[D.R.I.L.]: Competenţa de executare a hotărârilor judecătoreşti de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere, în cazul concursului dintre creditorii fiscali şi ceilalţi creditori ai debitorului

Decizie nr. 6/2012

din 14/05/2012

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 411 din 20/06/2012

Decizie privind judecarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 6/2012

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

Dosar nr. 6/2012

Livia Doina Stanciu
Lavinia Curelea
Adrian Bordea
Ionel Barbă
Corina Michaela Jîjîie
Iulia Manuela Cîrnu
Nela Petrişor
Aurelia Motea
Elena Cârcei
Carmen Trănica Teau
Paulina Lucia Brehar
Roxana Popa
Lidia Bărbulescu
Constantin Brânzan
Adriana Chioseaua
Mirela Poliţeanu
Viorica Trestianu
Minodora Condoiu
Veronica-Carmen Popescu
Aurelia Rusu
Alina Sorinela Macavei
Elena Canţăr
Eugenia Marin
Lavinia-Valeria Lefterache
Georgeta Barbălată
– preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
– preşedintele Secţiei I civile
– preşedintele Secţiei a II-a civile
– preşedinte delegat al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
– preşedintele Secţiei penale
– judecător la Secţia a II-a civilă
– judecător la Secţia a II-a civilă
– judecător la Secţia a II-a civilă
– judecător la Secţia a II-a civilă
– judecător la Secţia a II-a civilă
– judecător la Secţia a II-a civilă
– judecător la Secţia a II-a civilă
– judecător la Secţia a II-a civilă
– judecător la Secţia a II-a civilă
– judecător la Secţia a II-a civilă
– judecător la Secţia a II-a civilă
– judecător la Secţia a II-a civilă, judecător raportor
– judecător la Secţia a II-a civilă
– judecător la Secţia a II-a civilă
– judecător la Secţia I civilă
– judecător la Secţia I civilă
– judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
– judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
– judecător la Secţia penală
– judecător la Secţia penală

    Completul competent să judece recursurile în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 6/2012 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 3306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, şi ale art. 272 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

    Şedinţa completului este prezidată de doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef adjunct Antonia Eleonora Constantin.

    Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava nu şi-a desemnat un reprezentat pentru susţinerea recursului în interesul legii.

    La şedinţa de judecată participă prim-magistratul-asistent delegat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna Aneta Ionescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 273 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 136 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la competenţa executorului judecătoresc ori a organului fiscal în executarea hotărârilor judecătoreşti prin care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere în conformitate cu dispoziţiile cap. IV din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru creanţe fiscale.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii, în sensul de a se stabili că executarea hotărârilor judecătoreşti de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere în condiţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se va efectua, în cazul concursului dintre creditorii fiscali şi ceilalţi creditori ai debitorului, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursurilor în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

    deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constată următoarele:

   1. Problema de drept care a generat practica neunitară

    Prin recursurile în interesul legii declarate în conformitate cu prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava, s-a apreciat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la „interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 136 alin. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, referitor la competenţa executorului judecătoresc ori a organului fiscal în executarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere în conformitate cu dispoziţiile cap. IV din Legea nr. 85/2006 şi pentru creanţe fiscale”.

   2. Examenul jurisprudenţial

    În urma verificărilor jurisprudenţei s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 136 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţele statuând diferit în privinţa competenţei executorului judecătoresc ori organului fiscal în executarea hotărârilor judecătoreşti prin care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere în conformitate cu cap. IV din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

   3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti

   3.1. Unele instanţe de judecată au considerat că, în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispoziţiile cap. IV din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa executării aparţine executorului judecătoresc, iar executarea se va executa conform Codului de procedură civilă, chiar dacă răspunderea a fost atrasă şi pentru creanţele fiscale.

    În motivarea acestei soluţii s-a reţinut, în esenţă, că atât legea insolvenţei, cât şi Codul de procedură fiscală sunt legi speciale, fiecare având propriul domeniu de reglementare şi, în condiţiile în care, la procedura colectivă şi concursuală prevăzută de Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, participă toţi creditorii, deci inclusiv creditorii bugetari, trebuie să se supună în mod necondiţionat prevederilor acestei legi. Acestei proceduri speciale nu îi pot fi aplicate dispoziţii dintr-o altă lege, care reglementează o procedură de recuperare individuală a creanţelor, aşa cum este Codul de procedură fiscală.

    Aceeaşi interpretare rezultă şi din dispoziţiile art. 149 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, care stabileşte că dispoziţiile sale se completează, în măsura compatibilităţii, cu cele ale Codului de procedură civilă, Codului comercial şi ale Regulamentului (CE) nr. 1.346/2000 al Consiliului din 24 mai 2000 privind procedurile de insolvenţă.

    În motivarea acestei orientări a fost avută în vedere şi Decizia nr. 12/2006 în interesul legii, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    În concluzie, în toate cazurile în care se pune problema punerii în executare a unei hotărâri prin care a fost atrasă răspunderea în condiţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, este aplicabilă procedura de executare instituită de Codul de procedură civilă, la care face trimitere art. 142 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, atât timp cât procedura insolvenţei este colectivă, concursuală, unitară şi egalitară pentru toţi creditorii implicaţi.

   3.2. Alte instanţe au statuat că, în cazul hotărârilor judecătoreşti prin care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa executării aparţine organului de executare fiscală, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    S-a apreciat că instanţa de judecată nu poate încălca dispoziţiile legale atâta vreme cât legiuitorul a dorit ca la executarea creanţelor cuvenite bugetului de stat să se deroge de la dispoziţiile generale referitoare la punerea în executare a hotărârii judecătorului-sindic, având ca obiect atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societăţii supuse procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

   4. Opinia procurorului general

    Exprimându-şi punctul de vedere, procurorul general a apreciat că ultimul punct de vedere exprimat în practica judiciară este în litera şi spiritul legii şi, în consecinţă, competenţa de executare a hotărârilor judecătoreşti de atragere a răspunderii, reglementată de art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul concursului dintre creditorii fiscali şi ceilalţi creditori ai debitorului, aparţine organelor fiscale potrivit Codului de procedură fiscală. În susţinerea acestei opinii s-a arătat, în esenţă, că prin derogare de la dispoziţiile art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, art. 136 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, statuează că, în cazul în care, potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru creanţe fiscale, executarea silită se efectuează de organul de executare fiscală, în condiţiile prezentului cod.

    S-a susţinut că din interpretarea literară a acestei norme juridice rezultă fără echivoc intenţia legiuitorului ca, la executarea creanţelor fiscale, să se deroge de la dispoziţiile generale referitoare la punerea în executare, prin executorul judecătoresc, a hotărârii judecătorului-sindic, având ca obiect atragerea membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societăţii supuse procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

    S-a opinat că în această situaţie executarea silită se va efectua de către organele fiscale de executare, competente potrivit dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile prezentului cod, şi nu cu cele ale cărţii a V-a a Codului de procedură civilă.

   5. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Suceava

    Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava a apreciat în sensul că prima orientare jurisprudenţială este în acord cu litera şi spiritul legii, având în vedere şi Decizia nr. 12/2006 în interesul legii, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat, cu valoare de principiu, că legislaţia în materie este una specială şi că orice derogare de la legea specială trebuie prevăzută în chiar această lege.

   6. Raportul asupra recursului în interesul legii

    Raportul întocmit în cauză, conform art. 3306 alin. 6 din Codul de procedură civilă, a concluzionat ca fiind corectă una dintre soluţiile identificate de examenul jurisprudenţial, respectiv aceea că executarea hotărârilor judecătoreşti de atragere a răspunderii, reglementată de art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul concursului dintre creditorii fiscali şi ceilalţi creditori ai debitorului, aparţine organelor fiscale potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

   7. Înalta Curte

    Procedura falimentului este o procedură concursuală, colectivă, unică şi unitară pentru toţi creditorii. Scopul ei este de a asigura reparaţia echitabilă, egalitară a prejudiciilor suferite de toţi creditorii falitului prin insolvenţa acestuia în sensul că din rezultatul final al procedurii falimentului fiecare creditor va primi o cotă-parte, direct proporţional cu ponderea pe care o are propria sa creanţă în totalul masei credale, cu respectarea ordinii de prioritate stabilite de legiuitor.

    Când bunurile debitorului insolvent nu sunt îndestulătoare pentru acoperirea masei pasive şi când s-a admis cererea de atragere a răspunderii organelor de conducere sau de supraveghere ale debitoarei aflate în insolvenţă, potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, creditorii sunt îndreptăţiţi să urmărească personal acele persoane, în scopul satisfacerii creanţelor lor.

    Ca regulă generală, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedură civilă, regulă stabilită la art. 142 alin. (1) din acelaşi act normativ.

   Art. 136 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede în cuprinsul capitolului referitor la organele de executare silită că, în cazul în care debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate, organele fiscale competente pentru stingerea acestora vor proceda la acţiuni de executare silită, potrivit acestui cod.

    Alin. (6) al art. 136 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instituie o normă derogatorie de la dispoziţiile art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că, în situaţia în care, potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispoziţiile cap. IV din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru creanţele fiscale, prin derogare de la prevederile art. 142 din acelaşi act normativ, executarea silită se efectuează de organul de executare în condiţiile instituite de Codul de procedură fiscală.

    Din interpretarea literară şi gramaticală a dispoziţiilor art. 136 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că legiuitorul a dorit ca la executarea creanţelor fiscale cuvenite bugetului de stat să se deroge de la dispoziţiile art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la punerea în executare, prin intermediul executorului judecătoresc, a hotărârii judecătorului-sindic, având ca obiect atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societăţii supuse procedurii insolvenţei.

    Competenţa de punere în executare a hotărârii judecătoruluisindic, vizând atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societăţii supuse procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, aparţine organelor fiscale de executare, potrivit dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numai în situaţia în care în pasivul debitorului insolvat se află şi creanţa fiscală.

    Derogarea instituită la art. 136 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se extinde asupra tuturor categoriilor de creditori, astfel că, în cazul în care asupra aceloraşi venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, aceasta se va face potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către organele prevăzute de aceasta.

    Dispoziţiile art. 139 alin. (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează concursul de executări silite, organele de executare fiscale fiind competente să continue procedura de executare, indiferent de momentul în care a început executarea silită de drept comun.

    Procedura specială instituită de legiuitor prin art. 136 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este o derogare de la procedura instituită prin art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, privind procedura fiscală, derogare determinată de obiectul executării silite, respectiv încasarea creanţelor fiscale ce constituie surse la bugetul de stat.

    În acest sens, trebuie subliniat că dispoziţiile art. 136 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au fost atacate la Curtea Constituţională a României, respingându-se excepţia de neconstituţionalitate conform Deciziei nr. 942/2008.

    Se reţine în opinia Curţii Constituţionale că „regimul derogatoriu de la dreptul comun în materia insolvenţei, prevăzut prin textul de lege criticat, constituie opţiunea legiuitorului, care poate stabili norme de procedură specială, derogatorii de la regulile generale determinate de anumite situaţii speciale. În cazul de faţă situaţia specială este dată de faptul că obiectul executorii silite îl constituie încasarea creanţelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, interesul general ocrotit impunând adoptarea unor reguli care să asigure protejarea eficientă a creanţelor statului şi recuperarea lor cu prioritate”.

    Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 3307, cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010,

INALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

D E C I D E:

    Admite recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi stabileşte că:

    În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 136 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, executarea hotărârilor judecătoreşti de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere în condiţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, se va efectua, în cazul concursului dintre creditorii fiscali şi ceilalţi creditori ai debitorului, potrivit Codului de procedură fiscală.

    Obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2012.

Reclame

[Curtea de Apel Galati]: Pentru inchiderea procedurii in temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 nu este necesara intocmirea si comunicarea raportului final!

Prin sentinţa nr. 464/14 mai 2008 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. 640/91/2008 al Tribunalului Vrancea, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC „ I.C.” SRL Focşani.
S-a dispus radierea debitoarei din registrul comerţului.
În temeiul art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus plata către lichidator a sumei de 300 lei din fondul special constituit la dispoziţia UNPIR – Filiala Vrancea.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că prin cererea înregistrată sub nr. 640/91/2008 debitoarea SC „ I.C.” SRL, prin lichidator, a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei, având în vedere dispoziţiile art. 2701 şi art. 2702 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Prin sentinţa nr. 120/19 martie 2008 s-a dispus intrarea debitoarei în procedura simplificată a falimentului şi a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar, lichidatorul desemnat în procedura administrativă.
Prin cererea depusă la data de 16 aprilie 2008 lichidatorul a solicitat închiderea procedurii simplificate.
Judecătorul sindic a reţinut că debitoarea nu deţine bunuri sau lichidităţi, iar creditorii nu au fost de acord să avanseze sumele necesare continuării procedurii.
Ca atare, a constatat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 131 din Legea 85/2006 pentru a dispune închiderea procedurii.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs creditoarea AVAS, înregistrat sub nr. 640/91/2008 pe rolul Curţii de Apel Galaţi – Secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Sentinţa recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, pentru următoarele motive:
Prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă);
Hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Astfel, creditoarea recurentă are o creanţă nerecuperată în cadrul procedurii, în cuantum de 574,83 RON.
Contrar prevederilor art. 129 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar nu a comunicat creditoarei AVAS raportul final, împreună cu un bilanţ general.
Prin necomunicarea raportului final, creditoarea recurentă a fost privată de dreptul de a exercita calea de atac prevăzută de lege (obiecţiunile împotriva raportului final).
Un alt motiv de recurs vizează omisiunea lichidatorului judiciar de a indica cauzele intrării debitoarei în insolvenţă, persoanele din conducerea societăţii vinovate ş.a.m.d.
În aceste condiţii, nu a fost posibilă recuperarea creanţei prin promovarea unei acţiuni reglementate de dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În drept, a invocat dispoziţiile art.304 pct. 5, art. 304 pct. 9 şi art. 3041 Cod procedură civilă, art. 129 din Legea nr. 85/2006, prevederile O.U.G. 95/2003 aprobată prin Legea nr. 557/2003.
Curtea de Apel Galaţi a respins recursul declarat de creditoarea A.V.A.S., ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele:
Potrivit art. 129 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul supune judecătorului sindic un raport final însoţit de situaţii financiare finale. Copii de pe acest raport se comunică, într-adevăr, tuturor creditorilor şi debitorului.
În speţă însă, procedura insolvenţei s-a închis în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic poate da o sentinţă de închidere a procedurii.
Textul de lege nu prevede, în această situaţie, decât întrunirea a două condiţii cumulative, şi anume: insuficienţa bunurilor din averea debitorului pentru acoperirea cheltuielilor administrative şi inexistenţa unei oferte a creditorilor de a avansa sumele corespunzătoare.
În speţă, în mod corect a reţinut judecătorul sindic că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege de vreme ce nu a fost identificat nici un bun în averea debitoarei, iar creditorilor li s-a adus la cunoştinţă această situaţie, solicitându-li-se avansarea de sume, fără ca demersul lichidatorului să dea rezultate.
De vreme ce textul de lege stipulează posibilitatea închiderii procedurii, în orice stadiu al acesteia (art.131) este evident că nu era necesară întocmirea şi comunicarea raportului final. În mod asemănător, nu era necesară nici stabilirea eventualelor persoane vinovate de ajungerea debitoarei – persoană juridică, în stare de insolvenţă, spre a face aplicabile dispoziţiile art. 138 din lege.
Aceasta întrucât textul de lege nu condiţionează închiderea procedurii de analizarea posibilităţii atragerii răspunderii membrilor organelor de conducere şi control, referindu-se, în mod explicit, numai la situaţia în care nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Necesitatea închiderii procedurii, într-o asemenea situaţie, rezidă în scopul legii, reglementat de art. 2, şi anume acela al instituirii unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă. Ori, în situaţia în care nu pot fi acoperite nici cheltuielile procedurii, continuarea acesteia este lipsită de raţiune.
Faţă de considerentele ce preced, potrivit art. 312 alin. 1 raportat la art. 3041 Cod procedură civilă, a respins prezentul recurs, ca nefondat.

Sursa: CURTEA DE APEL GALAŢI

[Curtea de Apel Brasov]: DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENŢEI. NUMIREA ADMINISTRATORULUI JUDICIAR PROVIZORIU.

Din prevederile art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 rezultă că, în situaţia conexării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei formulate de debitor cu o cerere formulată de un creditor, dacă există din partea ambilor solicitări privind numirea administratorului judiciar provizoriu, judecătorul sindic trebuie să ţină seama de propunerea făcută de către creditor.

Prin încheierea pronunţată la data de 18.01.2010, judecătorul sindic a respins în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de S.C. S. S.R.L. şi a admis cererea formulată de debitoarea S.C. D.I.G. S.R.L. Braşov de deschidere a procedurii generale a insolvenţei. A numit administrator judiciar pe C.I.I. F.M., pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de art. 20 din lege.
La pronunţarea acestei hotărâri prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 27, 28 şi 32 din Legea nr. 85/2006 pentru deschiderea procedurii la cererea debitoarei.
Cererea de intervenţie a fost respinsă ca inadmisibilă întrucât a fost formulată înainte de deschiderea procedurii.
Împotriva încheierii a declarat recurs creditoarea S.C. M.C. S.R.L., criticând-o numai în privinţa dispoziţiilor referitoare la numirea în calitate de administrator judiciar a Cabinetului Individual de Insolvenţă „F.M.”.
În dezvoltarea motivelor de recurs creditoarea învederează că pe rolul instanţelor de judecată au fost introduse împotriva debitoarei S.C. D.I.G S.R.L. mai multe cereri de deschidere a procedurii falimentului formulate de creditorii societăţii. La rândul său, debitoarea a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei.
Potrivit art. 31 alin. 4, instanţele de judecată sesizate cu cererile creditorilor au procedat la conexarea acestora cu dosarul debitoarei. Analizând cererea debitoarei instanţa a dispus deschiderea procedurii insolvenţei şi numirea ca administrator judiciar a C I I „F.M.”.
Instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, prin care legiuitorul a stabilit modalitatea de desemnare a administratorului judiciar, prioritate având creditorii iniţiatori ai cererilor.
În speţă, recurenta a solicitat prin cerere scrisă depusă la dosarul cauzei desemnarea în calitate de administrator judiciar provizoriu a C.I.T. S.P.R.L..
Având în vedere caracterul imperativ al normei care legiferează această materie, precum şi faptul că legiuitorul a acordat prioritate de preferinţă creditorilor, recurenta solicită desfiinţarea în parte a hotărârii atacate şi numirea în calitate de administrator judiciar provizoriu a C.I.T. S.P.R.L..
Prin întâmpinările depuse la dosar, intimaţii : debitoarea S.C. D.I.G şi creditorii S.C. I.I. S.R.L. şi P.L. au solicitat în principal respingerea recursului formulat ca netemeinic, nesusţinut, nelegal şi nefondat şi menţinerea în întregime a dispoziţiilor încheierii de şedinţă pronunţată în data de 18 ianuarie 2010 de către Tribunalul Braşov în dosarul nr. 8014/62/2009.
În subsidiar, au solicitat :
– respingerea în parte a recursului formulat ca netemeinic, nesusţinut, nelegal şi nefondat în ceea ce priveşte numirea în calitate de administrator judiciar a C.I.T. S.P.R.L. şi modificarea în parte a dispoziţiilor încheierii de şedinţă pronunţate la data de 18 ianuarie 2010 de către Tribunalul Braşov în dosarul nr.8014/62/2009, în sensul schimbării administratorului judiciar C.I.I. F.M. şi numirii ca administrator judiciar a Cabinetului Individual de Insolvenţă C.N. ;
– respingerea în parte a recursului formulat ca netemeinic, nesusţinut, nelegal şi nefondat în ceea ce priveşte numirea în calitate de administrator judiciar a C I T S.P.R.L. şi modificarea în parte a dispoziţiilor încheierii atacate în sensul schimbării administratorului judiciar C.I.I. F.M şi numirii unui administrator judiciar cu respectarea criteriului mărimii creanţei prevăzut de art. 11 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006.
Intimaţii susţin că judecătorul sindic a dat o interpretare corectă dispoziţiilor art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, având în vedere faptul că cererile creditorilor au fost conexate la cererea debitoarei, ca urmare, există un singur dosar, ce are ca obiect cererea acesteia.
Administratorul judiciar, C.I.I. F.M a depus la dosar o adresă prin care învederează că a efectuat în ultimii doi ani lucrări de evaluare pentru societatea debitoare, ca urmare, având în vedere prevederile art. 79 şi 80 alin. 2 lit. a, b, c, d şi e din Legea nr. 85/2006, nu poate îndeplini activitatea de administrator judiciar al acestei societăţi.
Examinând sentinţa atacată în limitele motivelor de recurs, în raport de probele administrate şi de dispoziţiile legale în materie, curtea reţine următoarele :
Problema controversată în cauză este interpretarea art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, în conformitate cu care, una dintre atribuţiile judecătorului sindic este : „desemnarea motivată, prin sentinţa de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvenţă compatibili care au depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor sau creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor, fixarea remuneraţiei în conformitate cu criteriile stabilite de legea de organizare a activităţii practicienilor în insolvenţă, precum şi a atribuţiilor acestuia pentru această perioadă. Judecătorul-sindic va desemna administratorul judiciar provizoriu sau lichidatorul provizoriu solicitat de către creditorul care a solicitat deschiderea procedurii sau de către debitor, dacă cererea îi aparţine. În situaţia în care cel care a introdus cererea de deschidere a procedurii nu solicită numirea unui administrator judiciar sau lichidator, numirea se va face de către judecătorul-sindic din rândul practicienilor care au depus oferte la dosarul cauzei. În caz de conexare se va ţine seama de cererile creditorilor în ordinea mărimii creanţelor sau de cererea debitoarei, dacă nu există o cerere din partea unui creditor ;”
După cum se observă, ca urmare a modificării acestui text de lege prin Legea nr. 277/2009, dreptul de a desemna administratorul judiciar îi aparţine titularului cererii introductive şi numai în cazul în care acesta nu solicită desemnarea unui practician în insolvenţă, judecătorul sindic are posibilitatea de a desemna administratorul judiciar dintre practicienii care şi-au depus oferta.
În situaţia conexării mai multor cereri de deschidere a procedurii insolvenţei, legea acordă prioritate creditorilor şi numai dacă nu există o cerere din partea acestora, se va ţine seama de cererea debitorului.
Interpretarea dată de debitoare şi cei doi creditori care au formulat întâmpinări, în sensul că în situaţia conexării cererilor de deschidere a procedurii formulate de creditori la cererea formulată de debitor, conform art. 31 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, există un singur titular al cererii, debitorul, este eronată faţă de teza ultimă din art. 11 alin. 1 lit. c, care reglementează modul de desemnare al administratorului judiciar în caz de conexare, fără a face distincţie între cazurile în care se conexează doar cererile creditorilor, sau cererile creditorilor se conexează la cererea debitorului. De altfel, în situaţia în care debitorul nu a formulat cerere de deschidere a procedurii, legea nu îi dă dreptul de a desemna administrator deci, obligaţia judecătorului sindic de a ţine seama de cererea debitorului „dacă nu există o cerere din partea creditorilor” operează doar în cazul conexării cererilor creditorului la cererea debitorului.
Legitimarea procesuală recunoscută de lege creditorilor cu privire la măsura desemnării administratorului judiciar este justificată, întrucât creditorii sunt principalii păgubiţi ca urmare a ajungerii debitorului în stare de insolvenţă.
Faţă de cele mai sus expuse, rezultă că în mod greşit judecătorul sindic a desemnat administratorul judiciar solicitat de debitoare, în condiţiile în care şi unul dintre creditorii care au formulat cerere de deschidere a procedurii a solicitat numirea unui administrator judiciar.
O altă problemă dedusă judecăţii este aceea dacă instanţa ar fi trebuit să desemneze administratorul judiciar solicitat de recurentă sau pe cel solicitat de către intimatul P.L..
În acest sens, este de remarcat că art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 acordă doar titularilor cererilor introductive dreptul de a solicita numirea administratorului judiciar.
Creditorul P.L. nu are această calitate, având în vedere că cererea sa de deschidere a procedurii insolvenţei S.C. D I G, aşa cum precizează chiar în concluziile scrise, nu a fost conexată la dosar până la data deschiderii procedurii iar cererea depusă la dosar nu poare fi considerată decât o declaraţie de creanţă.
Ca urmare, soluţia corectă ce se impunea era numirea administratorului judiciar solicitat de către creditoarea S.C. M.C. S.R.L., a cărei cerere de deschidere a procedurii insolvenţei a fost conexată la cererea debitoarei.
Creditorul majoritar nu este prejudiciat de această măsură, întrucât, desemnarea administratorului judiciar de către judecătorul sindic prin hotărârea de deschidere a procedurii este una provizorie, creditorii care deţin cel puţin 50 % din valoarea creanţelor având dreptul să decidă înlocuirea sa, potrivit art. 19 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
În raport de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1, raportat la art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, a fost admis recursul şi s-a modificat în parte încheierea atacată, în sensul numirii în calitate de administrator judiciar provizoriu a C.I.T. S.P.R.L.

Decizia nr. 194 / R /13.01.2010 (2011) a Curţii de Apel Braşov – Secţia Comercială

Sursa: Curtea de Apel Brasov

%d blogeri au apreciat asta: