20 noiembrie 2013, primită de Curte la 22 noiembrie 2013, în procedura

Somalische Vereniging Amsterdam en Omgeving (Somvao)

împotriva

Staatssecretaris van Veiligheid en Justitie,

CURTEA (Camera a treia),

compusă din domnul M. Ilešič, președinte de cameră, domnul A. Ó Caoimh, doamna C. Toader (raportor) și domnii E. Jarašiūnas și C. G. Fernlund, judecători,

avocat general: doamna J. Kokott,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru guvernul olandez, de M. Bulterman, de M. Noort și de J. Langer, în calitate de agenți;

–        pentru guvernul eston, de N. Grünberg, în calitate de agent;

–        pentru Comisia Europeană, de D. Maidani, de B.‑R. Killmann și de G. Wils, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 4 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO L 312, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 1, p. 166), a articolului 53b alineatul (2) initio și litera (c) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO L 248, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 198), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1995/2006 al Consiliului din 13 decembrie 2006 (JO L 390, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 7, p. 137, denumit în continuare „Regulamentul nr. 1605/2002), precum și a articolului 25 alineatul (2) din Decizia 2004/904/CE a Consiliului din 2 decembrie 2004 de instituire a Fondului european pentru refugiați pentru perioada 2005-2010 (JO L 381, p. 52, Ediție specială, 19/vol. 7, p. 103).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Somalische Vereniging Amsterdam en Omgeving (Asociația Somaleză din Amsterdam și din împrejurimi, denumită în continuare„Somvao”), asociație care are sediul în Amsterdam (Țările de Jos), pe de o parte, și Staatsecretaris van Veiligheid en Justitie (secretarul de stat pentru securitate și justiție, denumit în continuare „Staatssecretaris”), pe de altă parte, cu privire la decizia acestuia din urmă de a reduce și de a recupera o parte a cuantumului subvenției acordate acestei asociații din respectivul Fond european pentru refugiați.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

 Regulamentul (CEE) nr. 4253/88

3        Articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 4253/88 al Consiliului din 19 decembrie 1988 de stabilire a dispozițiilor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2052/88 privind coordonarea intervențiilor diferitor fonduri structurale, pe de‑o parte, și coordonarea intervențiilor între ele și cu cele ale Băncii Europene de Investiții și ale altor instrumente financiare existente, pe de altă parte (JO L 374, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 2082/93 al Consiliului din 20 iulie 1993 (JO L 193, p. 20, denumit în continuare „Regulamentul nr. 4253/88), are următorul cuprins:

„(1)      Pentru garantarea succesului acțiunilor desfășurate de promotorii publici sau privați, statele membre, la punerea în aplicare a acțiunilor, iau măsurile necesare pentru:

–        verificarea periodică a faptului că acțiunile finanțate de Comunitate au fost desfășurate corect;

–        prevenirea și cercetarea abaterilor;

–        recuperarea fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijențe. În afara cazului în care statul membru și/sau intermediarul și/sau promotorul fac dovada că abuzul sau neglijența nu le este imputabilă, statul membru răspunde în subsidiar pentru rambursarea sumelor plătite în mod necorespunzător. Pentru subvențiile globale, intermediarul poate, cu acordul statului membru și al Comisiei, să recurgă la o garanție bancară sau la orice altă asigurare care să acopere acest risc.

[…]” [traducere neoficială]

 Regulamentul nr. 2988/95

4        Al treilea‑al cincilea considerent ale Regulamentului nr. 2988/95 au următorul cuprins:

„întrucât normele metodologice privind gestiunea [financiară] descentralizată și monitorizarea modului în care acestea sunt aplicate fac obiectul unor dispoziții detaliate diferite în funcție de politicile comunitare respective; întrucât trebuie combătute în toate domeniile acțiunile de natură să afecteze interesele financiare ale Comunităților;

întrucât eficiența combaterii fraudei care afectează interesele financiare ale Comunităților impune adoptarea unui cadru legal comun tuturor domeniilor ce fac obiectul politicilor comunitare;

întrucât, în conformitate cu prezentul regulament, normele sectoriale conțin dispoziții cu privire la abateri, precum și la măsurile și sancțiunile administrative pentru sancționarea acestora.”

5        Articolul 1 din acest regulament prevede:

„(1)      În scopul protejării intereselor financiare ale Comunităților Europene, se adoptă prin prezenta o reglementare generală privind controalele uniforme, măsurile și sancțiunile administrative privind abaterile de la dreptul comunitar.

(2)      Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate.”

6        Articolul 4 din Regulamentul nr. 2988/95, care figurează în cadrul titlului II, denumit „Măsuri și sancțiuni administrative”, din acest regulament, prevede:

„(1)      Ca regulă generală, orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat:

–        prin obligația de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat;

[…]

(2)      Aplicarea măsurilor menționate la alineatul (1) se limitează la retragerea avantajului obținut, la care se adaugă, dacă acest lucru este prevăzut, dobânda, care poate fi calculată pe bază forfetară.

[…]

(4)      Măsurile prevăzute în acest articol nu sunt considerate sancțiuni.”

 Regulamentul nr. 1605/2002

7        Titlul IV din Regulamentul nr. 1605/2002, care figurează în partea întâi a acestuia, este denumit „Execuția bugetară”. Capitolul 2 din acest titlu IV privește modalitățile de execuție bugetară. El cuprinde articolele 53-57 din acest regulament. Articolul 53 din acesta prevede:

„Comisia execută bugetul în conformitate cu dispozițiile articolelor 53a-53d, în oricare din următoarele moduri:

(a)      în mod centralizat;

(b)      prin gestionarea partajată sau descentralizată;

(c)      prin gestionarea în comun cu organizațiile internaționale.”

8        Articolul 53b din regulamentul menționat prevede:

„(1)      Atunci când Comisia execută bugetul prin gestionare partajată, sarcinile de execuție sunt delegate statelor membre. Această metodă se aplică în special acțiunilor menționate în partea II titlurile I și II.

(2)      Fără a aduce atingere dispozițiilor complementare incluse în reglementările sectoriale relevante și pentru a se asigura că, în cadrul gestionării partajate, fondurile sunt utilizate în conformitate cu normele și principiile aplicabile, statele membre adoptă toate actele cu putere de lege, actele administrative sau de altă natură, necesare protecției intereselor financiare ale Comunităților. În acest scop, acestea trebuie în special:

[…]

(c)      să recupereze fondurile plătite necuvenit sau utilizate incorect sau cele pierdute ca urmare a unor nereguli sau erori;

[…]

În acest scop, statele membre efectuează verificări și instituie un sistem de control intern eficace și eficient […]. Acestea pot iniția procedurile judiciare necesare și adecvate.

[…]”

9        Articolul 53b din Regulamentul nr. 1605/2002 a fost abrogat, începând de la 31 decembrie 2013, de articolul 212 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, p. 1).

 Decizia 2004/904

10      Sub titlul „Controalele și corecțiile financiare efectuate de statele membre”, articolul 25 din Decizia 2004/904 prevede:

„(1)      Fără a aduce atingere responsabilității Comisiei pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene, statele membre își asumă responsabilitatea în primă instanță pentru controlul financiar al acțiunilor. În acest scop, adoptă, în special, următoarele măsuri:

[…]

(b)      prevenirea, detectarea și corectarea neregularităților, comunicarea acestora Comisiei, în conformitate cu normele în vigoare, și ținerea la curent a acesteia cu privire la evoluția procedurilor administrative și judiciare;

[…]

(2)      Statele membre efectuează corecțiile financiare necesare atunci când se constată o neregularitate, ținând seama de caracterul său individual sau sistemic. Corecțiile financiare efectuate de statul membru constau în suprimarea în totalitate sau în parte a contribuției comunitare și, în cazul nerambursării sumei la data stabilită de statul membru respectiv, sunt datorate penalități de întârziere, la rata prevăzută la articolul 26 alineatul (4).

[…]”

11      Articolul 32 din această decizie, intitulat „Destinatari”, prevede:

„Prezenta decizie se adresează statelor membre, în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunității Europene.”

 Decizia 2006/399/CE

12      Prin Decizia 2006/399/CE din 20 ianuarie 2006 privind normele de punere în aplicare a Deciziei 2004/904/CE a Consiliului în ceea ce privește eligibilitatea cheltuielilor în cadrul acțiunilor cofinanțate de Fondul european pentru refugiați puse în aplicare în statele membre (JO L 162, p. 1), Comisia a adoptat condițiile de eligibilitate a cheltuielilor respective.

13      Mai precis, potrivit normei nr. 6 din anexa la Decizia 2006/399, costurile trebuie să fi fost suportate efectiv, să corespundă plăților efectuate de beneficiar, să fie înregistrate în conturile sale sau să figureze în documentele sale fiscale și să poată fi identificate și controlate. Ca regulă generală, plățile efectuate de beneficiari sunt însoțite de facturile achitate. Dacă acest lucru nu este posibil, plățile sunt justificate prin documente contabile sau prin documente justificative cu o valoare probantă echivalentă.

 Dreptul olandez

14      Articolul 4:49 din Legea generală privind dreptul administrativ (Algemene wet bestuursrecht, denumită în continuare „Awb”) prevede la alineatul 1:

„Autoritatea administrativă poate abroga decizia de stabilire a subvenției sau o poate modifica în defavoarea beneficiarului:

a)      din cauza unor fapte sau a unor împrejurări de care nu putea, în mod rezonabil, să fi avut cunoștință în momentul stabilirii și care ar fi determinat stabilirea unei subvenții într‑un cuantum inferior celui prevăzut în decizia de acordare;

b)      atunci când decizia de stabilire a subvenției era incorectă, iar beneficiarul știa sau trebuia să știe acest lucru sau

c)      atunci când, după adoptarea deciziei de stabilire a subvenției, beneficiarul nu și‑a respectat obligațiile legate de acordarea acestei subvenții.”

15      Articolul 4:57 din Awb are următorul cuprins:

„Autoritatea administrativă poate recupera cuantumul subvențiilor plătite în mod nejustificat.”

16      Cadrul de punere în aplicare a Fondului european pentru refugiați în Țările de Jos, programul multianual 2005-2007 (Uitvoeringskader Europees Vluchtelingenfonds Nederland, Meerjarenprogramma 2005-2007, denumit în continuare „cadrul național de punere în aplicare”), care a fost adoptat în temeiul Deciziei 2006/399, prevede la alineatul 2.1 că beneficiarul are sarcina înregistrării datelor și (de a asigura) ținerea unei documentații de proiect comprehensibile și controlabile.

17      Alineatul 2.2. din cadrul național de punere în aplicare, intitulat „Gestiunea financiară”, face trimitere la Decizia 2006/399 pentru normele detaliate privind costurile admisibile.

 Situația de fapt din litigiul principal și întrebările preliminare

18      Somvao este o asociație de protecție a comunității somaleze din Amsterdam și din împrejurimile acestui oraș. La 18 august 2005, aceasta a introdus o cerere de subvenționare a unui proiect de ajutor pentru refugiați denumit „Tesfa Himilo II” (denumit în continuare „proiectul”), care urma să se desfășoare în perioada 1 mai 2005-30 mai 2008. Pentru implementarea acestui proiect, Somvao colabora cu Stichting Dir, o organizație etiopiană care are de asemenea sediul în Amsterdam. Proiectul viza promovarea integrării și a participării etiopienilor și a somalezilor la societatea olandeză, în special prin dezvoltarea și prin oferirea unor programe specifice de inserție socială și profesională care vizau tinerii, femeile și persoanele vârstnice.

19      Prin decizia din 27 aprilie 2006, Staatssecretaris a acordat Somvao o subvenție pentru prima fază a proiectului, în cuantum de 199 761 de euro, reprezentând 45 % din costurile admisibile, care trebuia să fie plătită din Fondul european pentru refugiați.

20      În ceea ce privește condițiile de acordare a unei subvenții, decizia Staatssecretaris din 27 aprilie 2006 făcea trimitere la cadrul național de punere în aplicare a Fondului european pentru refugiați în Țările de Jos.

21      Ca urmare a depunerii decontului final, subvenția a fost stabilită la cuantumul menționat printr‑o decizie din 27 iulie 2007. Instanța de trimitere arată că, pentru stabilirea acestui cuantum, Staatssecretaris, pe de o parte, s‑a mulțumit cu datele care îi fuseseră furnizate prin cererea de stabilire a subvenției pentru prima fază a proiectului și, pe de altă parte, nu a controlat toate documentele proiectului.

22      În luna februarie 2009, la inițiativa Comisiei, o societate de audit a efectuat un control al legalității utilizării subvenției, în cursul căruia au fost examinate deconturile prezentate Somvao cu privire la costurile proiectului. După ce a luat în considerare observațiile Somvao, această societate a constatat, la 6 octombrie 2009, că o mare parte a posturilor de cheltuieli și a deconturilor menționate de Somvao, în special în ceea ce privește cheltuielile cu personalul, nu erau justificate în mod clar și acceptabil, astfel încât un cuantum de 188 675,87 euro fusese plătit în mod nejustificat în temeiul subvenției.

23      Ca urmare a raportului final de control, prin decizia din 12 noiembrie 2009, Staatssecretaris a modificat decizia din 27 iulie 2007 de stabilire a subvenției, reducând valoarea acesteia la 11 085,13 euro și dispunând recuperarea diferenței, și anume 188 675,87 euro.

24      Întrucât la 31 mai 2010, ca urmare a unei reclamații a Somvao, Staatssecretaris a confirmat decizia sa din 12 noiembrie 2009, asociația menționată a formulat o acțiune împotriva deciziei Staatssecretaris din 12 noiembrie 2009 în fața Rechtbank Amsterdam. Prin hotărârea din data de 22 septembrie 2011, această instanță a declarat acțiunea nefondată. Mai precis, instanța a statuat că, deși Staatssecretaris nu avea, în temeiul dreptului național, competența de a modifica în defavoarea Somvao cuantumul subvenției care îi fusese acordată, era totuși obligat, în temeiul articolului 25 alineatul (2) din Decizia 2004/904, să modifice acest cuantum.

25      Somvao a declarat apel împotriva acestei hotărâri la Afdeling Bestuursrechtspraak (secția de contencios administrativ) a Raad van State.

26      Raad van State consideră că neîndeplinirea obligației de a ține o bună contabilitate a proiectului, constatată de Staatssecretaris, constituie o abatere astfel cum aceasta este definită la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95. La fel ca Rechtbank Amsterdam, instanța de trimitere apreciază că nu se poate considera că împrejurarea că Somvao nu a ținut o contabilitate clară constituie una dintre ipotezele enumerate la articolul 4:49 alineatul 1 literele a)-c) din Awb care permit autorității administrative să abroge sau să modifice decizia de stabilire a unei subvenții în defavoarea beneficiarului acesteia, din moment ce lipsa unei bune contabilități a proiectului este o împrejurare despre care Staatssecretaris ar fi trebuit să aibă deja cunoștință atunci când a fost stabilită subvenția în cauză. Raad van State concluzionează că decizia de modificare a subvenției și prin care se dispune recuperarea acesteia este lipsită de temei juridic în dreptul intern.

27      În consecință, instanța de trimitere ridică problema dacă dreptul Uniunii permite identificarea unui fundament juridic pentru o decizie de reducere a cuantumului unei subvenții deja acordate și prin care se dispune recuperarea sumelor primite în mod nejustificat, în ipoteza în care sunt constatate abateri precum cele constatate în speța care îi este prezentată. Mai precis, aceasta ridică problema dacă articolul 4 din Regulamentul nr. 2988/95, articolul 53b alineatul (2) initio și litera (c) din Regulamentul nr. 1605/2002 sau articolul 25 alineatul (2) din Decizia 2004/904 pot constitui temeiul juridic al deciziei de reducere a subvenției acordate din Fondul european pentru refugiați și de recuperare a unei mari părți a acestei subvenții.

28      Întemeindu‑se pe Hotărârile Vereniging Nationaal Overlegorgaan Sociale Werkvoorziening și alții (C‑383/06-C‑385/06, EU:C:2008:165) și Chambre de commerce et dʼindustrie de lʼIndre (C‑465/10, EU:C:2011:867), care privesc Regulamentul nr. 4253/88, instanța de trimitere arată că pare să se poată deduce din aceste hotărâri că o normă generală care urmărește protecția intereselor financiare ale Uniunii nu poate constitui temeiul juridic al unei decizii de reducere și de recuperare a unei subvenții. Numai o normă specifică ar putea servi drept temei juridic al unei astfel de decizii. Potrivit instanței de trimitere, aceasta ar implica faptul că Regulamentele nr. 2988/95 și nr. 1605/2002 nu pot servi drept temei juridic pentru decizia prin care se dispune reducerea, precum și recuperarea subvenției.

29      Pe de altă parte, instanța de trimitere are îndoieli că articolul 25 alineatul (2) din Decizia 2004/904 ar putea servi drept temei legal al deciziei de reducere a subvenției care a fost acordată, dat fiind că această decizie, adresată exclusiv statelor membre, nu poate, prin ea însăși, să creeze obligații pentru un particular.

30      În aceste împrejurări, Raad van State a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Articolul 4 din Regulamentul nr. 2988/95 sau articolul 53b alineatul (2) initio și litera (c) din Regulamentul nr. 1605/2002 oferă un temei juridic unei decizii de modificare în defavoarea beneficiarului și de recuperare de la acesta de către autoritățile naționale a unei subvenții din Fondul european pentru refugiați?

2)      Articolul 25 alineatul (2) din Decizia 2004/904 poate constitui un temei juridic pentru o decizie de modificare în defavoarea beneficiarului și de recuperare de la acesta de către autoritățile naționale a unei subvenții deja stabilite din Fondul european pentru refugiați, fără a fi necesară în acest scop o abilitare potrivit dreptului național?”

 Cu privire la întrebările preliminare

 Cu privire la prima întrebare

31      Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească, în esență, dacă articolul 4 din Regulamentul nr. 2988/95 sau articolul 53b alineatul (2) initio și litera (c) din Regulamentul nr. 1605/2002 trebuie interpretat în sensul că, în lipsa unui temei legal rezultat din dreptul intern, fie una dintre aceste dispoziții, fie cealaltă oferă un fundament juridic unei decizii a autorităților naționale de modificare în defavoarea beneficiarului a cuantumului unei subvenții acordate din Fondul european pentru refugiați, în cadrul gestiunii partajate între Comisie și statele membre, și prin care se dispune recuperarea de la beneficiar a unei părți din acest cuantum.

32      În ceea ce privește Regulamentul nr. 2988/95, trebuie amintit că, potrivit articolului 1 alineatul (1), acest regulament introduce o reglementare generală privind controalele uniforme, precum și măsurile și sancțiunile administrative privind abaterile de la dreptul Uniunii, și aceasta, așa cum reiese din cel de al treilea considerent al regulamentului menționat, pentru a combate în toate domeniile atingerile aduse intereselor financiare ale Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea FranceAgriMer, C‑670/11, EU:C:2012:807, punctul 41 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Cruz & Companhia, C‑341/13, EU:C:2014:2230, punctul 43).

33      Reiese din cel de al patrulea considerent al Regulamentului nr. 2988/95 că eficiența combaterii fraudei care afectează interesele financiare ale Uniunii impune adoptarea unui cadru legal comun tuturor domeniilor ce fac obiectul politicilor Uniunii. În plus, potrivit celui de al cincilea considerent al aceluiași regulament, în conformitate cu Regulamentul nr. 2988/95, normele sectoriale conțin dispoziții cu privire la abateri, precum și cu privire la măsurile și la sancțiunile administrative aferente acestora. În domeniul controalelor și al sancțiunilor pentru abaterile săvârșite în dreptul Uniunii, legiuitorul Uniunii a stabilit, prin adoptarea Regulamentului nr. 2988/95, o serie de principii și a instituit, ca regulă generală, obligația ca toate regulamentele sectoriale să respecte aceste principii (Hotărârea FranceAgriMer, EU:C:2012:807, punctele 42 și 43, precum și jurisprudența citată).

34      Astfel, Regulamentul nr. 2988/95 are vocația de a se aplica în cazul oricărei situații în care se pune în discuție o „abatere” în sensul articolului 1 din acesta, și anume o încălcare a unei dispoziții de drept al Uniunii, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Uniunii sau bugetele gestionate de aceasta fie prin reducerea, fie prin pierderea sumelor care provin din resursele proprii primite direct în numele Uniunii, fie printr‑o cheltuială nejustificată (Hotărârea FranceAgriMer, EU:C:2012:807, punctul 44).

35      După cum prevede articolul 4 alineatul (1) prima liniuță din Regulamentul nr. 2988/95, orice abatere trebuie să atragă după sine, ca regulă generală, retragerea avantajului obținut nejustificat, în special prin obligația de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat (Hotărârea FranceAgriMer, EU:C:2012:807, punctul 46 și jurisprudența citată).

36      În ceea ce privește obligația de a restitui un avantaj primit în mod nejustificat printr‑o practică nelegală, Curtea a precizat deja că această obligație nu constituie o sancțiune, ci este simpla consecință a constatării că nu au fost respectate condițiile necesare pentru obținerea avantajului care rezultă din reglementarea Uniunii, făcând ca avantajul primit să fie nedatorat (a se vedea în acest sens Hotărârea Pometon, C‑158/08, EU:C:2009:349, punctul 28 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Cruz & Companhia, EU:C:2014:2230, punctul 45).

37      Cu toate acestea, Curtea a precizat și că Regulamentul nr. 2988/95 se limitează la stabilirea unor norme generale de control și de sancționare, în scopul protejării intereselor financiare ale Uniunii. Așadar, o recuperare a fondurilor utilizate în mod nelegal trebuie să se efectueze în temeiul altor dispoziții, și anume, dacă este cazul, în temeiul dispozițiilor sectoriale (a se vedea în acest sens Hotărârea Chambre de commerce et dʼindustrie de lʼIndre, EU:C:2011:867, punctul 33 și jurisprudența citată).

38      În consecință, trebuie să se verifice dacă o măsură precum cea în discuție în litigiul principal poate fi adoptată în temeiul articolului 53b alineatul (2) initio și litera (c) din Regulamentul nr. 1605/2002.

39      Cu titlu preliminar, trebuie amintit că articolul 53b din Regulamentul nr. 1605/2002 a fost introdus în dreptul Uniunii prin Regulamentul nr. 1995/2006. Deși a fost abrogat între timp, acesta se aplica la data faptelor din litigiul principal.

40      Fiind adoptat în temeiul articolului 279 CE, devenit articolul 322 TFUE, care permitea adoptarea de norme financiare care definesc în special procedura care trebuie adoptată pentru stabilirea și execuția bugetului general al Uniunii, Regulamentul nr. 1605/2002 prevede la articolul 53 literele (a)-(c) că Comisia execută bugetul fie în mod centralizat, fie prin gestionarea partajată sau descentralizată, fie prin gestionarea în comun cu organizațiile internaționale.

41      Astfel cum rezultă din titlul capitolului 2 din titlul IV din Regulamentul nr. 1605/2002, articolul 53b din acesta din urmă consacră o modalitate de execuție a bugetului general al Uniunii în domeniul gestiunii partajate. Potrivit alineatului (1) al aceleiași dispoziții, atunci când Comisia cooperează cu statele membre pentru executarea bugetului prin gestionare partajată în sensul articolului 53 alineatul (1) litera (b) din același regulament, sarcinile de execuție ale bugetului sunt delegate statelor membre.

42      La rândul său, articolul 53b alineatul (2) initio și litera (c) din Regulamentul nr. 1605/2002 prevede că statele membre adoptă toate actele cu putere de lege, actele administrative sau de altă natură, necesare protecției intereselor financiare ale Uniunii, printre altele, prin recuperarea fondurilor plătite necuvenit sau utilizate incorect sau a celor pierdute ca urmare a unor nereguli sau erori.

43      Trebuie arătat că termenii acestei dispoziții sunt redactați în mod analog textului articolului 23 alineatul (1) a treia liniuță din Regulamentul nr. 4253/88, care, spre deosebire de Regulamentul nr. 1605/2002, constituie un regulament sectorial.

44      Curtea a constatat deja în ceea ce privește articolul 23 alineatul (1) a treia liniuță din Regulamentul nr. 4253/88 că acesta creează o obligație pentru statele membre, fără a fi necesară o abilitare prevăzută de dreptul național, de recuperare a fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijențe. Orice exercitare de către statul membru în cauză a unei puteri de apreciere privind oportunitatea solicitării sau nesolicitării restituirii de fonduri comunitare acordate în mod nejustificat sau ilegal ar fi incompatibilă cu obligația respectivă de recuperare (a se vedea în acest sens Hotărârea Chambre de commerce et dʼindustrie de lʼIndre, EU:C:2011:867, punctele 34 și 35, precum și jurisprudența citată).

45      Termenii neechivoci și necondiționați ai articolului 53b alineatul (2) initio și litera (c) din Regulamentul nr. 1605/2002 nu pot, nici aceștia, să fie interpretați în sensul că lasă statelor membre o marjă de apreciere în privința oportunității de a efectua sau de a nu efectua corecții financiare în raport cu neregulile constatate.

46      Astfel, prin faptul că a ales, ulterior intrării în vigoare a articolului 4 din Regulamentul nr. 2988/95 și a articolului 23 din Regulamentul nr. 4253/88, să adopte articolul 53b din Regulamentul nr. 1605/2002, legiuitorul Uniunii a intenționat să creeze, în reglementarea generală, o obligație a statelor membre de a efectua corecții financiare, atunci când execută bugetul în gestiune partajată, printre altele prin recuperarea fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijențe, nu numai fără să fie necesară o abilitare prevăzută de dreptul național, ci și fără să fie indispensabilă o reglementare sectorială.

47      Această interpretare este confirmată de faptul că, potrivit tezei introductive, articolul 53b alineatul (2) amintit se aplică „[f]ără a aduce atingere dispozițiilor complementare incluse în reglementările sectoriale relevante […]”. Expresia „fără a aduce atingere” indică tocmai că articolul menționat 53b este prin el însuși suficient. De asemenea, adjectivul „complementare”, care privește reglementările sectoriale, arată că, dacă acestea există, ele nu se substituie articolului 53b din Regulamentul nr. 1605/2002, ci se limitează să îl completeze.

48      O altă interpretare a acestui articol ar avea ca efect lipsirea Regulamentului nr. 1605/2002 de efectul său util și ar aduce atingere protecției intereselor financiare ale Uniunii.

49      În consecință, teza introductivă a articolului 53b alineatul (2) din regulamentul menționat constituie un fundament juridic pentru modificarea unei subvenții în defavoarea beneficiarului atunci când această modificare vizează protecția intereselor financiare ale Uniunii. De asemenea, litera (c) a dispoziției menționate constituie un temei juridic pentru adoptarea de măsuri privind recuperarea fondurilor plătite necuvenit sau utilizate incorect ca urmare a unor nereguli sau erori.

50      Pe de altă parte, Curtea a precizat deja că retragerea sumelor plătite necuvenit nu poate fi efectuată decât în conformitate cu principiile securității juridice și protecției încrederii legitime (a se vedea în acest sens Hotărârea Vereniging Nationaal Overlegorgaan Sociale Werkvoorziening și alții, EU:C:2008:165, punctul 53).

51      Astfel, principiul securității juridice impune ca o reglementare a Uniunii să permită celor interesați să cunoască cu exactitate întinderea obligațiilor care le sunt impuse (a se vedea Hotărârea ROM‑projecten, C‑158/06, EU:C:2007:370, punctul 25 și jurisprudența citată).

52      În ceea ce privește principiul încrederii legitime, Curtea a statuat deja că beneficiarul unei subvenții nu se poate prevala de o astfel de protecție în cazul în care acesta nu a executat una dintre condițiile cărora le este subordonată acordarea subvenției (a se vedea în acest sens Hotărârea Vereniging Nationaal Overlegorgaan Sociale Werkvoorziening și alții, EU:C:2008:165, punctul 56, precum și jurisprudența citată).

53      În cauza principală, din elementele furnizate Curții rezultă că decizia de acordare din 27 aprilie 2006 era subordonată respectării de către Somvao a normelor Deciziei 2006/399 și în special a obligației de a înregistra datele și de a ține o documentație de proiect comprehensibilă și controlabilă.

54      În temeiul acestor elemente, revine instanței de trimitere sarcina să aprecieze dacă, ținând seama de comportamentul atât al beneficiarului fondurilor, cât și al administrației naționale, principiile securității juridice și protecției încrederii legitime, astfel cum sunt înțelese în dreptul Uniunii, au fost respectate în privința cererilor de rambursare.

55      Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 53b alineatul (2) initio și litera (c) din Regulamentul nr. 1605/2002 trebuie interpretat în sensul că, în lipsa unui temei legal de drept intern, această dispoziție oferă fundament juridic unei decizii a autorităților naționale de modificare în defavoarea beneficiarului a cuantumului unei subvenții acordate din Fondul european pentru refugiați, în cadrul gestiunii partajate între Comisie și statele membre, și prin care se dispune recuperarea de la beneficiar a unei părți din acest cuantum. Revine instanței de trimitere sarcina să aprecieze dacă, ținând seama atât de comportamentul beneficiarului subvenției, cât și de cel al administrației naționale, principiile securității juridice și protecției încrederii legitime, astfel cum sunt înțelese în dreptul Uniunii, au fost respectate în privința cererii de rambursare.

 Cu privire la a doua întrebare

56      Ținând seama de răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

57      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

Articolul 53b alineatul (2) initio și litera (c) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1995/2006 al Consiliului din 13 decembrie 2006, trebuie interpretat în sensul că, în lipsa unui temei legal de drept intern, această dispoziție oferă fundament juridic unei decizii a autorităților naționale de modificare în defavoarea beneficiarului a cuantumului unei subvenții acordate din Fondul european pentru refugiați, în cadrul gestiunii partajate între Comisia Europeană și statele membre, și prin care se dispune recuperarea de la beneficiar a unei părți din acest cuantum. Revine instanței de trimitere sarcina să aprecieze dacă, ținând seama atât de comportamentul beneficiarului subvenției, cât și de cel al administrației naționale, principiile securității juridice și protecției încrederii legitime, astfel cum sunt înțelese în dreptul Uniunii, au fost respectate în privința cererii de rambursare.

Sursa: C.J.U.E.

Notă:

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 a fost abrogat, prin Regulamentul (UE, EURATOM) nr. 966/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului, începând cu 1 ianuarie 2013, cu excepția:

(a)

articolelor 53- 57, care au continuat să se aplice tuturor angajamentelor contractate până la 31 decembrie 2013;

(b)

articolului 166 alineatul (3) litera (a), care a continuat să se aplice tuturor angajamentelor contractate până la 31 decembrie 2012; și

(c)

articolului 166 alineatul (3) litera (b), care a continuat să se aplice angajamentelor contractate în perioada 1 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2013.

C.J.U.E.: Fonduri europene. Neadoptarea deciziei de corecţie financiară în termenul stabilit de legiuitorul Uniunii constituie o încălcare a unor norme fundamentale de procedură, motiv de nulitate care trebuie invocat din oficiu de instanţa Uniunii.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șasea)

22 octombrie 2014

„Recurs ‒ Fondul de coeziune ‒ Reducerea sprijinului financiar ‒ Nereguli în aplicarea legislației privind achizițiile publice ‒ Adoptarea deciziei de către Comisia Europeană ‒ Nerespectarea termenului stabilit ‒ Consecințe”

În cauza C‑429/13 P,

având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție, introdus la 26 iulie 2013,

Regatul Spaniei, reprezentat de A. Rubio González, în calitate de agent,

recurent,

cealaltă parte din procedură fiind:

Comisia Europeană, reprezentată de B. Conte și de A. Tokár, în calitate de agenți, asistați de J. Rivas Andrés, abogado, cu domiciliul ales în Luxemburg,

pârâtă în primă instanță,

CURTEA (Camera a șasea),

compusă din domnul S. Rodin, președinte de cameră, și domnii A. Borg Barthet și F. Biltgen (raportor), judecători,

avocat general: domnul M. Wathelet,

grefier: doamna M. Ferreira, administrator principal,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 15 mai 2014,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin recursul formulat, Regatul Spaniei solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene Spania/Comisia (T‑384/10, EU:T:2013:277, denumită în continuare „hotărârea atacată”) prin care acesta a respins acțiunea sa prin care solicita anularea Deciziei C(2010) 4147 a Comisiei din 30 iunie 2010 de reducere a sprijinului financiar acordat în cadrul Fondului de coeziune următoarelor proiecte sau grupuri de proiecte: „Aprovizionarea cu apă a populației care locuiește în bazinul hidrografic al fluviului Guadiana: regiunea Andévalo” (2000.ES.16.C.PE.133), „Asanarea și epurarea bazinului Guadalquivir: Guadaira, Aljarafe și EE NN PP din Guadalquivir” (2000.ES.16.C.PE.066) și „Aprovizionarea cu apă a sistemelor intercomunale din provinciile Granada și Málaga” (2002.ES.16.C.PE.061) (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

 Cadrul juridic

2        Potrivit articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1164/94 al Consiliului din 16 mai 1994 de creare a Fondului de coeziune (JO L 130, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1264/1999 al Consiliului din 21 iunie 1999 (JO L 161, p. 57) și prin Regulamentul (CE) nr. 1265/1999 al Consiliului din 21 iunie 1999 (JO L 161, p. 62, denumit în continuare „Regulamentul nr. 1164/94”):

„Fondul acordă o contribuție financiară proiectelor care contribuie la realizarea obiectivelor stabilite în Tratatul privind Uniunea Europeană, în domeniul mediului și în cel al rețelelor transeuropene de infrastructuri de transport din statele membre al căror produs național brut pe cap de locuitor, măsurat pe baza parităților puterii de cumpărare, este mai mic de 90 % din media comunitară și care au instituit un program pentru îndeplinirea condițiilor de convergență economică prevăzute la articolul [126 TFUE].” [traducere neoficială]

3        Articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1164/94 prevede:

„Proiectele finanțate de Fond trebuie să fie conforme dispozițiilor tratatelor, actelor adoptate în temeiul acestora și politicilor comunitare, inclusiv cele care privesc protecția mediului, transporturile, rețelele transeuropene, concurența și atribuirea contractelor de achiziții publice.” [traducere neoficială]

4        Articolul 12 din Regulamentul nr. 1164/94 are următorul cuprins:

„(1)      Fără a aduce atingere responsabilității Comisiei privind execuția bugetului general al Comunităților Europene, statele membre își asumă responsabilitatea, în primă instanță, pentru controlul financiar al proiectelor. În acest scop, statele membre adoptă, printre altele, următoarele măsuri:

[…]

(c)      se asigură că proiectele sunt gestionate în conformitate cu reglementările comunitare aplicabile și că fondurile puse la dispoziția lor sunt utilizate în conformitate cu principiile bunei gestiuni financiare;

[…]” [traducere neoficială]

5        Regulamentul nr. 1164/94 era aplicabil în perioada 2000-2006. Conform articolului 1 punctul 11 din Regulamentul nr. 1264/1999, Regulamentul nr. 1164/94 trebuia reexaminat cel târziu la 31 decembrie 2006.

6        Potrivit articolului 100, intitulat „Procedură”, din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune (JO L 210, p. 25, Ediție specială, 14/vol. 2, p. 64):

„(1)      Înainte de a decide cu privire la o corecție financiară, Comisia deschide procedura informând statul membru în ceea ce privește concluziile sale provizorii și invitând statul membru respectiv să își prezinte observațiile în termen de două luni.

În cazul în care Comisia propune o corecție financiară pe baza unei extrapolări sau a unei rate forfetare, statul membru are posibilitatea să demonstreze, prin examinarea documentelor în cauză, că nivelul real al neregularității este mai mic decât evaluarea Comisiei. În acord cu aceasta din urmă, statul membru poate să limiteze domeniul de aplicare al acestei examinări la o parte sau un eșantion adecvat din documentele în cauză. Cu excepția cazurilor justificate corespunzător, termenul pentru efectuarea acestei examinări nu depășește termenul de două luni după perioada de două luni menționată la primul paragraf.

(2)      Comisia ține seama de orice element furnizat de statul membru în termenele menționate la alineatul (1).

(3)      În cazul în care statul membru nu acceptă concluziile provizorii ale Comisiei, aceasta din urmă îl invită la o audiere pe parcursul căreia cele două părți se străduiesc, în spiritul cooperării fondate pe parteneriat, să ajungă la un acord privind observațiile și concluziile care rezulta din aceasta.

(4)      În cazul unui acord, statul membru poate să reutilizeze fondurile comunitare în cauză în conformitate cu articolul 98 alineatul (2) al doilea paragraf.

(5)      În absența acordului, Comisia decide cu privire la corecția financiară în cele șase luni care urmează datei audierii, ținând seama de toate informațiile și observațiile prezentate pe parcursul procedurii. În cazul în care audierea nu are loc, perioada de șase luni începe în două luni de la data trimiterii de către Comisie a scrisorii de invitație.”

7        Articolul 108 din Regulamentul nr. 1083/2006, intitulat „Intrare în vigoare”, prevede la primul și al doilea paragraf:

„Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Dispozițiile articolelor 1-16, 25-28, 32-40, 47-49, 52-54, 56, 58-62, 69-74, 103-105 și 108 se aplică de la data intrării în vigoare a prezentului regulament numai pentru programele din perioada 2007-2013. Celelalte dispoziții sunt aplicabile de la 1 ianuarie 2007.”

 Istoricul litigiului și decizia în litigiu

8        Istoricul litigiului este descris la punctele 28-57 din hotărârea atacată și poate fi rezumat după cum urmează.

9        În anii 2001 și 2002, Comisia a acordat un sprijin al Fondului de coeziune următoarelor proiecte sau grupuri de proiecte:

–        proiectul privind aprovizionarea cu apă a populației care locuiește în bazinul hidrografic al fluviului Guadiana regiunea Andévalo (2000.ES.16.C.PE.133) (denumit în continuare „proiectul Andévalo”), pentru care costul public admisibil a fost stabilit la suma de 11 419 216 euro, iar sprijinul financiar al Fondului de coeziune se ridică la suma de 9 135 373 de euro;

–        grupul de proiecte privind asanarea și epurarea bazinului Guadalquivir: Guadaira, Aljarafe și EE NN PP din Guadalquivir (2000.ES.16.C.PE.066) (denumit în continuare „grupul de proiecte Guadalquivir”), pentru care costul public admisibil a fost stabilit la suma de 40 430 000 de euro, iar sprijinul financiar al Fondului de coeziune se ridică la suma de 32 079 293 de euro, și

–        grupul de proiecte privind aprovizionarea cu apă a sistemelor intercomunale din provinciile Granada și Málaga (2002.ES.16.C.PE.061) (denumit în continuare „grupul de proiecte Granada și Málaga”), pentru care costul public admisibil a fost stabilit la 22 406 817 euro, iar sprijinul financiar al Fondului de coeziune se ridică la suma de 17 925 453 de euro.

10      Cofinanțarea din partea Uniunii Europene a proiectelor în discuție a reprezentat astfel 80 % din costul total al sprijinului public sau din echivalentul admisibil.

11      Organismul responsabil de punerea în aplicare a proiectului Andévalo, precum și a grupului de proiecte Granada și Málaga era Direcția Generală a Lucrărilor Hidraulice a Comunității autonome Andaluzia (Dirección General de Obras Hidráulicas de la Junta de Andalucía). Punerea în aplicare a grupului de proiecte Guadalquivir intra în competența Agenției Andaluze pentru Apă a Departamentului de Mediu al Comunității autonome Andaluzia (Agencia Andaluza del Agua de la Consejería de Medio Ambiente de la Junta de Andalucía). Aceste două organisme au delegat respectiva punere în aplicare întreprinderii publice Gestión de Infraestructuras de Andalucía SA (Gestionarea Infrastructurilor din Andaluzia SA).

12      Între anii 2004 și 2006, serviciile Comisiei, asistate de o societate de audit extern, au efectuat misiuni de audit al proiectelor sau al grupurilor de proiecte în discuție. Comisia a transmis autorităților spaniole diferitele rapoarte de audit. Rapoartele respective constatau unele nereguli în fiecare dintre aceste proiecte sau grupuri de proiecte în legătură cu încălcarea normelor care reglementează atribuirea contractelor de achiziții publice și în special în legătură cu fracționarea acestor contracte, precum și în legătură cu nepublicarea lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

13      Prin scrisoarea din 9 februarie 2009, Comisia a informat autoritățile spaniole că aceste nereguli erau considerate ca fiind confirmate, precizând intenția sa de a iniția procedura de suspendare a plăților intermediare și de a aplica corecțiile financiare corespunzătoare în temeiul Regulamentului nr. 1164/94. De asemenea, Comisia a solicitat autorităților spaniole să îi comunice observațiile într‑un termen de două luni.

14      Autoritățile spaniole au răspuns prin scrisorile din 11 mai și din 18 mai, precum și din 29 octombrie 2009, prin care contestau încălcările imputate.

15      Prin scrisoarea din 7 iulie 2009, autoritățile spaniole au solicitat de asemenea ca suspendarea plăților să nu fie aplicată.

16      La 10 noiembrie 2009, Comisia a organizat o audiere cu autoritățile spaniole pentru a obține un acord cu privire la chestiunile în litigiu. La această audiere, autoritățile spaniole au solicitat să beneficieze de un termen de 15 zile pentru a prezenta noi înscrisuri, care au fost ulterior transmise Comisiei la 2 decembrie 2009.

17      La 30 iunie 2010, Comisia a adoptat decizia în litigiu.

18      Prin această decizie, care a fost notificată Regatului Spaniei la 1 iulie 2010, Comisia a redus sumele acordate cu titlu de sprijin financiar al Fondului de coeziune pentru diferite proiecte cu 1 642 572,60 euro pentru proiectul Andévalo, cu 3 837 074,52 euro pentru grupul de proiecte Guadalquivir, precum și cu 2 295 581,47 euro pentru grupul de proiecte Granada și Málaga.

 Acțiunea la Tribunal și hotărârea atacată

19      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 8 septembrie 2010, Regatul Spaniei a formulat o acțiune prin care solicita anularea deciziei în litigiu.

20      În susținerea acestei acțiuni, Regatul Spaniei a invocat, cu titlu principal, două motive întemeiate, în primul rând, pe aplicarea eronată a corecțiilor financiare în măsura în care erau întemeiate pe încălcarea Directivei 93/37/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări (JO L 199, p. 54), dat fiind că contractele în cauză nu intrau, ca urmare a valorii acestora, în domeniul de aplicare al directivei menționate, și, în al doilea rând, pe lipsa fracționării unor contracte de achiziții publice în cauză, contrar articolului 6 alineatul (4) din directiva menționată. Acesta a invocat de asemenea, cu titlu subsidiar, un motiv întemeiat pe lipsa de transparență a Comisiei la stabilirea corecțiilor financiare și pe încălcarea principiului proporționalității.

21      Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins fiecare dintre aceste motive și, prin urmare, acțiunea respectivă în totalitate.

 Concluziile părților în fața Curții

22      În recursul formulat, Regatul Spaniei solicită Curții:

–        anularea hotărârii atacate;

–        soluționarea definitivă a litigiului prin anularea deciziei în litigiu și

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

23      Comisia solicită Curții:

–        respingerea recursului și

–        obligarea Regatului Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.

 Cu privire la recurs

24      În susținerea recursului, Regatul Spaniei invocă un motiv unic întemeiat pe încălcarea de către Tribunal a noțiunii „lucrare”, în sensul articolului 1 litera (c) din Directiva 93/37 coroborat cu articolul 6 alineatul (4) din aceasta.

25      Regatul Spaniei susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept statuând că unele dintre contractele în cauză constituiau o lucrare unică, în condițiile în care ele nu îndeplineau condițiile impuse în acest scop de jurisprudența Curții.

26      Comisia consideră că acest motiv este lipsit de temei, astfel încât recursul ar trebui să fie respins.

27      De la bun început, trebuie arătat că, în hotărârea atacată, Tribunalul s‑a pronunțat în privința acțiunii în anulare formulate de Regatul Spaniei prin respingerea acesteia, după ce a declarat nefondate cele trei motive invocate de statul membru amintit în susținerea acțiunii.

28      Procedând astfel, Tribunalul a admis, în mod implicit, dar necesar, regularitatea formală a deciziei în litigiu.

29      În această privință, din cuprinsul punctelor 56-89 din Hotărârea Spania/Comisia (C‑192/13 P, EU:C:2014:2156), precum și din cuprinsul punctului 93 din Hotărârea Spania/Comisia (C‑197/13 P, EU:C:2014:2157) rezultă însă că, din anul 2000, adoptarea de către Comisie a unei decizii de corecție financiară este subordonată respectării unui termen legal.

30      Astfel, conform articolului 100 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1083/2006, Comisia decide cu privire la corecția financiară în cele șase luni care urmează datei audierii și, în cazul în care audierea nu a avut loc, perioada de șase luni începe în două luni de la data trimiterii de către Comisie a scrisorii de invitație.

31      Din articolul 108 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1083/2006 reiese că articolul 100 menționat este aplicabil începând de la 1 ianuarie 2007, inclusiv în cazul programelor anterioare perioadei 2007-2013.

32      Or, în speță, audierea a avut loc la 10 noiembrie 2009, în condițiile în care Comisia a adoptat decizia în litigiu abia la 30 iunie 2010.

33      În consecință, Comisia nu a respectat în speță termenul de șase luni stabilit prin articolul 100 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1083/2006.

34      În plus, din jurisprudența Curții rezultă, pe de o parte, că nerespectarea normelor de procedură referitoare la adoptarea unui act cauzator de prejudiciu cum este faptul că Comisia nu a adoptat decizia în litigiu în termenul stabilit de legiuitorul Uniunii constituie o încălcare a unor norme fundamentale de procedură (a se vedea Hotărârea Regatul Unit/Consiliul, 68/86, EU:C:1988:85, punctele 48 și 49, Hotărârea Spania/Comisia, EU:C:2014:2156, punctul 103, precum și Hotărârea Spania/Comisia, EU:C:2014:2157, punctul 103) și, pe de altă parte, că, în cazul în care instanța Uniunii constată, în cadrul examinării actului în cauză, că acesta nu a fost adoptat în mod legal, ea trebuie să invoce din oficiu motivul întemeiat pe încălcarea unei norme fundamentale de procedură și să anuleze, în consecință, actul afectat de un astfel de viciu (a se vedea Hotărârea Comisia/ICI, C‑286/95 P, EU:C:2000:188, punctul 51, Hotărârea Comisia/Solvay, C‑287/95 P și C‑288/95 P, EU:C:2000:189, punctul 55, Hotărârea Spania/Comisia, EU:C:2014:2156, punctul 103, precum și Hotărârea Spania/Comisia, EU:C:2014:2157, punctul 103).

35      În ședința în fața Curții, s‑a dat posibilitatea părților să își prezinte observațiile în legătură cu aspectele evocate la punctul anterior. În plus, în cadrul cauzelor în care s‑au pronunțat Hotărârile Spania/Comisia (EU:C:2014:2156) și Spania/Comisia (EU:C:2014:2157) și care priveau chestiuni de fapt și juridice, în esență, identice, aceleași părți au dezbătut deja în detaliu problematica în cauză.

36      În aceste condiții, este necesar să se concluzioneze că, în condițiile în care Comisia a adoptat decizia în litigiu cu nerespectarea termenului legal prevăzut de un regulament al Consiliului, Tribunalul, prin faptul că a respins acțiunea formulată de Regatul Spaniei în loc să sancționeze încălcarea unor norme fundamentale de procedură care afectează decizia în litigiu, a săvârșit o eroare de drept.

37      Hotărârea atacată trebuie, prin urmare, să fie respinsă.

 Cu privire la acțiunea în primă instanță

38      Conform articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care recursul este întemeiat, Curtea anulează decizia Tribunalului. În acest caz, Curtea poate să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată.

39      În speță, Curtea dispune de elementele necesare pentru a se pronunța în mod definitiv asupra acțiunii prin care se urmărește anularea deciziei în litigiu, introdusă de Regatul Spaniei la Tribunal.

40      În această privință, este suficient să se arate că, pentru motivele enunțate la punctele 29-36 din prezenta hotărâre, decizia în litigiu trebuie anulată pentru încălcarea unor norme fundamentale de procedură.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

41      Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

42      Articolul 138 alineatul (1) din același regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acest regulament, prevede că partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Regatul Spaniei a avut câștig de cauză în cadrul recursului, iar acțiunea la Tribunal a fost admisă, trebuie ca, în conformitate cu concluziile Regatului Spaniei, Comisia să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de acest stat membru, atât în primă instanță, cât și în cadrul recursului.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară și hotărăște:

1)      Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene Spania/Comisia (T‑384/10, EU:T:2013:277).

2)      Anulează Decizia C(2010) 4147 a Comisiei din 30 iunie 2010 de reducere a sprijinului financiar acordat în cadrul Fondului de coeziune următoarelor proiecte sau grupuri de proiecte: „Aprovizionarea cu apă a populației care locuiește în bazinul hidrografic al fluviului Guadiana: regiunea Andévalo” (2000.ES.16.C.PE.133), „Asanarea și epurarea bazinului Guadalquivir: Guadaira, Aljarafe și EE NN PP din Guadalquivir” (2000.ES.16.C.PE.066) și „Aprovizionarea cu apă a sistemelor intercomunale din provinciile Granada și Málaga” (2002.ES.16.C.PE.061).

3)      Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată ale Regatului Spaniei, precum și a propriilor cheltuieli de judecată, efectuate atât în procedura în primă instanță, cât și în cadrul prezentului recurs.

Sursa: C.J.U.E.

%d blogeri au apreciat asta: